Justitie

DNA Constanţa nu renunţă! Şi Curtea Supremă va analiza cererea de arestare la domiciliu a arhiepiscopului Tomisului, Teodosie Petrescu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa vor ataca, la Curtea Supremă a României, decizia judecătorului Cristian Deliorga, din Curtea de Apel Constanţa, prin intermediul căreia a respins cererea de arestare la domiciliu a arhiepiscopului Tomisului, Teodosie Petrescu.
 
Decizia care va fi luată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României va fi definitivă.
 
Amintim că, în prezenta cauză, Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că „inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar“.
 
„În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitatea de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188,75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha“, potrivit DNA.
 
Cât se află sub control judiciar, Teodosie Petrescu trebuie să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi;
- să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, aşteptat în faţa judecătorilor

12 Dec 2017 734

Sărbătoare la Arhiepiscopia Tomisului Astăzi este ziua de naştere a ierarhului Tomisului, ÎPS Teodosie

12 Dec 2017 1360

UPDATE Live text Un nou termen în dosarul lui IPS Teodosie la Curtea de Apel

27 Nov 2017 847

Teodosie Petrescu, din nou în faţa judecătorilor (rechizitoriu)

27 Nov 2017 528

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ridicat măsura controlului judiciar în cazul lui IPS Teodosie

07 Nov 2017 388

Arhiepiscopul Tomisului încearcă să scape de controlul judiciar. Ce le-a spus judecătorilor de la ÎCCJ

07 Nov 2017 783

Zi mare pentru procurorii Anticorupţie din Constanţa Trei femei de la Înalta Curte vor lua o decizie definitivă. Cine este vizat

07 Nov 2017 3209

DNA Constanţa nu vrea ca Teodosie să scape de controlul judiciar

01 Nov 2017 922

Veste bună pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

31 Oct 2017 4806

Judecătorii se pronunţă azi în dosarul lui Teodosie! Ce a declarat arhiepiscopul Tomisului în faţa instanţei (galerie foto)

31 Oct 2017 2365

Teodosie Petrescu vine azi în faţa judecătorilor (rechizitoriu)

30 Oct 2017 467

Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de către DNA. Procesul a fost amânat. Cine a lipsit

03 Oct 2017 1758

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, la Curtea de Apel Constanţa

02 Oct 2017 1268

Instanţa s-a pronunţat Veste proastă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! (MINUTĂ)

12 Sep 2017 14364

Teodosie Petrescu, la Curtea de Apel Constanţa. Ce i-a cerut judecătorului Cristian Deliorga (document)

12 Sep 2017 1707

Primul termen. Şedinţa de judecată este publică! Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, vine azi în faţa judecătorului Deliorga

11 Sep 2017 1015

Omul care nu are voie să ia legătura cu Teodosie!

30 Aug 2017 1264

Arhiepiscopul Tomisului s-a constituit parte civilă! Ce a păţit tânărul care i-ar fi furat lui Teodosie distincţia rangului de arhiepiscop

23 Aug 2017 1822

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a început săptămâna cu o veste proastă

02 Aug 2017 1268

Pastilă amară pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

01 Aug 2017 2187

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, pe 1 august, la Curtea Supremă

28 Jul 2017 1221

Vrea libertate necondiţionată Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, merge la Înalta Curte

21 Jul 2017 1169

Judecătorul Cristian Deliorga îl menţine sub control judiciar pe Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

19 Jul 2017 2431

Veste proastă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! (MINUTĂ)

18 Jul 2017 5132

Zi importantă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

18 Jul 2017 884

S-a decis! Iată când vor analiza judecătorii libertatea lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

03 Jul 2017 1299

Şedinţă secretă pentru dosarul lui Teodosie! Ce decizie s-a luat

29 Jun 2017 9740

Ce număr a primit dosarul lui Teodosie. Când a fost stabilit primul termen de judecată

27 Jun 2017 1091

Începe judecata lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! Hotărârea este definitivă

21 Jun 2017 3619

Zi importantă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! (rechizitoriu)

20 Jun 2017 3869

Moment crucial în dosarul lui Teodosie Curtea Supremă a stabilit! Cine va lua decizia definitivă

09 Jun 2017 2642

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie vor decide în câteva ore libertatea lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului

27 May 2017 2441

Libertatea lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, va fi decisă săptămâna viitoare

25 May 2017 2413

Înalta Curte, anunţ important pentru arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu

24 May 2017 3719

Cererea DNA, respinsă Arhiepiscopul Tomisului a scăpat de arestul la domiciliu

22 May 2017 20015

Libertatea lui Teodosie Petrescu va fi decisă azi Arest la domiciliu sau control judiciar? Ce va decide instanţa

22 May 2017 1841

ÎPS Teodosie - „Diavolul îmi doreşte răul“. Când se pronunţă instanţa în cazul cererii de arestare la domiciliu (galerie foto+video)

19 May 2017 8315

UPDATE Astăzi, se judecă cererea DNA Constanţa de arestare la domiciliu formulată pe numele ÎPS Teodosie

19 May 2017 1251

Oficial. Procurorii DNA solicită Curţii de Apel Constanţa măsura arestului la domiciliu faţă de IPS Teodosie. Vezi comunicatul

16 May 2017 3057

Începe judecata lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

10 May 2017 1908

Ce spune calendarul creştin-ortodox despre această dată Pronunţarea în dosarul lui ÎPS Teodosie, pe 10 mai (galerie foto)

04 May 2017 1791

Judecătorii au decis! Când va avea loc pronunţarea în dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

03 May 2017 1984

UPDATE 1. Ce spune avocata ÎPS Teodosie, la Curtea de Apel Constanţa. Şedinţa a fost secretă (galerie foto+video)

03 May 2017 2378

Înaltpreasfinţitul Teodosie, aşteptat azi la Curtea de Apel Constanţa (rechizitoriu)

03 May 2017 1638

ÎPS Teodosie, astăzi, la Curtea de Apel Constanţa (galerie foto+video)

24 Apr 2017 3921

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, din nou în faţa judecătorilor. Ce va face azi la Curtea de Apel Constanţa

20 Apr 2017 3801

Surpriză de la Curtea Supremă Judecata a avut loc azi. Arhiepiscopul Tomisului rămâne sub control judiciar

06 Apr 2017 3536

13, număr cu noroc pentru arhiepiscopul Tomisului? DNA îl vrea sub control judiciar pe Teodosie. Cine va lua decizia finală (rechizitoriu)

06 Apr 2017 5209

Procurorii nu renunţă! DNA Constanţa merge cu arhiepiscopul Tomisului la Înalta Curte (rechizitoriu)

04 Apr 2017 1713

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a scăpat de controlul judiciar

03 Apr 2017 1770