Monden

Este stabilită în Anglia Fosta atletă, campioană naţională, Georgiana Jugănaru s-a căsătorit la Constanţa

Fosta atletă Georgiana Jugănaru s-a căsătorit la Constanţa cu alesul inimii sale, Claudiu Mihai Piciarca
 
Cei doi sunt constănţeni, dar s-au stabilit de câţiva ani în Anglia. Acum au venit în ţară special pentru nuntă. Georgiana Jugănaru a împlinit 27 de ani anul acesta şi a practicat la Constanţa atletismul de mare performanţă, reprezentând Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ şi CS Farul.
 
Probele de bază ale Georgianei au fost săritura în lungime şi triplusaltul, iar în 2002 a devenit campioană naţională la lungime. A urcat pe podium de multe ori şi a fost componentă a lotului naţional, reprezentând România la competiţii internaţionale. În Anglia, locuieşte la Folkestone (un oraş în comitatul Kent, regiunea South East, pe malul Canalului Mânecii) şi activează în domeniul kinetoterapiei, pe care l-a studiat la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

„Viaţă lungă şi frumoasă împreună!“ 

Georgiana şi Claudiu Mihai au spus „Da!“ în faţa ofiţerului de Stare Civilă, iar astăzi vor avea loc ceremonialul religios şi petrecerea de nuntă (la un celebru hotel din Mamaia). „Am aşteptat această zi (n.r. cea în care au devenit soţ şi soţie) mult timp. Ne simţim foarte bine. Am făcut-o! Ne-am căsătorit! Le mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături cu această ocazie, dar şi tuturor prietenilor pentru suportul moral pe care ni l-au oferit din întreaga lume! Vă iubim pe toţi!“, a fost mesajul Georgianei şi al lui Mihai Claudiu. „Felicitări! Casă de piatră şi tot binele din lume!“, „Foarteeeeeeee frumoşi, casă de piatră, scumpilor!“, „Să fiţi fericiţi! Să vă iubiţi 1000 de ani!“, „Viaţă lungă şi frumoasă împreună!“, „Casă de piatră şi să rămâneţi veşnic cum v-am cunoscut!“ sau „Să fiţi toată viaţa neschimbaţi, nu lăsaţi greutăţile vieţii să vă afecteze! Vă iubim!“, au fost câteva dintre urările celor apropiaţi. 

I-a adus prima medalie antrenoarei Carmen Botea. Şi ce medalie!  

Georgiana Jugănaru este sportiva care i-a deschis un frumos orizont în cariera profesională antrenoarei Carmen Botea, de la LPS „Nicolae Rotaru“. „Eram profesoară de doi ani, am antrenat-o un an şi ceva şi a ieşit campioană. Georgiana mi-a adus prima medalie (ca antrenoare), şi de aur, şi la lungime, proba pe care o iubeam nespus! Toţi sportivii mei ştiu de chestia aceasta. A deschis uşa şi a fost de bun augur în cariera mea de profesor - antrenor. Ţinem legătura în continuare, avem o relaţie frumoasă. Este interesată tot timpul de grupa mea de la atletism. Vine mereu la stadion când e în Constanţa. Le împărtăşeşte din experienţa ei celor care sunt acum în grupa mea. Unii, precum Cristi Constantin sau Ioana Manoliu, au şi prins-o în pregătire“, a declarat Carmen Botea.

A urmat în paralele două facultăţi 

Antrenoarea de atletism remarcă valoarea umană şi calităţile de sportivă ale Georgianei. „Un copil de excepţie. A urmat Liceul «Ovidiu», iar apoi a absolvit două facultăţi, pe are le-a urmat în paralel: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport - specializarea Kinetoterapie şi Universitatea Maritimă din Constanţa. La una dintre facultăţi a avut şi bursă, nu poţi avea la amândouă. Este o fată extraordinar de inteligentă, care a beneficiat şi beneficiază de susţinerea unei familii excelente. Implicaţi, Elena şi Mircea Jugănaru au crescut-o foarte frumos. Este un om extraordinar şi la fel a fost şi ca sportivă, cu un caracter foarte frumos. S-a dezvoltat foarte bine, a făcut două facultăţi, asta dă valoarea ei ca om. Este fata mea de suflet. Urmează o carieră în Anglia, unde se simte foarte bine. Îi urăm ei şi soţului ei casă de piatră şi viaţă frumoasă!“, a mai spus Carmen Botea.
 
Sursa foto: Facebook


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista completă a constănţenilor admişi şi respinşi la examenul de primire în avocatură

25 Sep 2013 5301

Noua atleti constanteni participa la C.N de Atletism pentru juniori 3

11 Mar 2005 653