Veste bună pentru Emil Alexiu, fost asistent la Medicină Legală Constanţa

Emil Alexiu, fost asistent în cadrul Serviciului Medicină Legală Constanţa, detaşat ulterior la Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, aproape scăpat de arestul la domiciliu.
 
În cauză, Emil Alexiu este bănuit de luare de mită.
 
Tribunalul Constanţa a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, ce urmează a fi verificată în cel mult 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei.
 
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Dacă decizia Tribunalului va rămâne definitivă, Emil Alexiu va fi obligat să se prezinte la instanţa de judecată sau la organul judiciar în faţa căruia se va afla cauza ori de câte ori va fi chemat, să informeze de îndată instanţa de judecată sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Secţia de poliţie din municipiul Constanţa în raza căreia domiciliază conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat.
 
„Impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poate arme. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Măsura arestului la domiciliu subzistă până la rămânerea definitivă a prezentei“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, bărbatul a fost cercetat pentru mai multe infracţiuni, şi anume: „Tentativă la înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 32 din C.P., raportat la art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea cu efectuarea necropsiei, i-a solicitat unei femei (fără a obţine) suma de 1.000 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unei defuncte, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne; înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea că, la data de 29.11.2016, atribuindu-şi calitatea mincinoasă de organ responsabil cu efectuarea necropsiei, a solicitat şi a obţinut de la un bărbat suma de 1.200 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unui defunct, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea că, la data de 30.09.2016, atribuindu-şi calitatea mincinoasă de organ responsabil cu efectuarea necropsiei, a solicitat şi a obţinut de la un bărbat suma de 500 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unui defunct, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Activităţi de pompe funebre şi similare“ Insolvență la Grummberg. Co SRL! Decizia judecătorilor

19 May 2021 1558

Emil Alexiu, fost asistent în Serviciul de Medicină Legală Constanţa, condamnat definitiv pentru luare de mită

14 Dec 2018 4100

Emil Alexiu, fost asistent în Serviciul de Medicină Legală Constanţa, a scăpat de controlul judiciar

27 Jun 2018 2380

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa, chemat la judecată

02 Jun 2018 2286

Condamnarea momentului la Constanţa! Este vizat un fost asistent al Serviciului de Medicină Legală

03 May 2018 4209

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, acuzat de luare de mită. Dosarul, amânat

16 Jan 2018 1934

Procurorii acuză! La Constanţa - necropsii gratuite, plătite de rudele îndoliate

04 Sep 2017 4434

Emil Alexiu, fost asistent la Medicină Legală, eliberat din arest

20 Jul 2017 4093

Emil Alexiu, fost asistent la Medicină Legală, nu iese din arest. Decizia nu este definitivă

07 Apr 2017 2296

Cererea de punere în libertate a lui Emil Alexiu, fostul asistent de la Medicina Legală Constanța, analizată de Curtea de Apel

17 Mar 2017 2159

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, rămâne în arest. Începe judecata dosarului

13 Mar 2017 2074

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, acuzat de luare de mită, în faţa Tribunalului Constanţa

07 Mar 2017 2341

Decizie a Tribunalului Constanța. Emil Alexiu, fostul asistent de la Medicina Legală Constanța, rămâne în arest preventiv

13 Feb 2017 3509

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, a fost trimis în judecată. Azi, primul termen

13 Feb 2017 2250

Conducerea Spitalului Clinic Județean Constanța dispune suspendarea contractului de muncă al lui Alexiu Emil

27 Jan 2017 4266