Monica şi Alexandru Duţu La nunta arbitrului Marian Simion, naşii au avut parte de o surpriză (galerie foto)

Arbitrul de fotbal din Constanţa Marian Simion şi soţia sa, Amalia, s-au bucurat de o nuntă ca în poveşti. Distracţia a fost la ea acasă la Complexul Aristocratos din Mamaia, unde formaţia Estuar, iar mai apoi ansamblul Brâuleţul au semănat voie bună printre nuntaşi. Invitaţii a fi vrut ca petrecerea să dureze le nesfârşit, iar pentru mai mulţi tineri nunta s-a încheiat cu o baie în mare.

După ce, cu trei zile înainte, rostiseră „Da!” în faţa ofiţerului de Stare Civilă, Marian (27 de ani) şi Amalia (26 de ani) au desăvârşit nunta, participând la ceremonialul religios (la Biserica „Sf. Nicolae” din Constanţa) şi la petrecere, găzduită de „Aristocratos“. 340 de persoane, dintre care 280 de tineri, s-au distrat ca niciodată. „A fost foarte frumos. Când se adună atâţia tineri, distracţia e garantată“, a declarat mirele, care e arbitru din 2002 (acum are categoria I), iar în viaţa de zi cu zi activează în cadrul Armatei, fiind maistru militar clasa a III-a la Marină (artilerie navală şi antiaeriană), la Mangalia. „Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi care au făcut din ziua nunţii una magică, un vis frumos. Vă dorim multă sănătate şi zile senine!”, s-a arătat plină de recunoştinţa mireasa, care lucrează, ca recepţioner, la centrul constănţean de fitness San-Gym Brick. Absolventă, la Constanţa, de Relaţii Internaţionale, Amalia studiază în prezent „Învăţământ şcolar şi preşcolar“, dar urmează şi o şcoală postliceală de asistenţi medicali generalişti.

„Am încheiat un weekend de povestit“


La nuntă au participat şi mulţi prieteni de-ai mirelui şi de-ai miresei din lumea sportului: arbitri (Marian Carson, Bogdan Bercea, Adrian Stângă, Gabriel Bodnar, Mihai Pericleanu, Ionel şi Florin Nae, Tudor Sârbu, Ana-Maria Niţu, Bianca Giuran), foşti arbitri (Gelu Dimaca, Ionuţ Mihu), managerul Şcolii de Fotbal Farul 2010, Bogdan Chiriţă, sau reprezentanţi ai centrului de fitness, precum instructorul Mădălin Manea. Petrecerea a durat până a doua zi, la ora 7.00, mai mulţi tineri încheind nunta cu o baie în mare. „Am încheiat un weekend de povestit. Cam aşa ne-am luat rămas bun de la nunta lui Marian şi a Amaliei“, a fost explicaţia unei fotografii în care tinerii nuntaşi apar, la ora 9.00, în parcarea unui parc acvatic din Mamaia. „Ne-am distrat foarte bine. Nu voiam să se mai termine nunta“, a povestit şi mireasa.

Naşa şi fina au fost colege de bancă în liceu


Conform tradiţiei, seara, o gaşcă de hoţi (formată din prieteni de-ai mirilor) a răpit-o pe Amalia Simion de lângă soţul ei. Lotrii şi-au dus preţiosul trofeu la…înălţime, la Sky View Bar, de la hotelul Parc, unde au petrecut în jur de 45 de minute, admirând panorama. Programul a fost astfel alcătuit încât miezul nopţii să o prindă pe mireasă înapoi la nuntă, unde, alături de ginerică, le-a făcut o surpriză naşilor Monica şi Alexandru Duţu. Aceştia împlineau un an de căsătorie, iar momentul deosebit a fost marcat de finii lor şi de nuntaşi cu un „La Mulţi Ani!” cântat din toată inima. În acelaşi timp, mireasa a scos la iveală coşul de flori pe care îl ţinuse ascuns până atunci, pentru ca surpriza să fie deplină. Naşii au fost impresionaţi de gestul lui Marian şi al Amaliei. Cele două familii sunt foarte apropiate, naşa şi fina având o prietenie care durează încă din liceu, când Monica şi Amalia erau colege de bancă la „Ovidius“, unde au urmat profilul mate-fizică. Faptul că nunta a avut loc în ziua în care naşii sărbătoreau un an de fericită căsnicie arată că, în viaţă, nimic nu e întâmplător.

