DNA Administratorii Avicola Mihăilești SA, trimiși în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
EL KHOURY ELIAS și GHAZIRI RAMI, administratori ai S.C. Avicola Mihăilești S.A. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală (2 fapte),
- constituirea unui grup infracţional organizat,
 
MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN, administrator al S.C. Avicola Mihăilești S.A.,  ABDUL MOUNIM AL ZAID,  MOHAMED KOULI, EL MADHOUN SUHEIL RASHID SELIM AHMED, EZER ADRIANA GIANINA, SĂRĂCUȚU ADRIAN,  EL KHOURY CHARBEL și BLAJ ANDREEA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală (2 fapte),
- constituirea unui grup infracţional organizat,
 
  S.C. AVICOLA MIHĂILEȘTI S.A. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală (2 fapte),
- constituirea unui grup infracţional organizat,
 
S.C. CHICKEN CAM S.R.L., S.C. TOP T MANAGEMENT CONCEPT S.R.L., S.C. SORIMBA IMPEX S.R.L., S.C. INTEGRATED MARKETING SERVICES S.R.L., S.C. AXA FOOD S.R.L., S.C. PUIȘORII DIN GRĂDINĂ S.R.L., S.C. SELYN ACCENT S.R.L., S.C. CRESCĂTOR EXPERT S.R.L., S.C. CH. CHARL GROUP S.R.L., S.C. AGROZOOTEHNICA S.A. VEDEA, S.C. TRANSMIN DISTRIBUTIE S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală (2 fapte),

- constituirea unui grup infracţional organizat,
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

 
În perioada 2010-2012, inculpații El Khoury Elias, Ghaziri Rami, beneficiind de sprijinul inculpatului Moubarak Mahmoud Sleiman, au  constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale a S.C. Avicola Mihăilești S.R.L.  În cadrul societății, cei trei inculpați, în calitate de asociați, direct sau prin interpuși, au evidențiat în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, precum și alte operaţiuni fictive. De asemenea, inculpații au stabilit cu rea-credinţă impozitele, taxele sau contribuţiile, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Prin activitățile frauduloase desfășurate, inculpații au adus un prejudiciu de 39.467.509 lei în dauna statului, reprezentând TVA deductibil și impozit pe profit.
 
Anterior, în cursul anului 2009, inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman a deținut împreună cu Elias El Khoury SC Avicola Mihailesti SRL, însă ulterior a decis să se retraga din societate, prin cesionarea părților sociale și să pornească o afacere pe cont propriu, având ca obiect de asemenea comercializarea produselor din carne.

În vederea diminuarii drastice a obligațiilor fiscale aferente afacerii, inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman a înființat cu ajutorul unor persoane loiale din anturajul său peste 50 de societăți comerciale de tip fantomă, în țară și în străinătate, constituind lanțuri de tranzacționare scriptică a unor produse către beneficiar. Dată fiind amploarea acestui mecanism, lanturile de tranzactionare au fost puse la dispoziția și altor beneficiari, printre care și S.C. Avicola Mihailesti S.R.L., condusă de fostul asociat Elias El Khoury.

Concret, pentru a pune în funcțiune acest mecanism, inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman a apelat, printre alții la inculpatul Abdul Mounim Al Zaid, căruia i-a trasat sarcini specifice pe linia înființării și gestionării activității societăților de tip fantomă.

Acesta din urmă s-a ocupat de racolarea persoanelor ce urmau să dețină calitatea de asociat/administrator în aceste firme, remunerarea acestora, asigurarea prezenței lor cu ocazia controalelor efectuate de finanțe, efectuarea formalităților la O.N.R.C., deschiderea conturilor bancare, procurarea digi-passurilor pentru tranzacții financiare la distanță, fiind de asemenea împuternicit pe conturile unora dintre aceste societăți, de unde erau dispuse plăți. Dintre societățile care au fost interpuse în lanțurile de tranzacționare de produse având ca beneficiar SC..Avicola Mihailesti S.R.L., au fost înființate în această modalitate și cu scopul diminuării obligațiilor fiscale următoarele societăți comerciale : S.C. Top T Management Concept S.R.L., S.C. Integrated Marketing Services S.R.L., S.C. Sorimba Impex S.R.L., S.C. Selyn Accent S.R.L. și S.C. Transmin Distribuție S.R.L.

În același scop, inculpatul Abdul Mounim Al Zaid a apelat la doi dintre apropiații săi, inculpații Kouli Mohamed și El Madhoun  Suheil Rashid Ahmed care au acceptat să dobândească calitatea de asociat/administrator în cadrul a două dintre societățile comerciale tip fantomă, respectiv S.C. Integrated Marketing Services S.R.L. și S.C. Top T Management S.R.L., în schimbul remunerării lunare cu sume cuprinse între 600 și 1000 de euro pe toata durata de funcționare a societății în care participau.

După plecarea din firmă a inculpatului Moubarak Mahmoud Sleiman, inculpatul Elias El Khoury a decis să se asocieze cu inculpatul Ghaziri Rami, împreună luând decizia optimizării fiscale prin utilizarea circuitelor fictive puse la dispoziție de primul inculpat.

În plus, cei doi asociați au decis constituirea unor alte societăți comerciale care sa fie implicate în lanțurile de tranzacționare, având un rol de tampon între societățile fantomă ale inculpatului Moubarak Mahmoud Sleiman și beneficiarul Avicola Mihăilești. De constituirea și gestionarea activității următoarelor societăți s-au ocupat angajați din cadrul Avicola Mihăilești, respectiv inculpații: Ezer Gianina, Blaj Andrea și Sărăcuțu Adrian.

Agenţia Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Juridică a transmis faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 47.952.560 lei.      

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile și mobile ce aparțin inculpaților Ghaziri Rami, Moubarak Mahmoud Sleiman, El Khoury Charbel, El Khoury Elias, Ezer Adriana Geanina, S.C. Avicola Mihăileşti S.R.L. și S.C. Agrozootehnica S.A. VEDEA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel,  cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 330

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1182

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 840

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 766

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 397

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5417

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 601

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 518

Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnați! Judecătorii au confiscat 50.000 de euro

11 Apr 2024 585

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 379

DNA angajează! Sunt vacante două posturi. Se cere, printre altele, rezistență la stres

09 Apr 2024 4691

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8589

Procurorul Chiriac Marian, delegat adjunct al Secției Judiciare Penale din DNA

05 Apr 2024 564

Executorul judecătoresc Catrinoiu Matei Cosmin, trimis în judecată de DNA!

02 Apr 2024 646

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 884