Teodosie Petrescu vine azi în faţa judecătorilor (rechizitoriu)

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, este aşteptat azi, începând cu ora 10.30, la Curtea de Apel Constanţa, unde are loc cel de-al patrulea termen în dosarul în care a fost deferit Justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În cauză, Teodosie este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Citeşte şi: 
 
Rechizitoriu pentru Teodosie!
Iată pentru ce l-a trimis DNA în judecată pe arhiepiscopul Tomisului (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 887

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, în instanță cu Universitatea Ovidius! Când începe procesul

16 Feb 2024 1238

IPS Teodosie la Tribunalul Constanța ( FOTO+VIDEO)

09 Feb 2024 1457

Personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“ Petrică Leașcu cheamă în instanță Arhiepiscopia Tomisului! Cere despăgubiri de 100.000 de lei (VIDEO+DOCUMENTE)

28 Dec 2023 2622

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, dă în judecată Universitatea Ovidius Constanța!

19 Dec 2023 13445

ÎPS Teodosie, la ceas aniversar

12 Dec 2023 1674

UPDATE. Ce spune Teodosie despre dosarul de la DNA Oficial! DNA îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

05 Dec 2023 1797

Universitatea „Ovidius” Constanța și Mănăstirea Dervent, gazdele conferinței naționale „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist. Sub semnul Rugului Aprins memorie, identitate, modele”

17 Nov 2023 850

Amendă în pandemie ÎPS Teodosie a pierdut, în instanță, procesul cu IPJ Constanța! (MINUTA)

20 Sep 2023 8431

ÎPS Teodosie, în așteptarea verdictului de la Tribunalul Constanța

21 Jun 2023 1568

Exclusiv! Înaltpreasfinția Sa Teodosie a învins, definitiv, Poliția, în instanță

21 Mar 2023 5246

ÎPS Teodosie, așteptat la Tribunalul Constanța

21 Mar 2023 1267

ÎPS Teodosie, victorios asupra polițiștilor, la Judecătoria Constanța! (MINUTA)

09 Feb 2023 2662

Judecătoria Constanța, despre procesul ÎPS Teodosie vs. Poliție – „Fiecare om avea datoria de a respecta măsurile restrictive impuse de lege“ (MOTIVARE)

01 Feb 2023 1491

ÎPS Teodosie, după decizia Curții de Apel Constanța. „Sunt bucuros că pot să merg să predau ca titular“ (VIDEO)

20 Jan 2023 1631