Justitie

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat în al treilea dosar de Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa (rechizitorii)

S-a stabilit primul termen de judecată al dosarului în care Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost deferit Justiţiei pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar şi pentru conflict de interese, în formă continuată.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, primul termen al cauzei va avea loc pe data de 10 martie. Cauza a fost repartizată completului de judecată prezidat de magistratul Emilia Ganera, judecător al Tribunalului Constanţa.
 
În rechizitoriul cauzei, procurorii DNA arată că Dănuţ Căpăţînă, „profitând de funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a externalizat serviciile de recepţie şi secretariat din Ambulatoriul spitalului, prin simularea unor proceduri de achiziţie publică, către inculpata SC Mara Investcom SRL, societate pe care o controla prin intermediul fostei sale soţii, (...), la preţuri supraevaluate prin raportare la costul efectiv al serviciilor, în vederea obţinerii unor foloase necuvenite în valoare de 1.464.832,63 de lei, cauzând prin aceasta un prejudiciu unităţii spitaliceşti în valoare de 2.089.997,87 de lei“.
 
Procurorii mai arată că, în cazul în care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa ar fi folosit propriii angajaţi pentru prestarea serviciilor de recepţie şi secretariat, ar fi economisit suma 2.089.997,87 de lei, sumă ce va fi reţinută ca prejudiciu în cauză, în condiţiile în care, în derularea contractelor cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, inculpata SC Mara Investcom SRL a încasat, în total, suma de 2.683.923,97 de lei fără TVA, respectiv 3.314.195,48 de lei cu TVA inclus, iar costurile totale ale societăţii inculpate au fost de 593.926,1 lei.
 
În alte două dosare, Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare şi respectiv la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. 

Rechizitoriu „bombă“ de la DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa (document + rechizitorii)

De ce îl acuză procurorii DNA
Căpăţînă şi-ar fi folosit fosta şi actuala nevastă în „operaţiunea” de luare de mită şi spălare de bani! (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa (document)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Când va avea primul termen Dănuţ Căpăţînă în cel de-al patrulea dosar

26 May 2017 340

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Traseul unui manager care a devenit inculpat cu patru dosare şi două condamnări

25 May 2017 1291

UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, trimis în judecată într-un nou dosar. Al patrulea. Detalii

24 May 2017 2589

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, în faţa Tribunalului Constanţa

05 May 2017 2358

​Judecătorii din Bucureşti au amânat dosarul în care Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare

24 Apr 2017 1766

Dănuţ Căpăţînă, condamnat, în primă instanţă, la 13 ani de închisoare Judecătorii din Bucureşti redeschid dosarul fostului şef al Spitalului Judeţean (rechizitorii)

21 Apr 2017 1421

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, rămâne sub control judiciar

27 Mar 2017 519

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a luat 13 ani în primă instanţă. Dosarul va fi redeschis azi (rechizitorii)

23 Mar 2017 1044

O firmă înfiinţată de Dănuţ Căpăţînă a rămas fără pensiunea din Bran. Care este motivul şi ce societate este

15 Mar 2017 1057

Al treilea dosar al lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, a fost amânat (rechizitoriu)

13 Mar 2017 582

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, 13 ani în primă instanţă. Dosarul, amânat pentru 23 martie (rechizitorii)

25 Feb 2017 1351

13 ani în primă instanţă Cine va da verdictul final în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

27 Jan 2017 1362

Un nou termen în dosarul lui Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitoriu)

26 Jan 2017 593

Primul termen în apel după condamnarea de 13 ani Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al SCJU, în faţa judecătorilor din Bucureşti

26 Jan 2017 898

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, cooptat în SC Picus Consulting SRL

23 Jan 2017 1134

Dănuţ Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, condamnat la 13 ani de închisoare. Primul termen în apel, 26 ianuarie

22 Jan 2017 2656

S-a amânat pronunțarea în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de fostul manager al Spitalului Județean Constanța Dănuţ Căpăţînă

17 Jan 2017 457

Cum încearcă Dănuț Căpățînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, să-şi anuleze sentinţa de 13 ani de închisoare.

