Justitie

Dănuţ Căpăţînă, condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare Judecătorii din Bucureşti redeschid dosarul fostului şef al Spitalului Judeţean (rechizitorii)

Ieri, la Curtea de Apel Bucureşti a avut loc cel de-al patrulea termen în apelul dosarului în care Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la 13 ani şi patru luni de închisoare.
 
Tot în acest dosar, Constantin Virgil Ivan, director general al unei societăţi comerciale, a fost condamnat la doi ani de închisoare.
 
Termenul de ieri a fost stabilit pentru a se reveni cu adresă către DNA şi către serviciul de Probaţiune Bucureşti.
 
Amintim că, într-un alt dosar, fostul şef al SCJU a fost condamnat de Tribunalul Constanţa, în primă instanţă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare.
 
Fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este judecat într-un alt dosar aflat tot pe rolul Tribunalului Constanţa. În prezenta cauză, Dănuţ Căpăţînă este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar şi pentru conflict de interese, în formă continuată. Noul termen al acestui dosar a fost stabilit pentru data de 5 mai.

Citeşte şi: 

De ce îl acuză procurorii DNA
Căpăţînă şi-ar fi folosit fosta şi actuala nevastă în „operaţiunea” de luare de mită şi spălare de bani! (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa (document)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Când va avea primul termen Dănuţ Căpăţînă în cel de-al patrulea dosar

26 May 2017 149

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Traseul unui manager care a devenit inculpat cu patru dosare şi două condamnări

25 May 2017 1113

UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, trimis în judecată într-un nou dosar. Al patrulea. Detalii

24 May 2017 2526

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, în faţa Tribunalului Constanţa

05 May 2017 2350

​Judecătorii din Bucureşti au amânat dosarul în care Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare

24 Apr 2017 1694

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, rămâne sub control judiciar

27 Mar 2017 516

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a luat 13 ani în primă instanţă. Dosarul va fi redeschis azi (rechizitorii)

23 Mar 2017 1040

O firmă înfiinţată de Dănuţ Căpăţînă a rămas fără pensiunea din Bran. Care este motivul şi ce societate este

15 Mar 2017 1049

Al treilea dosar al lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a fost amânat (rechizitoriu)

13 Mar 2017 577

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, 13 ani în primă instanţă. Dosarul, amânat pentru 23 martie (rechizitorii)

25 Feb 2017 1345

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat în al treilea dosar de Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa (rechizitorii)

30 Jan 2017 751

13 ani în primă instanţă Cine va da verdictul final în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

27 Jan 2017 1356

Un nou termen în dosarul lui Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitoriu)

26 Jan 2017 588

Primul termen în apel după condamnarea de 13 ani Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al SCJU, în faţa judecătorilor din Bucureşti

26 Jan 2017 892

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, cooptat în SC Picus Consulting SRL

23 Jan 2017 1130

Dănuţ Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, condamnat la 13 ani de închisoare. Primul termen în apel, 26 ianuarie

22 Jan 2017 2652

S-a amânat pronunțarea în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de fostul manager al Spitalului Județean Constanța Dănuţ Căpăţînă

17 Jan 2017 451

Cum încearcă Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, să-şi anuleze sentinţa de 13 ani de închisoare.

26 Dec 2016 2601

După condamnarea la 13 ani de puşcărie! O nouă veste proastă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (document)

17 Dec 2016 2351

UPDATE Dănuț Căpățînă, condamnat la 13 ani și 4 luni de închisoare!

15 Dec 2016 26508

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, în faţa judecătorilor. Este acuzat de luare de mită şi de spălare de bani

08 Dec 2016 829

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, aşteptat la Tribunalul Bucureşti pe data de 8 decembrie (rechizitorii)

29 Nov 2016 719

Conflict pe Secţia de Neonatologie? Asistente medicale din SCJU, scoase la pensie cu „forţa”, dar chemate la concurs anul viitor (document)

29 Nov 2016 6682

Detalii ştiute până azi doar de DNA Trei ani cu suspendare pentru Lucica Căpăţînă, soţia fostului şef al Spitalului Judeţean Constanţa (document)

08 Nov 2016 1212

Termen amânat până la anul în dosarul Turimobil SRL

07 Nov 2016 518

Soţia fostului manager al SCJU, Dănuţ Căpăţînă, asociată într-o nouă firmă de consultanţă pentru afaceri şi management!

07 Nov 2016 1521

Senatorul Florian Popa, fost rector al UMF „Carol Davila”, în CA-ul Spitalului Judeţean Constanţa?

05 Nov 2016 1539

Rechizitoriu „bombă“ de la DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa (document + rechizitorii)

28 Oct 2016 2522

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat în al treilea dosar. Primul termen, în decembrie (rechizitorii)

22 Oct 2016 805

Dănuț Căpățînă, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Al treilea! (rechizitorii)

19 Oct 2016 2519

Începe judecata lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

15 Oct 2016 769

Interdicţiile lui Căpăţînă! Nu are voie să iasă din Constanţa şi nici să se întoarcă în fruntea Spitalului Judeţean (rechizitorii)

10 Oct 2016 1176

Cine l-a eliberat pe Dănuţ Căpăţînă? Legături cu cel mai mediatizat caz de dispariţie din România (rechizitorii)

08 Oct 2016 1605

Exclusiv Dănuţ Capăţînă este liber

07 Oct 2016 2504

Dănuţ Căpăţînă, ex-manager al Spitalului Judeţean Constanţa, cere să fie eliberat din arest (rechizitorii)

04 Oct 2016 677

A condus cel mai mare spital din Dobrogea. Acum se află după gratii (rechizitorii)

01 Oct 2016 1627

Veste proastă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

19 Sep 2016 1657

Libertatea lui Dănuţ Căpăţînă, decisă azi de omul care l-a trimis la închisoare pe fostul director portuar Eugen Bogatu (rechizitorii)

15 Sep 2016 1134

Ce a făcut Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, după ce a luat cu executare (rechizitorii)

12 Sep 2016 2300

De ce îl acuză procurorii DNA Căpăţînă şi-ar fi folosit fosta şi actuala nevastă în „operaţiunea” de luare de mită şi spălare de bani! (document)

06 Sep 2016 3507

Luare de mită şi spălarea banilor Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, trimis în judecată de DNA

01 Sep 2016 3464

Cu „dedicaţie” de la DNA pentru Dănuţ Căpăţînă

31 Aug 2016 2843

UPDATE 2. EXCLUSIV! Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, CONDAMNAT la închisoare cu executare (rechizitoriu + referat propunere arestare)

25 Aug 2016 20248

Tribunalul Constanţa decide dacă Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, va fi condamnat (rechizitoriu + referat propunere arestare)

25 Aug 2016 1071

Pronunţarea, amânată de şase ori Anunţ în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu + referat propunere arestare)

23 Aug 2016 1336

Achitat ori condamnat? Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, îşi află astăzi sentinţa (rechizitoriu + referat propunere arestare)

22 Aug 2016 1552

Pronunţarea, amânată de cinci ori Suspans prelungit în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean (rechizitoriu + referat propunere arestare)

18 Aug 2016 727

Anunţ de ultim moment în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa

22 Jul 2016 3194

Zi importantă pentru fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu)

07 Jul 2016 1372

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, îşi află sentinţa luna viitoare

23 Jun 2016 882