Justitie

Unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, condamnat la aproape opt ani de închisoare

Până să fie cercetată de DNA, Geanina Terceanu a judecat şi dosarul în care Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, este suspectat că nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa.
 
Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” şi totodată inculpat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, a fost condamnat, ieri, în dosarul în care a fost acuzat de dare mită la trei ani şi şase luni de închisoare. Instanţa a contopit pedeapsa mai sus precizată cu ce a primit în Dosarul Transferurilor, astfel că fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” s-a ales cu şapte ani şi zece luni de închisoare.
 
Tot în prezenta cauză, dar pentru luare de mită, Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, a luat cinci ani şi şase luni de detenţie. Instanţa a dispus confiscarea sumei de 195.000 de euro de la Terceanu, banii reprezentând mita pe care aceasta ar fi primit-o.
 
Mai departe, tot pentru dare de mită, Ioan Becali a fost condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare, iar fratele său Victor Becali, la cinci ani şi opt luni de închisoare. Şi în cazul fraţilor Becali pedepsele au rezultat după contopirea cu cele primite în Dosarul Transferurilor.
 
Mai departe, avocaţii George Antonie Iorgovan şi Daniel Costel Petre au fost şi ei condamnaţi: Iorgovan a luat un an cu suspendare, iar Petre s-a ales tot cu un an de închisoare, însă cu executare. Sentinţele mai sus precizate au fost date de judecătorul Bogdan Florin Voinescu, din Curtea de Apel Bucureşti, şi pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Cazul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au acuzat-o pe Geanina Terceanu, judecător din Tribunalul Bucureşti, că ar fi primit suma de 195.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali şi suma de 10.000 de euro de la Cristian Borcea, pentru a-i achita în celebrul Dosar al Transferurilor de fotbalişti. Mita ar fi fost primită de Geanina Terceanu în intervalul aprilie 2009 - mai 2012.
 
Amintim că, până să fie cercetată de DNA, Geanina Terceanu a judecat şi dosarul în care Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.

Şpagă pentru magistrat!
Cum şi-a distrus cariera judecătoarea Geanina Terceanu (rechizitoriu)


Sursa foto: cancan.ro, rtv.net
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noi termene de judecată pentru Avraham Morgenstern şi fraţii Mazăre (rechizitoriu)

21 Apr 2017 422

Geanina Terceanu, judecată de Lucia Rog, Lavinia Lefterache şi Luciana Mera, de la Curtea Supremă

23 Feb 2017 521

Fostul judecător Geanina Terceanu rămâne sub control judiciar

19 Jan 2017 1133

DNA atacă decizia lui Florin Voinescu. A condamnat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

05 Dec 2016 710

Ioan Becali, condamnat la 7 ani şi 4 luni ani de închisoare. Geanina Terceanu a primit 5 ani şi 6 luni

24 Nov 2016 955

Pronunţarea în dosarul fostei judecătoare Geanina Terceanu, amânată (rechizitoriu)

17 Nov 2016 502

A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Geanina Terceanu îşi află azi sentinţa

17 Nov 2016 840

Control judiciar pentru judecătorul care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

12 Oct 2016 684

Persoane cunoscute au picat examenul de intrare în avocatură. Pe listă, Geanina Terceanu (document)

27 Sep 2016 2124

UPDATE 2 Giovani Becali a fost eliberat din puşcărie! Iată primele imagini (galerie foto+video)

14 Sep 2016 2566

Judecătorul care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

28 Jul 2016 1257

Geanina Terceanu va fi judecată de Bogdan Florin Voinescu! A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

17 May 2016 1777

Judecătorii i-au respins lui Ioan Becali cererea de eliberare condiționată

13 Apr 2016 675

Judecătoarea Geanina Terceanu, eliberată din funcţie de preşedinte

29 Mar 2016 661

DNA i-a „lucrat“ bine! Începe judecata în dosarul Terceanu - Borcea - Becali

21 Mar 2016 716

Judecătorul care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, cu demisia pe biroul lui Klaus Iohannis (rechizitoriu)

