Hotărâre definitivă pentru Ionuţ Costache Ar fi sărit la bătaie la poliţiştii veniţi în percheziţie

Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, ca nefondată, contestaţia declarată de către Ionuţ Costache împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Medgidia. Astfel, Costache rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă.
 
Amintim că, în timpul unei percheziţii domiciliare, Ionuţ Costache, vizat de acţiunea poliţiştilor, ar fi sărit la bătaie. Totul s-a petrecut la sfârşitul lunii mai, atunci când poliţiştii din localitatea Oltina au intrat în posesia unei informaţii potrivit căreia în curtea unui localnic, Ionuţ Costache, de 35 de ani, se află ascuns un ATV reclamat ca fiind furat.
 
Pentru percheziţie, şeful de post din Oltina, Vasile Cătălin Dinu, însoţit de alţi şapte poliţişti şi de persoana vătămată, Marian Iulian Sandală, ar fi mers la locuinţa lui Ionuţ Costache, recidivist. Acesta ar fi devenit extrem de violent şi l-ar fi agresat pe Marian Iulian Sandală, cel care şi-ar fi căutat ATV-ul. L-ar fi luat la bătaie, iar şeful de post ar fi intervenit, însă şi el s-ar fi ales cu uniforma şifonată. Ionuţ Costache ar fi început să îi înjure şi să îi ameninţe pe poliţişti.
 
Pe lângă acuzaţiile de furt, Ionuţ Costache s-a mai ales şi cu un dosar pentru ultraj. Cazul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
 
Şeful de post din Oltina, Vasile Cătălin Dinu, şi victima, Marian Iulian Sandală, s-au constituit părţi vătămate.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 august 2017

25 Aug 2017 2321

Şi-ar fi violat nepoata minoră Ionuţ Costache, condamnat la ani grei de temniţă

28 Mar 2015 2290

Marius Costache şi Ionuţ Iordache, condamnaţi pentru proxenetism

11 Feb 2015 3041

Eliberat recent din închisoare, unde a stat pentru viol Ionuţ Costache, din Năvodari, şi-a violat nepoata minoră

27 Jan 2015 3047