Magdalena Olteanu şi Dumitru Orleanu, de la Primăria Fântânele, judecaţi de Tribunalul Constanţa

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: 
OLTEANU MAGDALENA, referent în cadrul primăriei comunei Fântânele, jud. Constanța, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual în formă continuată
ORLEANU DUMITRU, secretar al unității administrativ-teritoriale Fântânele, jud. Constanța, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual în formă continuată și conflict de interese, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada 2012-2016, inculpata Olteanu Magdalena, a formulat și depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Local Cogealac cinci cereri unice de plată pe suprafață, folosind documente și declarații false, depuse și înregistrate la această instituție, în sensul că utilizează întreaga suprafață de teren arabil pentru care a solicitat sprijin financiar, obținând pe nedrept subvenții din bugetul general al Uniunii Europene în cuantum total de 111.086,63 lei.
În aceeași perioadă, inculpatul Orleanu Dumitru a formulat și depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Local Cogealac cinci cereri unice de plată pe suprafață, folosind documente și declarații false, depuse și înregistrate la această instituție, în sensul că utilizează întreaga suprafață de teren arabil pentru care a solicitat sprijin financiar, obținând pe nedrept subvenții din bugetul general al Uniunii Europene în cuantum total de 89.502,95 lei.
Astfel, cei doi inculpați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au atestat în fals cu prilejul întocmirii mai multor adeverințe eliberate de primăria comunei Fântânele, împrejurarea necorespunzătoare adevărului că utilizează întreaga suprafață menționată în cuprinsul acestora, în scopul de a anexa adeverințele la cererile unice de plată pe suprafață înregistrate la A.P.I.A. – Centrul Local Cogealac, Centrul Județean Constanța.
Totodată, în anul 2014, cei doi inculpați au falsificat prin contrafacerea scrierii contracte de arendare care conțineau mențiunea necorespunzătoare adevărului că au dreptul de a utiliza, ca arendași, anumite suprafețe de teren, înscrisuri pe care ulterior le-au înregistrat la Primăria Comunei Fântânele și pe care le-au anexat cererii unice de plată pe suprafață înregistrate la A.P.I.A. – Centrul Local Cogealac, jud. Constanța, prin care au solicitat sprijin financiar pentru respectivele suprafețe
În perioada 2014-2016, inculpatul Orleanu Dumitru, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu care decurgeau din calitatea de secretar al Primăriei Comunei Fântânele, a stabilit în cadrul comisiei constituite în cadrul unității administrativ-teritoriale, suprafețele de teren având categoria de folosință „pajiști permanente” ce urmau a se da în concesiune crescătorului de animale Olteanu Magdalena, sora inculpatului, și a semnat raportul comisiei, acte în urma cărora inculpata Olteanu Magdalena a obținut foloase patrimoniale.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. 
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocat Tulcea OLTEANU Iuliana-Magdalena

04 Aug 2023 509

Doi foşti angajaţi ai unei primării din judeţ, condamnaţi definitiv

26 Mar 2019 1848

România Candidaţi la funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene

12 Sep 2018 2248

Transfer Un procuror din Constanţa va aplica legea în Bucureşti

02 Aug 2018 1938

Cine sunt procurorii care au formulat cereri de transfer şi unde vor să plece

09 Jun 2018 3362

Sentinţa momentului la Constanţa! Doi angajaţi ai unei primării din judeţ, condamnaţi

10 May 2018 2919

Mai mulţi procurori solicită transferul! CSM va decide totul mâine

12 Mar 2018 2755

Doi angajaţi ai unei primării din judeţul Constanţa, inculpaţi. Se achită prejudiciul

17 Jan 2018 2067

Un procuror din Constanţa, delegat în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General

11 Jan 2018 1942

Începe judecata într-un dosar al DNA Constanţa. Vizaţi - doi angajaţi ai unei primării din Constanţa

12 Oct 2017 2249

Mai mulţi magistraţi din Dobrogea, în atenţia CSM. Cine sunt şi unde vor să plece

25 Sep 2017 3967

Denunţ anonim la IPJ Constanţa Pentru ce au fost trimişi în judecată Magdalena Olteanu şi Dumitru Orleanu, de la Primăria Fântânele (document)

22 Sep 2017 3918

Iuliana Magdalena Olteanu rămâne procuror în Parchetul General al României

28 Jun 2017 3409

Subprefectul de Giurgiu, reținut de procurori

26 Oct 2016 2167

Cereri de transfer respinse Patru procurori nu mai pleacă momentan din parchetele din Constanţa

30 Aug 2016 2308