Funcţionari vamali, condamnaţi de judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, preşedintele Tribunalului Constanţa (rechizitoriu)

Cei trei au fost trimişi în judecată de DNA Constanţa în ianuarie 2015. După un proces care a durat aproape doi ani, funcţionarii vamali au fost condamnaţi în primă instanţă
 
Judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, preşedintele Tribunalului Constanţa, a decis, ieri, condamnarea a trei funcţionari vamali în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa: Costel LeţcanuCătălin Brădulescu şi Costel Simion.
 
Cei trei au fost deferiţi Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, iar ieri au fost condamnaţi la câte 2,6 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi de fals intelectual, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010, inculpaţii Leţcanu Costel şi Brădulescu Cătălin, controlori vamali, şi Simion Costel, inspector vamal, toţi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Biroul Supraveghere Produse Accizate - Compartiment Echipe Mobile, cu ocazia controalelor întreprinse la un punct de lucru al unei societăţi comerciale, autorizată ca antrepozit fiscal de producţie alcool etilic de fermentaţie din cereale, nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu care le reveneau în funcţiile deţinute“.
 
DNA arată că „în procesele-verbale întocmite cu aceste ocazii, inculpaţii au consemnat, în mod nereal, împrejurarea că sigiliile aplicate asupra instalaţiei de producere a alcoolului etilic sunt intacte şi că indicii de producţie rezultaţi în urma citirii contoarelor, precum şi stocurile de alcool corespund celor menţionate în procesul-verbal de sigilare, atestând astfel, fictiv, împrejurarea că antrepozitarul fiscal mai sus menţionat nu desfăşoară activitate la punctul de lucru respectiv“.
 
„Prin aceste acţiuni“, susţin cei de la DNA, „cei trei inculpaţi au permis firmei respective şi reprezentanţilor acesteia să desfăşoare în continuare activităţi de producţie a alcoolului etilic în mod fraudulos, în afara unui antrepozit fiscal, precum şi comercializarea ulterioară, pe piaţa internă, a unei cantităţi totale de 63.973 de litri de alcool etilic rafinat, în condiţii de clandestinitate, cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 2.424.568 de lei (echivalent a 587.404 euro)“.

Citeşte şi: 

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Costel Leţcanu, Cătălin Brădulescu şi Costel Simion, funcţionari vamali (document)


 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în dosarul lui Nicolae Dospinescu, fost consilier judeţean PSD!

13 Oct 2023 1024

Doi renumiți judecători din Constanța ies la pensie!

18 Dec 2022 3030

Tribunalul Constanța a respins un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat la DNA. Cine este vizat

30 Jun 2022 2384

„Nimeni nu este mai presus de lege!“ Tribunalul Constanța sesizează Curtea Constituţională într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

09 Apr 2022 3752

Pronunțare în ședință secretă! Zi importantă pentru Radu Mazăre, fostul primar al Constanței

08 Apr 2022 1929

DNA acuză - 10 terenuri din Constanța ar fi fost vândute fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local. Pronunțarea, amânată

26 Mar 2022 4111

Procurorii nu renunță și cer, în continuare, arestarea preventivă a lui George Fulina, de la Confort Urban

28 Feb 2022 1989

Acord DNA Constanța admis la Tribunal! Cine este afaceristul condamnat

22 Feb 2022 2605

Au fost stabilite completurile de judecători de la Tribunalul Constanța pentru anul 2022

15 Feb 2022 9661

Judecător nou pentru Mazăre!

27 Jan 2022 2228

Stere Anagnoste, de la ANAF Constanța, cercetat pentru luare de mită, a scăpat de controlul judiciar

17 Nov 2021 3751

„Masa și dansul la final“ Detalii până azi secrete din dosarul inspectorului Fotin, de la Antifraudă Constanța, acuzat de luare de mită (document)

13 Nov 2021 3475

Oficial! Ionuț Adrian Fotin, fost inspector la Antifraudă Constanța, acuzat de mită, va fi pus în libertate

11 Nov 2021 1940

60 de percheziții în Constanța, București și Ilfov. Mandate anulate în instanță

15 Jul 2021 2013

Procurorii DIICOT au cerut vineri arestarea preventivă a mai multor persoane. Date din anchetă

03 Jul 2021 4339