Emil Alexiu, de la Medicină Legală, acuzat de luare de mită, în faţa Tribunalului Constanţa

Emil Alexiu, fost asistent în cadrul Serviciului Medicină Legală Constanţa, detaşat ulterior la Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, s-a aflat ieri la Tribunalul Constanţa. Alexiu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru luare de mită.
 
Ieri, Cornelia Dumitra, magistrat al Tribunalului Constanţa învestit cu soluţionarea cauzei, a analizat măsura preventivă dispusă în prezenta cauză. Tot ieri, instanţa a luat în discuţie eventualele excepţii/cereri formulate de părţile din prezentul dosar.
 
Amintim că, în luna ianuarie, Emil Alexiu a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi dus la arestare. Judecătoria Constanţa a respins cererea procurorilor şi a decis ca Emil Alexiu să fie plasat în arest la domiciliu. Ulterior, Tribunalul Constanţa a hotărât arestarea preventivă a lui Alexiu.
 
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, bărbatul a fost cercetat pentru mai multe infracţiuni, şi anume: „Tentativă la înşelăciune, prev. şi ped. de art. 32 din C.P., rap. la art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea cu efectuarea necropsiei, i-a solicitat unei femei (fără a obţine) suma de 1.000 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unei defuncte, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne; înşelăciune, prev şi ped. de art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea că, la data de 29.11.2016, atribuindu-şi calitatea mincinoasă de organ responsabil cu efectuarea necropsiei, a solicitat şi a obţinut de la un bărbat suma de 1.200 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unui defunct, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea că, la data de 30.09.2016, atribuindu-şi calitatea mincinoasă de organ responsabil cu efectuarea necropsiei, a solicitat şi a obţinut de la un bărbat suma de 500 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate defunct, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne“.
 
Reamintim că, anul trecut, Emil Alexiu, fostul asistent de la Serviciul Medicină Legală Constanţa, a fost implicat într-un scandal de proporţii. Acest lucru s-a întâmplat după ce mama unei fetiţe care şi-a pierdut viaţa după ce a căzut de la etajul cinci al unui imobil aflat în construcţii a susţinut că Emil Alexiu ar fi perceput suma de 1.000 de lei pentru efectuarea necropsiei.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Activităţi de pompe funebre şi similare“ Insolvență la Grummberg. Co SRL! Decizia judecătorilor

19 May 2021 1558

Emil Alexiu, fost asistent în Serviciul de Medicină Legală Constanţa, condamnat definitiv pentru luare de mită

14 Dec 2018 4100

Emil Alexiu, fost asistent în Serviciul de Medicină Legală Constanţa, a scăpat de controlul judiciar

27 Jun 2018 2381

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa, chemat la judecată

02 Jun 2018 2286

Condamnarea momentului la Constanţa! Este vizat un fost asistent al Serviciului de Medicină Legală

03 May 2018 4209

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, acuzat de luare de mită. Dosarul, amânat

16 Jan 2018 1934

Veste bună pentru Emil Alexiu, fost asistent la Medicină Legală Constanţa

11 Oct 2017 3566

Procurorii acuză! La Constanţa - necropsii gratuite, plătite de rudele îndoliate

04 Sep 2017 4434

Emil Alexiu, fost asistent la Medicină Legală, eliberat din arest

20 Jul 2017 4095

Emil Alexiu, fost asistent la Medicină Legală, nu iese din arest. Decizia nu este definitivă

07 Apr 2017 2296

Cererea de punere în libertate a lui Emil Alexiu, fostul asistent de la Medicina Legală Constanța, analizată de Curtea de Apel

17 Mar 2017 2159

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, rămâne în arest. Începe judecata dosarului

13 Mar 2017 2074

Decizie a Tribunalului Constanța. Emil Alexiu, fostul asistent de la Medicina Legală Constanța, rămâne în arest preventiv

13 Feb 2017 3509

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, a fost trimis în judecată. Azi, primul termen

13 Feb 2017 2252

Conducerea Spitalului Clinic Județean Constanța dispune suspendarea contractului de muncă al lui Alexiu Emil

27 Jan 2017 4266