Dosarul Retrocedărilor din Constanţa are un „pui“! Mic, dar cu potenţial. Ce au decis judecătorii

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, potrivit cărora, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro“
 
Judecătorul Alexandru Ciprian Ghiţă, din Curtea de Apel Bucureşti, se pregăteşte să redeschidă dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa. Cauza, care a fost instrumentată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, fusese iniţial trimisă spre judecare, în iulie 2016, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În luna ianuarie acestui an, magistraţii Curţii Supreme au admis excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Înaltei Curţi şi au declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
 
Inculpaţii dosarului privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa sunt: Crinuţa Nicoleta Dumitrean (fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi al Comisiei Centrale de Despăgubiri), omul de afaceri Horia Simu, evaluatorul Alin Horaţiu Dima (al cărui nume apare şi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa), Cătălin Florin TeodorescuOana Vasilescu, Dragoş George Bogdan, Florentina Savu.
 
De la Înalta Curte, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti la finele lunii ianuarie. Primul termen a fost stabilit pentru data de 28 martie, când cauza a fost amânată din cauza lipsei de procedură cu unul dintre inculpaţi. Noul termen, al doilea, a avut loc la data de 9 martie. Şi atunci a fost amânat procesul pentru că dosarul se afla la Înalta Curte pentru soluţionare unor contestaţii. Al treilea termen a avut loc pe data de 6 aprilie. Nici de această dată procesul nu a putut continua. Şi asta pentru că „dosarul-mamă“ se afla în continuare la Înalta Curte.
 
Al patrulea termen a avut loc pe data de 4 mai, când Curtea de Apel Bucureşti a decis: „Înaintează dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, pentru discutarea unor cereri de conexare a prezentei cauze cu o alta“. Pe data de 23 mai a avut loc cel de-al cincilea termen. Atunci, judecătorul Alexandru Ciprian Ghiţă, din Curtea de Apel Bucureşti, a disjuns cauza privind contestaţia formulată de SCI Allegra împotriva ordonanţei din data de 3.03.2016, emisă în dosarul nr. (…) al DNA, prin care s-a instituit măsura sechestrului asigurător.
 
Pe data de 20 iunie a avut loc al şaselea termen. Curtea de Apel a respins „cererea de reunire a cauzei ce formează obiectul dosarului la dosarul nr. (…)“ şi a trimis cauza „la completul iniţial învestit, C20F, în vederea continuării judecăţii“, conform minutei judecătoreşti. Cel de-al şaptelea termen a avut loc pe data de 29 iunie, când cauza a fost amânată în vederea depunerii cererilor de probatorii. Termenul cu numărul opt va avea loc pe data de 21 septembrie, la ora 9.00.
 
Aşa cum arătam şi mai sus, dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, potrivit cărora, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi Marko Atilla Gabor, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 de hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.
 

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei.
 
Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol. Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.

 
Raportul de evaluare respectiv ar fi fost avizat anterior, „pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare şi ale Legii nr. 247/2005, de către inculpata Savu Florentina, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor“, mai arată anchetatorii.
 
„Pentru «ajutorul acordat», în perioada ianuarie - 2 august 2011, inculpata Dumitrean Crinuţa Nicoleta a acceptat promisiunea şi a primit, printr-un intermediar, de la inculpatul Simu Horia suma de 400.000 de euro. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în luna ianuarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horaţiu, a primit prin intermediar de la acelaşi inculpat suma de 5.000 de euro. În perioada 24.06.2011 - 11.11.2011, inculpatul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 de euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale“, au mai precizat procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 974

Înalta Curte explică de ce nu se pot recupera prejudiciile din Dosarul Retrocedărilor! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 6510

Insolvența Habitat și Ambient SA, amânată pentru octombrie 2023

22 Jul 2023 1246

Proces pentru parcarea de lângă Gara Constanța, la Tribunal. Instanța a amânat dosarul

14 Jul 2023 1720

Retrocedarea momentului la Constanța! Cât din oraș vor primi urmașii marelui antreprenor Francisc Lescovar (MINUTA)

30 May 2023 13744

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1537

Dosarul deschis la Constanța de descendenții prințului Cantacuzino, amânat de judecători

05 May 2023 1159

Dosarul Retrocedărilor – încurcătura imobiliară! Lupta pentru proprietăți! Compania Holland Development Group, proces contra Consiliului Local și Municipiului Constanța

29 Apr 2023 2443

Curtea Supremă, anunț important pentru Primarul Municipiului Constanța! La mijloc sunt sume impresionante

20 Apr 2023 10723

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 1343

Urmașii unui fost ministru al Industriilor din perioada interbelică, procese la Constanța pentru moștenirea răpită de regimul comunist

06 Oct 2022 1315

„Cuantum inexplicabil de mic“ pentru despăgubiri pe retrocedări din Constanța Veche! Ce a făcut Tribunalul

01 Aug 2022 1983

Legături cu o retrocedare de răsunet din Constanța! Omul de afaceri Horia Simu și fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, achitați definitiv

21 Jul 2022 1659

Sume impresionante Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

19 Jul 2022 4453

Tribunalul București, undă verde pentru începerea judecății într-un dosar DNA. Este vizat un teren din Constanța

11 Jun 2022 1258