Marian Simion, pus să danseze Teambura Pamporea


Pentru a-i da mireasa înapoi, hoţii i-au cerut arbitrului să participe la dansul Teambura Pamporea, să-i facă o declaraţie de dragoste alesei inimii sale şi să ude cu băutură din belşug efortul lor. Mirele s-a achitat cu brio de toate sarcinile, iar petrecerea a continuat mai cu foc, pe acordurile formaţiei „Estuar“. Solista vocală Denis Ştefănescu Archir a admirat nunta şi personajele sale principale. „Sunteţi tare scumpi! Aţi meritat din plin să trăiţi acest vis cu ochii deschişi. O nuntă minunată, doi tineri minunaţi!“, a spus interpreta. Spre dimineaţă, pe la ora 3.00, a intrat în scenă şi ansamblul folcloric „Brâuleţul“. După un program care a cuprins trei dansuri şi care a cules aplauze generoase, membrii ansamblului au dansat şi găina.

„Asta numesc eu o nuntă reuşită“


„Asta numesc eu o nuntă reuşită“, a spus fotograful Geta Trofin, care a surprins imagini minunate de la nuntă. Nuntaşii au rămas şi ei cu amintiri de neuitat. „Casă de piatră! Aţi fost superbi“ (Alexandra Bulz Panait), „Vă urăm zile însorite, dar şi liniştea nopţii! Vă urăm fluxuri şi refluxuri ca să puteţi orienta nava vieţii spre tărâmuri noi! Vă urăm drum bun şi neted, dar şi cu puţine obstacole, ca să puteţi preţui ce aveţi! Vă urăm putere, încredere şi dragoste! Casă de piatră!” (Liliana Matedan), „Casă de piatră, să fiţi sănătoţi şi, nu în ultimul rând, cât mai mulţi copii!” (Mihai Radu), „Casă de piatră, bună înţelegere şi viaţă lungă, cu împliniri şi sănătate!” (Octavian Dumulescu) sau „Casă de piatră, frumoşilor! Să fiţi sănătoşi, să vă iubiţi şi să aveţi parte de momente pline de bucurii şi mulţi, mulţi copii frumoşi ca voi“, au fost câteva dintre urările adresate tinerei familii. În acest moment, Marian şi Amalia, împreună cu părinţii, petrec o săptămână în zona Orşova, iar de lunea viitoare, arbitrul şi soţia sa vor vizita Serbia, Croaţia şi Muntenegru, în partea a doua a voiajului de nuntă.

Sursa foto: Facebook (Marian Simion, Amalia Simion, Geta Trofin)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Transilvania Estival 2002 SA. Aprobarea repartizării dividendelor, printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA

20 Apr 2024 358

Monument funerar din secolul al IV-lea, descoperit în timpul unor lucrări, la Tulcea

09 Feb 2024 770

Licitații Tulcea 15 străzi din zona de est a municipiului, reabilitate și modernizate. Ce firmă a câștigat contractul de peste 17 milioane de lei (DOCUMENT)

29 Jan 2024 1214

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 noiembrie 2023

20 Nov 2023 1006

Partidul Republican organizează ședința Biroului Politic Național la Constanța UPDATE. Strategii politice și pregătiri pentru anul electoral 2024 (VIDEO)

02 Sep 2023 1456

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 august 2023

28 Aug 2023 984

Constanța, pe podium la Campionatul Mondial de canotaj. România a cucerit șase medalii (GALERIE FOTO)

05 Aug 2023 1517

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 iulie 2023

07 Jul 2023 1312

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 aprilie 2023

26 Apr 2023 1200

UPDATE. Fostul director al Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța, Simion Nicolaev, s-a stins din viață

27 Nov 2022 2623

Liga a 2-a Unirea Constanța, înfrângere în meciul cu CSC Dumbrăvița

26 Nov 2022 1510

A murit academicianul Eugen Simion

18 Oct 2022 1657

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 iunie 2022

15 Jun 2022 2112

Box Amalia Niță, din Lumina, învingătoare în Ungaria. Cea mai tehnică sportivă! (GALERIE FOTO + VIDEO)

13 Jun 2022 2277

Fostul fotbalist român Simion Mironaș a murit la numai 56 de ani

08 May 2022 2740