19 Mar 2016 1548

Judecătoarea Geanina Terceanu și-a înaintat demisia către CSM

14 Mar 2016 808

Judecătoarea Geanina Terceanu a fost suspendată din funcție

10 Feb 2016 853

Şpagă pentru magistrat! Cum şi-a distrus cariera judecătoarea Geanina Terceanu (rechizitoriu)

10 Feb 2016 2813

Geanina Terceanu, la judecată pentru mită! A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

06 Feb 2016 2117

Trimitere judecător Tribunalul Bucureşti luare mită dosar "Transferuri fotbalişti"

05 Feb 2016 849

UPDATE - Fraţii Becali, Borcea şi judecătoarea Terceanu trimişi în judecată în dosarul „Transferuri fotbalişti”

05 Feb 2016 1085

Cristi Borcea audiat la DNA

12 Jan 2016 740

Decizie importantă pentru Geanina Terceanu, judecătoarea care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

02 Jan 2016 1022

Avraham Morgenstern a scăpat de judecată, anul acesta! (rechizitoriu)

18 Dec 2015 897

Geanina Terceanu, arest la domiciliu Relaţie amoroasă cu unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa? (rechizitoriu)

12 Dec 2015 2239

România TV Judecătoarea Geanina Terceanu a recunoscut relaţia amoroasă şi pasageră pe care a avut-o cu Cristi Borcea

11 Dec 2015 1072

Geanina Terceanu, judecătoarea care a achitat un inculpat în dosarul Retrocedărilor, eliberată din arestul preventiv

11 Dec 2015 1108

Giovanni Becali NU va fi eliberat condiţionat (minută)

10 Dec 2015 1054

Geanina Terceanu, judecătoarea care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa cere să fie pusă în libertate

10 Dec 2015 913

UPDATE Giovanni Becali află astăzi dacă va fi pus în libertate

09 Dec 2015 709

Surse Cine sunt judecătorii care decid libertatea lui Giovanni Becali! (document)

09 Dec 2015 1451

Evaziune de 10 milioane de euro din contracte cu RAEDPP şi Confort Urban Constanţa? Afaceristul Avraham Morgenstern merge la dentist (rechizitoriu)

04 Dec 2015 1154

Judecătoarea Terceanu vrea protecţie specială de la poliţie

30 Nov 2015 655

Decizie definitivă! Judecătoarea Geanina Terceanu și Victor Becali rămân în arest

26 Nov 2015 677

Cristi Borcea și frații Becali s-au bătut după ce au fost audiați la DNA?

25 Nov 2015 1205

Judecătoarea Geanina Terceanu i-ar fi dat banii luaţi mită unui fost magistrat

25 Nov 2015 1025

Tribunalul Constanţa decide libertatea lui Giovanni Becali pe 9 decembrie

25 Nov 2015 822

Victor Becali şi judecătoarea Geanina Terceanu află joi dacă scapă din arest

24 Nov 2015 766

Ioan şi Victor Becali au recunoscut că au dat mită judecătoarei Geanina Terceanu

24 Nov 2015 776

Geanina Terceanu, arestată de Raluca Moroşanu. I-a dat o veste proastă lui Nicuşor Constantinescu (documente)

24 Nov 2015 2492

Comunicat de presă privind suspendarea din funcţie a doamnei Geanina Terceanu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti

23 Nov 2015 454

Judecătoarea Geanina Terceanu a fost suspendată din funcție

23 Nov 2015 500

„Mamă, mânca-ţi-aş!“ Stenograme din dosarul judecătoarei Geanina Terceanu. Legături la Constanţa (referat DNA)

23 Nov 2015 3655

Dosarul transferurilor Procurorii descriu cum lua mită judecătoarea Terceanu

20 Nov 2015 665

Cristi Borcea, frații Becali și judecătoarea Terceanu au fost arestați

20 Nov 2015 1053

CSM a încuviințat reținerea judecătoarei Geanina Terceanu

20 Nov 2015 850

Judecătoarea Geanina Terceanu a fost reținută de DNA

19 Nov 2015 1696

Geanina Terceanu, judecătoarea care ar fi luat mită, îl judecă şi pe Morgenstern, apropiat de Mazăre

19 Nov 2015 1269

Ioan şi Victor Becali vor fi audiaţi la DNA

19 Nov 2015 620