Raţiuni de securitate naţională Un tânăr rezident în Constanţa a fost declarat indezirabil pe teritoriul României

Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au dispus, ieri, declararea ca indezirabil pe teritoriul României a unui tânăr de 27 de ani, rezident în municipiul Constanţa, beneficiar al statutului de refugiat. Decizia a fost luată la cererea procurorilor din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru raţiuni de securitate naţională.
 
Instanţa a interzis autorităţilor Statului Român ca în executarea măsurii de declarare a indezirabilităţii să procedeze la o returnare a pârâtului prin îndepărtare sub escortă către statul (…) pe durata conflictului armat din acest stat, permiţându-se returnarea sub escortă către orice altă destinaţie. Hotărârea nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Tânărul de 27 de ani, rezident în municipiul Constanţa, beneficiar al statutului de refugiat, este suspectat că este adept al ideologiei jihadiste şi că ar intenţiona să desfăşoare activităţi în favoarea Statului Islamic ori pentru Al-Qaida.
 
În altă ordine de idei, amintim că, în luna decembrie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor legale ce reglementează regimul străinilor în România, pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii de declarare ca indezirabil a unui cetăţean iordanian, cu domiciliul în Constanţa, pe o perioadă de 15 ani, pentru considerente de securitate naţională.
 
În cauză, au rezultat indicii temeinice că cetăţeanul iordanian a desfăşurat activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională, activităţi ce se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. La data de 29 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a declarat ca indezirabilă respectiva persoană de cetăţenie iordaniană, pe o perioadă de 15 ani, din raţiuni de securitate naţională.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.