Justitie

Patronul pizzeriei Scoica, şantajat de un fost angajat. Cel din urmă a fost condamnat

Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin intermediul rechizitoriului nr. 5785/P/2017, din data de 9 iunie, un bărbat din Constanţa, de 37 de ani, a fost condamnat în primă instanţă pentru şantaj. Cel în cauză este suspectat că şi-ar fi şantajat fostul şef, respectiv pe patronul pizzeriei Scoica, din Constanţa. Acestuia i-ar fi cerut 1.000 de euro pentru a nu declara că, în perioada în care a fost angajat al restaurantului, ar fi contactat o boală contagioasă.
 
Revenind la decizia instanţei, inculpatul a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în stare de recidivă post-executorie. Instanţa a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
 
Conform reprezentanţilor Poliţiei Constanţa, în timpul flagrantului, asupra inculpatului a fost găsită suma de 4.500 de lei, bani pe care omul de afaceri i-a dat-o individului pentru ca acesta din urmă să nu declare că, în perioada în care a fost angajat al restaurantului, ar fi contactat o boală contagioasă.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Scoica îşi păstrează reputaţia

24 Feb 2012 3559