26 Dec 2016 2605

După condamnarea la 13 ani de puşcărie! O nouă veste proastă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (document)

17 Dec 2016 2356

UPDATE Dănuț Căpățînă, condamnat la 13 ani și 4 luni de închisoare!

15 Dec 2016 26515

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, în faţa judecătorilor. Este acuzat de luare de mită şi de spălare de bani

08 Dec 2016 833

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, aşteptat la Tribunalul Bucureşti pe data de 8 decembrie (rechizitorii)

29 Nov 2016 724

Conflict pe Secţia de Neonatologie? Asistente medicale din SCJU, scoase la pensie cu „forţa”, dar chemate la concurs anul viitor (document)

29 Nov 2016 6691

Detalii ştiute până azi doar de DNA Trei ani cu suspendare pentru Lucica Căpăţînă, soţia fostului şef al Spitalului Judeţean Constanţa (document)

08 Nov 2016 1220

Termen amânat până la anul în dosarul Turimobil SRL

07 Nov 2016 521

Soţia fostului manager al SCJU, Dănuţ Căpăţînă, asociată într-o nouă firmă de consultanţă pentru afaceri şi management!

07 Nov 2016 1524

Senatorul Florian Popa, fost rector al UMF „Carol Davila”, în CA-ul Spitalului Judeţean Constanţa?

05 Nov 2016 1544

Rechizitoriu „bombă“ de la DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa (document + rechizitorii)

28 Oct 2016 2525

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat în al treilea dosar. Primul termen, în decembrie (rechizitorii)

22 Oct 2016 807

Dănuț Căpățînă, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Al treilea! (rechizitorii)

19 Oct 2016 2520

Începe judecata lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

15 Oct 2016 772

Interdicţiile lui Căpăţînă! Nu are voie să iasă din Constanţa şi nici să se întoarcă în fruntea Spitalului Judeţean (rechizitorii)

10 Oct 2016 1180

Cine l-a eliberat pe Dănuţ Căpăţînă? Legături cu cel mai mediatizat caz de dispariţie din România (rechizitorii)

08 Oct 2016 1606

Exclusiv Dănuţ Capăţînă este liber

07 Oct 2016 2507

Dănuţ Căpăţînă, ex-manager al Spitalului Judeţean Constanţa, cere să fie eliberat din arest (rechizitorii)

04 Oct 2016 682

A condus cel mai mare spital din Dobrogea. Acum se află după gratii (rechizitorii)

01 Oct 2016 1628

Veste proastă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

19 Sep 2016 1660

Libertatea lui Dănuţ Căpăţînă, decisă azi de omul care l-a trimis la închisoare pe fostul director portuar Eugen Bogatu (rechizitorii)

15 Sep 2016 1135

Ce a făcut Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, după ce a luat cu executare (rechizitorii)

12 Sep 2016 2300

De ce îl acuză procurorii DNA Căpăţînă şi-ar fi folosit fosta şi actuala nevastă în „operaţiunea” de luare de mită şi spălare de bani! (document)

06 Sep 2016 3511

Luare de mită şi spălarea banilor Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, trimis în judecată de DNA

01 Sep 2016 3468

Cu „dedicaţie” de la DNA pentru Dănuţ Căpăţînă

31 Aug 2016 2846

UPDATE 2. EXCLUSIV! Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, CONDAMNAT la închisoare cu executare (rechizitoriu + referat propunere arestare)

25 Aug 2016 20252

Tribunalul Constanţa decide dacă Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, va fi condamnat (rechizitoriu + referat propunere arestare)

25 Aug 2016 1072

Pronunţarea, amânată de şase ori Anunţ în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu + referat propunere arestare)

23 Aug 2016 1336

Achitat ori condamnat? Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, îşi află astăzi sentinţa (rechizitoriu + referat propunere arestare)

22 Aug 2016 1552

Pronunţarea, amânată de cinci ori Suspans prelungit în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean (rechizitoriu + referat propunere arestare)

18 Aug 2016 727

Anunţ de ultim moment în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa

22 Jul 2016 3194

Zi importantă pentru fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu)

07 Jul 2016 1373

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, îşi află sentinţa luna viitoare

23 Jun 2016 884