Decizia prin care s-a decis eliberarea condiţionată a lui Viorel Adrian Stan, fostul primar din Techirghiol, anulată

Viorel Adrian Stan, fostul primar din Techirghiol, nu iese din arest. Decizia este definitivă şi a fost luată de Tribunalul Constanţa.

Amintim că Judecătoria Medgidia a dispus eliberarea condiţionată a lui Viorel Adrian Stan, însă decizia a fost atacată de procurorii DNA la Tribunalul Constanţa.
Azi, ultima instanţă menţionată, a admis acţiunea dormulată de DNA Constanţa şi a respins cererea de eliberare condiţionată formulată de contestatorul condamnat Stan Viorel Adrian. Totodată, instanţa a stabilit termen de reiterare a cererii de două luni de la data pronunţării prezentei decizii.

În primă instanţă, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe Stan la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită. Ulterior, judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au decis condamnarea definitivă a lui Viorel Adrian Stan la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că, „la data de 13 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian, în calitate de primar al oraşului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 de lei şi respectiv 64.000 de lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 de lei şi respectiv 1.600.000 de lei, care urmau să fie emise de societatea denunţătorului în temeiul unui contract de execuţie lucrări şi achitate de Primăria oraşului Techirghiol“.
 
„În baza acestei înţelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a primit de la aceeaşi persoană suma de 40.000 de lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracţiunii flagrante“, potrivit DNA.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul primar al orașului Techirghiol va candida din partea PSD la alegerile din 2024

04 Mar 2024 615

Techirghiol Farma Cosmetics SRL, controlată de fostul primar Adrian Stan, undă verde de la APM Constanța pentru laboratorul de săpunuri naturale

20 Feb 2024 726

Consilierul local de la Techirghiol, Laurențiu Papu rămâne cu decizia de excludere din PMP

18 Jan 2024 471

Cei trei PMP-iști excluși pentru „coabitare” cu PSD au atacat la Tribunal deciziile Consiliului Executiv Județean al formațiunii politice

17 Dec 2023 929

Fostul primar al orașului Techirghiol, exclus din PMP după ce ar fi bătut palma cu PSD pentru alegerile din 2024

10 Dec 2023 1974

Fostul primar din Techirghiol dorește să ridice o vilă turistică în localitate

06 Oct 2022 1719

Viorel Adrian Stan, fostul primar din Techirghiol, are cazierul curat! I s-a admis cererea de reabilitare judecătorească (MINUTĂ)

12 Jul 2022 2998

Un fost primar din județul Constanța, condamnat pentru mită, cere să fie reabilitat

08 Jun 2022 2320

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 mai 2022

18 May 2022 2091

Lista aleșilor pentru noul consiliu local al Orașului Techirghiol

04 Nov 2020 3915

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 februarie 2020

24 Feb 2020 2264

Ce spune APM Constanța despre investiția propusă de Viorel Stan. Fostul primar al orașului Techirghiol vrea să ridice un hotel

08 Oct 2019 1965

Viorel Adrian Stan, fostul primar din Techirghiol, cooptat în Techirghiol Farma Cosmetics SRL

28 Sep 2019 2496

Fostul primar al oraşului Techirghiol, Viorel Adrian Stan, s-a retras din societatea Badea Cârţan SRL

21 Sep 2019 1736

Fostul primar al oraşului Techirghiol, Viorel Adrian Stan, investeşte în imobiliare

21 Aug 2019 3508