Înalta Curte a anulat o decizie a Curţii de Apel Constanţa

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au reuşit să întoarcă o decizie a judecătorilor din Curtea de Apel Constanţa prin intermediul căreia s-a decis revocarea controlului judiciar luat faţă de Tudorel Dobre, prim-vicepreşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale din România, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit, avocat suspendat în cadrul Baroului Bucureşti.
 
După decizia Curţii de Apel Constanţa, procurorii DNA s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, instanţă care a admis contestaţia declarată împotriva încheierii din data de 11 ianuarie, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Pe cale de consecinţă, judecătorii de la Curtea Supremă au desfiinţat în totalitate încheierea atacată şi au hotărât menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de Tudorel Dobre pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 14 ianuarie. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României este definitivă.
 
Conform DNA, „în cursul anului 2013, inculpatul Tudorel Dobre a pretins şi a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 40.000 de euro“.
 
„În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie care instrumentau o cauză penală în care erau cercetaţi martorul şi o altă persoană şi a promis că îi va determina pe poliţişti să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile faţă de cele două persoane. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpatului“, potrivit DNA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa, cu propunere de a se menţine măsura preventivă şi măsurile asigurătoare dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Într-un alt dosar, Tudorel Dobre figurează ca martor în cauza în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi omul de afaceri Sorin Strutinsky au fost deferiţi Justiţiei alături de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi de alte persoane. Printre inculpaţii cauzei se află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. În prezenta cauză, Radu Ştefan Mazăre se afla sub control judiciar şi a plecat în Madagascar, unde va solicita azil politic.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Camerei de Comerț bilaterale România - Kuweit, achitat. Legătura sa cu Radu Mazăre

11 Jun 2019 2081

Martor într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre Un investigator sub acoperire, audiat în procesul lui Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit

17 Mar 2019 2016

Martor într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit, achitat. Apelul, în martie

29 Jan 2019 2302

Achitarea lui Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit, contestată

19 Jul 2018 2073

De ce a fost achitat Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit (document)

27 Apr 2018 2891

Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit, achitat la Constanța

25 Apr 2018 3482

UPDATE - Achitare. Dosarul lui Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit, amânat

07 Mar 2018 2392

PSD - ”Susținem decizia ministrului Justiției”

22 Feb 2018 2099

Unul dintre martorii din dosarul în care Radu Mazăre a plecat în Madagascar, trimis în judecată. Ieri, un nou termen

11 Jan 2018 2759

UPDATE - Achitare. Trimis în judecată de către DNA Constanţa Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit, azi, la Curtea Supremă

14 Dec 2017 1707

UPDATE - Achitare. Ce au decis judecătorii din Constanţa în dosarul lui Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit

17 Nov 2017 3335

UPDATE - achitare. Martor în dosarul Mazăre - Strutinsky - Gabi Stan Procurorul Bodean și avocatul Tudorel Dobre se întâlnesc pe 13 septembrie la Curtea de Apel

31 Aug 2017 3910

UPDATE - Achitare. Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit, rămâne sub control judiciar

04 Aug 2017 7973

Procurorul Andrei Bodean explică detaliat cazul prim-vicepreşedintelui Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale din România (rechizitoriu)

16 Feb 2017 4655

info-sud-est.ro Stenograme DNA care arată că se știa de amnistie înainte de parlamentare

08 Feb 2017 2476