Şedinţă secretă pentru dosarul lui Teodosie! Ce decizie s-a luat

Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au luat prima decizie definitivă în dosarul în care Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Instanţa a admis declaraţia de abţinere formulată de grefier în soluţionarea dosarului penal mai sus precizat. Decizia este definitivă şi a fost luată în şedinţă secretă.
 
DNA Constanţa a solicitat arestarea la domiciliu a arhiepiscopului Tomisului, cererea fiind respinsă de judecători.

Amintim că primul termen va avea loc pe data de 11 septembrie.
 
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 1.392.964 de lei. În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătoare constând în poprirea conturilor deţinute de Teodosie Petrescu şi de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal „Sf. Apostol Andrei“. Faţă de fapta de luare de mită reţinută anterior în sarcina lui Teodosie Petrescu, s-a dispus clasarea cauzei.
 
În prezent, Teodosie Petrescu se află sub control judiciar, măsură preventivă sub imperiul căreia are următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi;

- să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 433

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 493

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 479

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1225

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 782

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1380

​Începutul Postului Mare și praznicul Bunei Vestiri Programul Arhiepiscopului Tomisului, în perioada 17-25 martie

16 Mar 2024 871

Mesajul Arhiepiscopului Tomisului, cu ocazia Sfinților Mucenici și comemorării luptătorilor anticomuniști din România

09 Mar 2024 565

ÎPS Teodosie, mesaj de Ziua Femeii - „Femeia ocupă un loc foarte important în societate“ (VIDEO)

08 Mar 2024 544

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 526

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 542

Mesajul lui ÎPS Teodosie pentru credincioșii care l-au susținut (VIDEO)

01 Mar 2024 1056

ÎPS Teodosie nu face niciun comentariu asupra deciziei Sfântului Sinod, ci se pregătește de Postul Mare(FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1382

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1111

Surse Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, atenţionat verbal de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Român

29 Feb 2024 776