Nefermin SRL, obligată să achite către Electrocentrale Constanţa 15.958,80 de lei

Judecătorii Tribunalului Constanţa au obligat societatea comercială Nefermin SRL să achite în favoarea Electrocentrale Constanţa SA suma de 15.958,80 de lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2014.
 
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 22 noiembrie.
 
Societatea comercială Nefermin SRL apare în dosarul în care Sorin Gabriel Strutinsky este acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
 
Amintim că, în prezenta cauză, aproape de jumătatea lunii martie 2016, Tribunalul Constanţa l-a audiat pe Corneliu Damaschin, administratorul Nefermin SRL, văr primar cu Sorin Strutinsky, dar şi pe Roberto Georgian Zahiu, fostul administrator al New Home Construct SA, firmă care, de asemenea, apare în cauza penală anterior precizată.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 11 octombrie, SC Nefermin SRL are sediul în localitatea Ovidiu. Ca asociaţi persoane juridice apar societăţile comerciale: Lucien Est SRL, cu sediul în Timiş, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 46%, şi Nortech Trade SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%. Ca asociat persoană fizică apare Camelia Flondor, născută la data de 23 iulie 1961, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4%. SC Nefermin SRL este administrată de Corneliu Damaschin, născut la data de 2 septembrie 1958, în Botoşani. Firma are ca obiect de activitate „activităţi de închiriere şi leasing cu alte bunuri personale şi gospodăreşti n.c.a“.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 11 octombrie, SC Lucien Est SRL are sediul în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Ca asociat persoană juridică apare Music Center SPA, cu sediul în Italia, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%, iar ca asociat persoană fizică apare Luciano Pisoni, născut la data de 21 mai 1947, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%. SC Lucien Est SRL are ca obiect de activitate „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
 
Mai departe, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 11 octombrie, SC Nortech Trade SRL are sediul în municipiul Constanţa, iar asociat unic este Habitat şi Ambient SA, cu sediul în Bucureşti. Administrator este Ana Chişor, născută la data de 1 mai 1981, în Bicaz. SC Nortech Trade SRL are ca obiect de activitate „închiriere şi leasing cu alte bunuri personale şi gospodăreşti n.c.a.“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări importante în Nefermin SRL!

14 Dec 2021 2209

Procesul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânat!

17 Oct 2019 2809

Fiscul din Constanţa vinde două imobile deţinute de Nefermin SRL. Legături cu Sorin Gabriel Strutinsky (document)

01 Feb 2018 4948

Una dintre firmele din dosarul lui Sorin Strutinsky, chemată la judecată de Electrocentrale Constanţa (document)

12 Oct 2017 3482

Cui a mai retrocedat Mazăre terenurile Constanţei Loc numai bun de bloc pentru firma colegului de dosar Valentin Gheorghe Ionescu

02 Apr 2016 4403