DNA Constanţa se opune eliberării lui Victor Becali

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au atacat decizia prin intermediul căreia Judecătoria Medgidia a dispus eliberarea condiţionată a lui Victor Becali.
 
Pe data de 6 decembrie, Judecătoria Medgidia a admis propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. „Dispune eliberarea condiţionată a condamnatului Victor Becali, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 238/2012 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, mandat nr. 431/2014, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Contestaţia celor de la DNA va fi trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa, care va lua o decizie definitivă.
 
Amintim că fostul impresar sportiv Victor Becali a fost condamnat definitiv în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare.
 
Recent, Victor Becali a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare. În cauză au mai fost condamnaţi Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” şi totodată inculpat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, la şapte ani şi zece luni de închisoare, Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de detenţie, Ioan Becali, la şapte ani şi patru luni de închisoare. Mai departe, avocaţii George Antonie Iorgovan şi Daniel Costel Petre au fost şi ei condamnaţi: Iorgovan a luat un an cu suspendare, iar Petre s-a ales tot cu un an de închisoare, însă cu executare. Decizia nu este definitivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Familia Becali continuă demersurile pentru construirea unui parc eolian în județul Cosntanța

25 Mar 2024 735

Firma familiei Becali, răspuns de la Mediu pentru parcul eolian din Constanța

08 Jul 2023 3188

Doliu la România TV. Una dintre cele mai cunoscute jurnaliste a postului a plecat la ceruri. Postarea lui Victor Ciutacu

05 May 2021 4185

Victor Becali, internat de urgență la spital

26 Dec 2018 2932

Fostul impresar Victor Becali, eliberat condiționat

24 Oct 2018 1732

Victor Becali a ajuns de urgență la Spitalul Floreasca din București

23 May 2018 2719

Victor Becali rămâne în închisoare. Magistrații i-au respins contestația

09 May 2018 2037

Ioan Becali, eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

02 May 2018 2568

Frații Ioan și Victor Becali s-au predat la poliție. Se întorc la închisoare după ce au fost condamnați definitiv pentru dare de mită

20 Feb 2018 1818

Frații Victor și Ioan Becali se întorc în spatele gratiilor. Ce pedeapsă au primit în dosarul în care au fost acuzați că au mituit-o pe fosta judecătoare Geanina Terceanu

20 Feb 2018 2007

Victor Becali, eliberat condiționat

04 Jan 2018 2100

S-a stabilit data la care Victor Becali ar putea fi eliberat condiţionat

08 Aug 2017 2687

Victor Becali, eliberat condiţionat. Decizia nu este definitivă

17 Jul 2017 3734

Lovitură pentru Victor Becali. Este executat silit

09 Apr 2017 2835

Victor Becali rămâne în arest

20 Jan 2017 2208