Curtea Constituţională, sesizată în cazul foştilor şefi de la Muzeu şi de la Cultură din Constanţa (rechizitoriu)

Dosarul în care Constantin Chera, fost director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), şi Virgil Lungu, fost director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, au fost condamnaţi în primă instanţă la închisoare cu suspendare, merge la Curtea Constituţională.
 
Ieri, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au dispus „sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11, alin. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 253 ind. 1, alin.1 Cod Penal anterior, art. 301, alin. 1 Cod Penal“.
 
Decizia Curţii Supreme nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Amintim că, în primă instanţă, Constantin Chera a primit 2,8 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, în timp ce Virgil Lungu s-a ales cu 1,6 ani de închisoare, cu suspendare condiţionată.
 
Chera şi Lungu au fost trimişi în judecată în noiembrie 2013 de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că, „în luna noiembrie a anului 2008, în calitate de director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, inculpatul Chera Constantin a refuzat, în mod nejustificat, încheierea unui contract ce avea ca obiect supravegherea şi cercetarea arheologică pe traseul lucrărilor la Autostrada A2 şi la centura ocolitoare a municipiului Constanţa direct cu beneficiarul acestor servicii, împrejurare care a produs un prejudiciu patrimoniului Muzeului de 4.406.056,11 lei“.
 
„Inculpatul Chera Constantin a permis însă ca o altă persoană juridică, respectiv SC Deprom SRL, să se interpună şi să încheie contractul. În acest mod, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a devenit prestator de servicii în beneficiul societăţii comerciale menţionate, primind, în cadrul acestor relaţii contractuale, sume inferioare celor pe care le-ar fi dobândit dacă ar fi contractat direct cu beneficiarul lucrărilor prestate.
 
Inculpatul Lungu Virgil, şef al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Constanţa, a înlesnit efectuarea unor activităţi comerciale de către SC Deprom SRL, societate asupra căreia avea atribuţii de control, atât sub aspectul activităţii prestate în domeniul arheologiei, cât şi sub aspectul încasării şi virării timbrului monumentelor istorice datorat din activitatea de librărie“, se mai arată în rechizitoriu.
 

Mai mult decât atât, procurorii DNA susţin că Lungu ar fi făcut recomandări scrise şi verbale persoanelor interesate de încheierea de contracte de supraveghere arheologică, cercetare arheologică şi conservare primară cu SC Deprom SRL, ar fi întocmit, ar fi semnat şi ar fi afişat o lungă perioadă, în interiorul sediului DJCCPCN Constanţa, pe uşa compartimentului care elibera avize, un înscris prin care comunica terţilor împrejurarea că SC Deprom SRL efectuează lucrări de cercetare şi supraveghere arheologică.
 
Tot potrivit rechizitoriului, „în perioada 8.06.2010 - 9.12.2011, inculpatul Lungu Virgil, în calitate de director executiv al DJCCPCN Constanţa, a emis mai multe certificate de descărcare de sarcină arheologică (14 acte materiale), în baza rapoartelor de cercetare arheologică întocmite de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, unitate la care era angajat în acelaşi timp. În temeiul acestor acte, s-a realizat un folos material în favoarea muzeului, care presta activităţile de cercetare în baza unor contracte încheiate cu beneficiarii“.

Citeşte şi: 

Rechizitoriu

Trimitere în judecată Constantin Chera şi Virgil Lungu (partea 1)

 
Exclusiv
Foştii şefi de la Muzeu şi de la Cultură, Constantin Chera și Virgil Lungu, condamnaţi


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța culturală Emoție și nostalgie, la evenimentul de lansare a anuarului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

19 Mar 2022 2528

Moartea fulgerătoare a fostului director al MINAC, în atenția ITM Constanța

14 Mar 2022 2461

Fostul director al Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța, Constantin Chera condus astăzi pe ultimul drum (GALERIE FOTO)

09 Mar 2022 2313

Un ultim omagiu adus fostului director al Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța, Constantin Chera la sediul muzeului

08 Mar 2022 1581

Ședință extraordinară a CJC în cadrul căreia va fi acordată distincția „Cetățean de Onoare al Județului Constanța”. Unde va avea loc

08 Mar 2022 1621

Mihai Lupu, după decesul lui Constantin Chera, fostul director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța „Mi-aș fi dorit să vă vorbesc despre el la prezent, nu la trecut“

08 Mar 2022 1360

A murit Constantin Chera, fostul director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

07 Mar 2022 6646

#citeșteDobrogea Ghiorghe Papuc – Omagiu unui coleg și prieten

25 Apr 2020 5013

#sărbătoreşteDobrogea141 Petre Diaconu și „Păcuiul lui Soare“

18 Nov 2019 2904

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Dr. Constantin Chera - „Am venit la muzeul din Constanţa adus chiar de domnul Adrian Rădulescu. Un om care a sprijinit evoluţia mea profesională“ (galerie foto inedită)

05 Sep 2018 4275

Răsturnare de situație în cazul Chera - Lungu! Cei doi au fost achitați de magistrații Curții de Apel Constanța

28 Dec 2017 4050

Foştii şefi de la Muzeul de Istorie şi de la Cultură Constantin Chera şi Virgil Lungu, condamnaţi în primă instanţă. Când se anunţă verdictul final

17 Nov 2017 2113

După eşecul Capidava, CJC face primul pas pentru reabilitarea Mormântului Hypogeu

25 Aug 2016 7201

Au condus Cultura şi Muzeul de Istorie din Constanţa Constantin Chera şi Virgil Lungu au fost condamnaţi (rechizitoriu)

22 Apr 2016 4280

Exclusiv Foştii şefi de la Muzeu şi de la Cultură, Constantin Chera și Virgil Lungu, condamnaţi

21 Apr 2016 3423