Justitie

Sunt vizaţi toţi şoferii! Justiţia din România, marcată de o decizie luată la Constanţa. Luna viitoare, vestea cea mare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României va analiza pe data de 23 mai decizia judecătorilor din Curtea de Apel Constanţa, care au hotărât condamnarea a doi şoferi din Constanţa pentru ucidere din culpă, după ce şi-au parcat maşinile neregulamentar!

Tot în prezentul dosar a mai fost condamnat un alt conducător auto, tot pentru ucidere din culpă, acesta fiind şoferul maşinii care a lovit cele două autoturisme parcate neregulamentar.

Hotărârea Curţii de Apel Constanţa reprezintă o premieră în justiţia din România.

Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe data de 7 ianuarie 2010, un bărbat a condus un automobil marca Renault, model Clio, pe strada Oborului din municipiul Constanţa, cu o viteză neadaptată la starea drumului. La un moment dat, conducătorul automobilului a pierdut controlul volanului şi a lovit două autoturisme parcate neregulamentar. Din accident a rezultat vătămarea corporală a două persoane, una dintre ele decedând din cauza rănilor suferite.


Pe data de 3 martie 2016, la mai bine de şase ani după producerea accidentului, Judecătoria Constanţa a anunţat primele pedepse: şoferul automobilului marca Renault - 1,9 ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cei doi şoferi care şi-au parcat neregulamentar maşinile au luat câte nouă luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Potrivit minutei judecătoreşti, instanţa a stabilit şi gradele de culpă în prezenta cauză, respectiv 15% în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii care şi-au parcat neregulamentar maşinile, culpe concurente cu cea a inculpatului care a produs efectiv accidentul.
 
În luna noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa a menţinut decizia Judecătoriei Constanţa.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mare atenţie unde vă parcaţi maşinile! Puteţi fi acuzaţi şi condamnaţi pentru ucidere din culpă! Caz concret la Constanţa

07 Sep 2017 6956