Se caută 11 şefi pentru Justiţia din Dobrogea! Doar cinci magistraţi au fost declaraţi admişi. Cine sunt şi ce vor să conducă

Institutul Naţional al Magistraturii a dat publicităţii numele candidaţilor judecători şi procurori care au îndeplinit condiţiile legale de participare la concursul/examenul pentru numirea în funcţii de conducere la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea.
 
Conform datelor oficiale, testarea se organizează pentru ocuparea unui număr de 127 de posturi vacante de preşedinte şi vicepreşedinte la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi a unui număr de 138 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror şi prim-procuror adjunct de la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.
 
În circumscripţia Curţii de Apel Constanţa sunt vacante următoarele posturi: vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa (funcţie dorită de judecătorul Claudiu Iulian Răpeanu, care a fost declarat admis), preşedinte al Tribunalului Tulcea (funcţie dorită de judecătorul Răzvan Arcadiu Vitoş, care a fost declarat admis), dar şi preşedinte pentru Judecătoria Babadag. Judecătorul Vlad Andrei Ardeleanu, din Judecătoria Constanţa, doreşte să ocupe funcţia de conducere anterior precizată, acesta fiind declarat admis de către INM.
 
În continuare, se mai caută vicepreşedinte pentru Judecătoria Medgidia, dar şi preşedinte pentru judecătoriile din Mangalia şi Măcin.
 
Viorel Gabriel Teliceanu doreşte să ocupe în continuare funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Asta în timp ce Andra Georgiana Vasile doreşte să rămână prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Cei doi magistraţi au fost declaraţi admişi pentru acest concurs.
 
Funcţiile de prim-procuror pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, prim-procuror pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag şi prim-procuror adjunct pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea au rămas nesolicitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 532

Justiție Constanța Soluție definitivă în procesul dintre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea și două firme

25 Mar 2024 664

Confruntare legală OMV Petrom Marketing SRL și SC Tisgal SRL împotriva Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea

13 Mar 2024 771

Asfalt Dobrogea SRL, la judecată cu Direcția Poliție Locală Constanța prin primar

08 Feb 2024 888

Eco Sud pierde procesul cu Iridex Group Salubrizare CCR sesizată în litigiul privind achiziția serviciilor de salubrizare a deșeurilor municipale din județul Constanța!

06 Feb 2024 1073

Premieră în justiția din Dobrogea! Sentință definitivă, la Constanța, pentru lovirea unui şofer de ambulanţă

14 Nov 2023 6673

Asociația condusă de fostul deputat, Victor Manea chemată în judecată Este vizat contractul de concesiune a serviciului de salubrizare de la nivelul județului Constanța, în valoare de 30 de milioane de euro

31 Aug 2023 2168

Știri justiție Constanța Cine conduce parchetele din Constanța și Dobrogea? Lista completă a procurorilor delegați sau detașați pe funcțiile de conducere

15 Aug 2023 6235

Procesul pentru terenul care i-a adus o amendă fostului primar Făgădău, amânat la București

16 Jul 2023 1723

Sute de vieți furate în coloniile de muncă din Dobrogea! Cazul fostului comandant Ioan Ficior, de la Periprava! (DOCUMENT)

12 Apr 2023 1612

Fost director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral trebuie să restituie indemnizaţia de concediu de odihnă încasată necuvenit

09 Feb 2023 3607

Complexul Turistic Dobrogea SRL îl cheamă în judecată pe primarul municipiului Constanța

06 Apr 2022 1393

Juristul ISU „Dobrogea“ nu renunță la procesul intentat chestorului Bogdan Despescu și lui Marcel Vela, fostul ministru de Interne (DOCUMENT)

30 Nov 2021 3269

La sesizarea Curții de Apel Constanța Hotărârea pronunțată de Înalta Curte, care ar putea afecta soarta a mii de metri pătrați de plajă! (document)

18 Nov 2021 2603

Instituţia Prefectului, recurs pentru revocarea PUZ-ului care a „devorat“ spaţiile verzi de pe bulevardul Lăpuşneanu din Constanţa

01 Nov 2021 2365