Tribunalul Constanţa va redeschide azi dosarul privind insolvenţa firmei Eucass SRL

Tribunalul Constanţa va redeschide azi dosarul privind insolvenţa firma Eucass SRL, din Constanţa, care ar deţine blocul de pe care a căzut, zilele trecute, o copilă de 12 ani. 

Amintim că la data de 23 aprilie 2012, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de debitoarea SC Eucass SRL şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii mai sus precizate, cu sediul în Constanta, strada Cpt. Papadopol nr. 14.

Tot atunci, instanţa a desemnat provizoriu în calitate de administrator judiciar pe Victoria SPRL, cu sediul în Constanţa, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 103.

Potrivit Registrului Comerţului, Eucass SRL are sediul în municipiul Constanţa, strada Cpt. Papadopol. Asociat unic al firmei este Iusuf Mahir, născut la data de 19.01.1956, în Cernavodă. Firma are ca obiect de activitate „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
                                                               
Eucass SRL a avut încheiate contracte cu SC Sind Romania SA, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, cu UM 0929 Bucureşti, UM 02384 Bucureşti, UM 02154 Constanţa, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa.

Citeşte şi

Firma care ar deţine blocul de pe strada Steagului unde a murit un copil, în faţa judecătorilor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se cere rejudecarea dosarului în care o fată a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Constanţa! Când se va pronunţa instanţa

10 Sep 2023 961

Sentință definitivă în cazul fetei de 12 ani care a căzut în gol de la etajul 5 al unui bloc din Constanţa!

05 Feb 2023 1542

Cazul fetei de 12 ani care a căzut în gol de la etajul 5 al unui bloc din Constanţa. S-a stabilit primul termen în apel

05 Apr 2022 1736

Nemulțumiri după condamnări! Dosarul fetiţei din Constanța, care a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc în construcţie, la Curtea de Apel

15 Mar 2022 2290

Firme, bani și contracte publice Cum a ajuns Eucass SRL de la câştigătoarea mai multor contracte de la Primăria Constanţa, la condamnată pentru ucidere din culpă

23 Feb 2022 2359

Tragedie în Constanţa! O fetiţă a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc în construcţie. Condamnări

21 Feb 2022 4584

Veste proastă pentru Iusuf Mahir! Câţi bani riscă să restituie omul de afaceri propriei firme

20 Mar 2018 3463

Tragedie în Constanţa! Eucass SRL a intrat în faliment. Dosarul, redeschis în 2018

22 Nov 2017 4638

Tragedie în Constanţa, de Sfântul Apostol Andrei Primul termen în dosarul afaceristului Iusuf Mahir - 6 decembrie, de Sfântul Nicolae

11 Nov 2017 3981

Eucass SRL, în faliment!

11 Sep 2017 2915

Iusuf Mahir nu mai este administratorul firmei Tobtech Serv SRL

03 Aug 2017 3002

Începe judecata afaceristului Iusuf Mahir! Decizia nu este definitivă

26 Jul 2017 2910

Tragedie în Constanţa! O copilă de 12 ani a murit pe loc. Cum s-a întâmplat totul şi ce au decis magistraţii

28 Jun 2017 3301

Tragedie în Constanţa. O fetiţă a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc în construcţie. Afaceristul Iusuf Mahir, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

31 May 2017 7489

Detalii cutremurătoare din dosar Cum a murit fetiţa care a căzut de pe un bloc în construcție din Constanța

12 Apr 2017 3595