Din categoria „lipsă de transparenţă“ De ce tace Primăria Constanţa atunci când vine vorba despre restaurantul Beirut? (document)

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public face referire la unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Cotidianul ZIUA de Constanţa a făcut şi face în continuare numeroase solicitări pentru informarea corectă şi completă a cititorilor. Cu toate acestea, există autorităţi şi instituţii publice care nu răspund cererilor, obstrucţionând în acest mod liberul acces la informaţiile de interes public, ceea ce, fireşte, ne duce cu gândul la faptul că, poate, au ceva de ascuns.
În această ordine de idei, vom prezenta solicitările adresate de cotidianul ZIUA de Constanţa mai multor instituţii constănţene, în baza Legii 544/2001, solicitări la care însă nu am primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Pe data de 10 aprilie 2014, am adresat Primăriei Constanţa o adresă pentru punerea la dispoziţie a mai multor informaţii de interes public legate de restaurantul Beirut, care, pe data de 5 aprilie, a ars într-un incendiu în care şi-au pierdut viaţa trei tinere. De asemenea, am solicitat informaţii de interes public şi în ceea ce priveşte Legendary Pub. Astfel, am întrebat următoarele: Când a eliberat Primăria Constanţa autorizaţia de funcţionare pentru SC Middle East SRL (restaurantul Beirut) din municipiul Constanţa, situat pe bulevardul Tomis nr. 122? Când a fost reînnoită autorizaţia şi ce valabilitate are acest document?
În aceeaşi ordine de idei, am întrebat când a eliberat Primăria Constanţa autorizaţia de funcţionare pentru Legendary Pub SRL-D (Legendary Pub) din municipiul Constanţa, situat pe bulevardul Tomis nr. 122? Când anume a fost reînnoită autorizaţia? Ce valabilitate are acest document?
Precizăm că, potrivit articolului 2 lit. A din Legea nr. 544/2001, Primăria Constanţa intră în categoria autorităţilor şi a instituţiilor publice obligate să furnizeze, la cerere, informaţii de interes public.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

16 Apr 2024 18

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 52

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 162

Cu acordul Primăriei Constanța Imobilul ridicat de firma Popescu Intermed SRL pe strada Dumbrăveni va fi modificat

16 Apr 2024 204

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 342

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Independența, licitație deschisă pentru servicii de proiectare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 420

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în întreținerea străzilor împietruite din comună. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 445

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 396

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 580

Cumpărări directe Constanța Primăria Seimeni cumpără tobogan complex (DOCUMENT)

15 Apr 2024 345

Cumpărări directe Constanța Primăria comunei Cobadin investește în servicii de toaletare a arborilor (DOCUMENT)

15 Apr 2024 508

Știri Constanța ​Lucrări în cartierul Tomis Plus! Sunt anunțate restricții de trafic

15 Apr 2024 378

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 904

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 488

Amânare de pronunțare în procesul dintre Holiday Club Olimp SRL, din Constanța și Consiliul Local al Comunei Chilia Veche prin primar, comuna Chilia Veche prin primar și primarul comunei Chilia Veche

14 Apr 2024 184