UPDATE. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, trimis în judecată într-un nou dosar. Al patrulea. Detalii

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 
Cauza se află pe rolul Tribunalului Constanţa. Dănuţ Căpăţînă este acuzat, potrivit surselor noastre, de abuz în serviciu. În cauză a fost cauzat un presupus prejudiciu calculat de DNA la aproximativ 300.000 de lei.
 
Într-un alt dosar, Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost deferit Justiţiei pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar şi pentru conflict de interese, în formă continuată.
 
În alte două dosare, Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare şi, respectiv, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. Pedepsele au fost acordate în primă instanţă, acestea nefiind definitive.

UPDATE 10.20 - oficial de la DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ, la data faptei manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (S.C.J.U.) „Sf. Apostol Andrei” Constanța cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 11 iunie 2013, între Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, reprezentat de inculpatul Căpățînă Dănuț, la acea dată manager al unității medicale, și o societate comercială, a fost încheiat un contract – neprevăzut în planul anual al achizițiilor publice – având ca obiect prestarea unor servicii de consultanţă pentru convențiile încheiate de spital cu casele de asigurări de sănătate, publice şi private (pe o durată de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii de drept). În exercitarea atribuțiilor sale de manager și ordonator terțiar de credite, inculpatul Căpățînă Dănuț a încheiat contractul fără a urma vreo procedură dintre cele prevăzute de legislația aplicabilă contractelor de achiziție publică și a dispus cheltuieli din fonduri publice fără existența unei baze legale, deși serviciile de consultanță ale prestatorului nu au fost executate în totalitate și reprezentau, în fapt, și atribuții proprii ale inculpatului. Astfel, în perioada 11 iunie 2013 - mai 2016, când inculpatul nu și-a mai exercitat atribuțiile care decurgeau din calitatea deținută, S.C.J.U. „Sf. Apostol Andrei”Constanţa a achitat către societatea respectivă suma de totală 307.900 lei, reprezentând onorariu și prime de succes, pentru niște servicii neexecutate în realitate. Această sumă de bani reprezintă un prejudiciu cauzat unității medicale și un folos necuvenit pentru firma prestatoare a serviciilor.

Până în acest moment, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Anterior, inculpatul Căpățînă Dănuț a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicatele nr. 1570, 1144 și 1290 din datele de 4 noiembrie 2014, 31 august 2016 și 19 octombrie 2016).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 466

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 659

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 586

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 707

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1042

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1594

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1173

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5338

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1281

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2092

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 1974

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3758

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1533

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1342

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 1980