Colonel SPP, trimis în judecată. A împuşcat mortal o persoană cu o armă de vânătoare

Procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a lui Soare Petre, colonel în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază – Biroul Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și braconaj.
 
În rechizitoriul întocmit, se precizează că, „în ziua de 4 ianuarie 2012, în jurul orelor 16.40, în timp ce se afla pe raza comunei Drăgăneşti, judeţul Prahova, pe fondul de vânătoare din pădurea Turbatu la o partidă de vânătoare organizată, inculpatul Soare Petre, din culpă, a împușcat mortal o persoană, utilizând o armă de vânătoare ce aparținea în mod legal victimei. Menționăm că inculpatul a deținut arma de vânătoare menționată fără a avea dreptul. Totodată, acesta a executat focul de armă în scopul practicării vânătorii în condițiile în care nu avea calitatea de vânător și nu îndeplinea condițiile cerute de art. 27 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic”.
 
Au fost audiate mai multe persoane. De asemenea, s-a dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale și criminalistice.
 
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Militar București.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.                                      


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, declarații în dosarul crimei din Mangalia! (VIDEO)

26 Mar 2024 481

UPDATE. Imaginile durerii la Tribunalul Constanța! Mătușa Alinei, tânăra ucisă la Mangalia, strânge la piept poza copilei (FOTO+VIDEO)

26 Mar 2024 788

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1058

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1570

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 611

Crimă în Mamaia! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

10 Mar 2024 811

Scene șocante la Drobeta Turnu Severin! O adolescentă, înjunghiată pe stradă de un tânăr de 16 ani

23 Feb 2024 798

Crimă într-un hotel din Mangalia! Începe procesul!

03 Feb 2024 1149

Crimă la Valu lui Traian! Procurorii anunță finalul anchetei

02 Feb 2024 1231

Rămășițe umane găsite în județul Argeș! Suspect de crimă, chiar fiul victimei

27 Jan 2024 757

Ministrul Cătălin Predoiu „Lupta cu traficanții de droguri și crima organizată va rămâne o prioritate a Poliției Române în mandatul meu.

26 Jan 2024 648

Coroane de flori, tristețe și lumânări Conflict violent, în județul Ialomița. Un bărbat a fost înjunghiat în centrul orașului Slobozia! Ce spune prim procuror Parchetul de pe Lângă Tribunalul Ialomița (FOTO+VIDEO)

25 Jan 2024 2156

Județul Olt Femeie de 91 de ani găsită decedată în casă! Polițiștii au reținut un suspect

17 Jan 2024 643

Bărbat reţinut de poliţişti, Și-ar fi ucis soţia mai tânără cu 30 ani

15 Jan 2024 902

Războiul în sine este o crimă împotriva umanității, afirmă Papa Francisc

14 Jan 2024 623