Scandinavia pub

Topul restaurantelor

Marturisesc ca la deschiderea acestei rubrici au fost cateva harjoneli in redactie pe marginea numelui pe care ar trebui sa il poarte: sa fie "topul carciumilor" sau al "restaurantelor"? Noi, de regula, spunem "carciumi" la majoritatea localurilor, e o cutuma gazetareasca - mai mult sau mai putin adevarata, ca si legenda ca ziaristul, daca nu-i fumator, afemeiat, ticnit sau macar nitel alcoolist, probabil ca nu-i ziarist. Obisnuinta, probabil, s-a nascut din faptul ca profesia asta, nitel mai dura decat pare la prima citire, te obliga la o anumita relaxare: daca o bodega de cartier si-a tras, intre timp, gresie si lambriuri iar ospatarii au inceput, subit, sa-si taie unghiile, n-ai sa te intimidezi cu una cu doua, crezand ca te-ai teleportat peste noapte intr-un restaurant: oricat de vartos si-ar vopsi gardul, o bodega ramane o bodega. Adevaratul motiv pentru care tineam la varianta cu "carciumile" era faptul ca majoritatea localurilor se instaleaza confortabil intr-un astfel de apelativ. Daca am fi ales, insa, varianta aceasta, excludeam din start localurile spalate - adica tocmai cele pentru care inaugurasem rubrica. Pe de alta parte, e foarte greu, in orasul nostru, sa-ti calibrezi gusturile prin gama larga de griuri ce umplu scara dintre ceea ce s-ar numi bodega, crasma, carciuma, zahana, bar, bistro, pub sau restaurant. Aveam sa constatam, la "preselectie", ca majoritatea localurilor interesante se inscriu undeva, in zona de mijloc: nici foarte "carciumi", nici foarte "restaurante". Este probabil si ratiunea pentru care ultimii ani au impamantenit moda "pub-urilor" - deschise etericei noastre clase de mijloc: mai sofisticate decat carciumile, mai stilate decat bistrourile, mai mature decat fast-food-urile si mai relaxate, ca tinuta si atmosfera, decat ceea ce banuim ca ar trebui sa fie un restaurant. N-o sa analizam, acum, oportunitatea aclimatizarii, la noi, a acestui concept, probabil ca ar fi multe de carait daca am sta sa adecvam termenul la topica occidentala. Important e ca, deocamdata, majoritatea localurilor inscrise in acest top sunt, mai degraba, pub-uri.

Pole position

Institutia care face subiectul acestui material, desi cea mai verde dintre toate (are cateva zile de cand s-a deschis), pare sa fi luat startul cu un avans considerabil fata de celelalte, motiv pentru care, cel putin deocamdata, s-a instalat confortabil in prima pozitie a topului. Este vorba de proaspat inauguratul pub al complexului Scandinavia din Mamaia. Lucrul care ne-a mirat cel mai mult a fost faptul ca, pentru un local de cinci stele, aparenta absenta a unei politici de selectare a clientelei parea inimaginabila. Avand in vedere patania colegilor nostri, care-au fost bruftuluiti de fandositul personal al clubului Motor - fiind invitati inauntru abia cand s-a aflat ca sunt ziaristi - eram pregatiti pentru o adevarata gherila cu cerberii scrobiti si vanjosi de la intrarea in Scandinavia. Mai ales ca n-aveam o tinuta soft, dimpotriva, eram chiar relaxati - chestie care, pentru pupilele mai inguste pare, adesea, marca unei "conditii" inferioare. Trecand, deci, cu bine testul papionului, am defilat printre angajatii complexului (care, nota bene, reuseau sa zambeasca fara cazne, subintelesuri sau viclenii "specifice") si ne-am indreptat spre locul in care se afla cel mai "tanar" produs Scandinavia. Am trecut printr-o incapere sofisticata, proaspat amenajata, unde ne-a izbit ceea ce generatiile mai recente ar numi "atmosfera cool": distribuite discret (cu suficient spatiu intre ele cat sa conserve spatiul vital al clientilor), o suma de mese, scaune si fotolii jalonau o piscina interioara, de un albastru hipnotic, care-ti stergea instantaneu din minte toate traumele unei zile caniculare. Am ajuns la un melc de sticla pe care-am urcat spre urmatorul etaj, savurand usoara deruta a fetelor care paseau cu tocurile lor ascutite de parca ar fi pipait aerul: supletea scarii era doar o iluzie, fiecare treapta fiind, in fapt, alcatuita din trei geamuri groase, sprijinite, la randul lor, pe-un discret cadru metalic. In fine, iata-ne-ajunsi si in pub. Scarile continuau, dar nu ne-ar ajunge ziarul sa descriem fiecare aripa a acestui complex, asa ca, in ciuda ispitelor, ne rezumam la obiectul topului nostru. O incapere surprinzator de simpla, sobra si aerisita, cu deschidere spre terasa; desi era seara, inauntru era mai racoare decat afara. Am preferat, totusi, sa ne instalam pe terasa, ispititi, probabil, si de incredibila panorama: cu un an in urma, am fi intalnit, aici, doar o mana de stuf asezonata cu oracaitul broastelor de pe ghiol. Ne-am clatit ochii in baia de lumini ce scaldau debarcaderul albastru si celelalte anexe ale complexului (undeva, in dreapta, o echipa de televiziune isi facea, de zor, show-ul, risipind, cu generozitate, fustite fierbinti si coapse alunecoase in jurul unei piscine), astfel incat, dupa ce ne-au cazut ochii pe lista meniului, nu ne-am infierbantat foarte mult: aici, intr-adevar, puteam vorbi de o politica de selectare a clientelei. Nu foarte mari, cum ne-am fi asteptat de la un complex de cinci stele, preturile sunt, totusi, prohibitive pentru un anumit segment de consumatori: n-are nici un sens sa te duci acolo sa te cherchelesti: cea mai ieftina bere, la draft, e 90.000 de lei iar cel mai scump vin e aproape un milion. In linii mari, semnalul ar fi ca, daca ai ajuns intr-un astfel de loc, esti, probabil, genul care stie ce este finetea si o apreciaza ca atare. Poti servi specialitatea casei, pizza Scandinavia, compusa din ton si creveti: desi nitel mai scumpa decat celelalte, pretul e rezonabil. Insa cum presupunem ca nu te duci intr-un pub sa te ghiftuiesti, "cheia de bolta" ramane atmosfera: de-o simplitate luxurianta, sobra si rafinata, fara enervantele "chelcheseozuri" balcanice, ne-a determinat sa-i acordam nota maxima: asta inseamna ca, deocamdata, avem un etalon care, inevitabil, va conditiona noile calificative.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 507

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2092

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 449

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 516

ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

17 Apr 2024 412

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2805

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 477

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 723

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 381

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 649

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1062

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 696

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 616

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 470

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 898