Fotbalistul Daniel Oancea, tătic „Superman“ Dominic - Iordan duce mai departe tradiţia familiei

Daniel Oancea, fotbalist la Viitorul Fântânele, câştigătoarea fazei judeţene Constanţa a Cupei României, ediţia 2017/2018, şi vicecampioană a Ligii a 4-a, este în culmea fericirii, după ce logodnica sa, Ionela Carmen Alexandru, i-a dăruit un moştenitor. 
Cei doi au devenit părinţii unui băieţel, care a avut la naştere 3,400 de kilograme şi 52 de centimetri şi care va primi prenumele Dominic - Iordan, urmând a fi botezat de Marian şi Lili Zencenco. Prenumele Iordan a fost ales în amintirea mamei lui Daniel, Iordana, care nu se mai află printre cei vii.
 
„Superman Dominic“, a postat pe Facebook tăticul, tare mândru de odorul său, costumat în hăinuţe cu însemnele lui Superman, aduse de naşi. „Viaţa noastră s-a schimbat. Bine ai venit pe lume, puiul nostru Dominic - Iordan!“, a fost mesajul părinţilor la naşterea primului lor copil. Daniel mai are însă un băiat, dintr-o relaţie anterioară, Octavian Andrei, care, peste puţin timp, pe 13 august, va împlini patru ani. Daniel şi Ionela Carmen vor face nunta la anul.

Un viitor fotbalist 

„Vrem să anunţăm că familia Oancea s-a mărit cu încă un viitor fotbalist, Dominic - Iordan!“, a mai spus tatăl, ceea ce nu lasă niciun dubiu asupra faptului că tradiţia fotbalistică a celor din neamul Oancea nu se va întrerupe prea curând. Şi celuilalt băieţel al lui Daniel îi place foarte mult fotbalul, astfel că viitorul e pe mâini bune.

„Bine ai venit, cavalere!“ 

Vestea venirii pe lume a micului prinţ a adus bucurie şi în sufletele rudelor, ale apropiaţilor şi ale prietenilor lui Daniel şi ai Ionelei Carmen, care s-au grăbit cu felicitările şi cu urările. „Să vă trăiască şi să vă aducă numai bucurii în viaţă!“, „Bucuraţi-vă de el şi cu el în fiecare clipă din viitor!“, „Să crească mare, sănătos şi frumos!“, „Să vă trăiască prinţul!“, „Ce mă bucur! Bun venit, Dominic! Felicitări, mămico! Să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi de el toată viaţa!“, „Felicitări, a mai crescut familia cu un nepoţel!“, „Să vă dea Dumnezeu la toţi trei sănătate şi spor la toate!“, Puiul lui mamaia, să vă trăiască şi să crească mare, sănătos şi frumos! Vă iubesc şi sunt mândră că sunt mamaie pentru a doua oară!“, „Bine ai venit pe lume, pui mic!“, „Felicitări, scumpă mămică, bine ai venit, cavalere!“ sau „Felicitări, vărule! Să vă trăiască şi să vă bucuraţi cu toţii de momentele ce urmează!“, au fost câteva dintre mesaje.

A copilărit cu Cristian Pantelie 

Născut la Babadag, în judeţul Tulcea, Daniel Oancea a început fotbalul la echipa din Babadag, pe la 14 ani, cu antrenorul Dumitru Guraliuc. Apoi a fost pregătit de Alempe Pantelie, cu al cărui băiat, Cristian Pantelie (fost jucător al FC Farul), a copilărit. Daniel Oancea a mai jucat la formaţia din Baia, iar de zece ani locuieşte în Constanţa. O scurtă perioadă (două luni) a evoluat la Avântul Comana, iar de anul trecut joacă, fundaş dreapta sau fundaş central, la Viitorul Fântânele. Din sezonul 2017/2018, la echipa din Fântânele va juca şi Cristian Pantelie.
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi: 

Viitorul Fântânele - Pescăruşul Sarichioi, în Cupa României
 
Viitorul Fântânele a câştigat Cupa României. Meci decis în prelungiri!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unul dintre asociații societății All Telecom Services Constanța s-a retras din firmă

14 Feb 2024 597

CSM Constanța Luptătorii, opt medalii la Naționale. În clasamentul general feminin, locul întâi (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 888

Lupte Trei sportivi de la CSM Constanța concurează la Campionatul European U20

27 Jun 2023 1347

Lupte Ana Maria Pîrvu și Daniel Sandu, din Mangalia, medaliați la Europene. Sportiva - distincții la două competiții (GALERIE FOTO)

11 Jul 2022 1970

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 iunie 2022

08 Jun 2022 2332

Luptătorul Daniel Sandu, de la CSS Mangalia, medaliat la Campionatul European

17 Jun 2021 3232

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 septembrie 2019

03 Sep 2019 3229

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 august 2019

27 Aug 2019 3223

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 mai 2019

23 May 2019 2265

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 2 octombrie 2018

04 Oct 2018 2666

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 iulie 2018

27 Jul 2018 2009

Tort cu minge de fotbal la botezul fiului jucătorului Daniel Oancea (galerie foto)

29 Nov 2017 3929

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 august 2017

17 Aug 2017 2316

Opt goluri în amicalul cu Viitorul Fântânele Cinci noi fotbalişti vin la FC Farul. Doi dintre ei au dat probe în Italia (galerie foto)

25 Aug 2016 7964

FC Farul a câștigat amicalul cu Viitorul Fântânele (galerie foto)

24 Aug 2016 3690