Actualmente prefect, fost administrator de firmă Constantin Ion, afacerist de cursă lungă alături de Cristinel Dragomir sau Ionuţ Pripişi (documente)

Numirea noului prefect al Constanţei, Constantin Ion, este, de miercuri, oficială. Hotărârea Guvernului a fost publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial al României, cu precizarea că acesta îşi va exercita funcţia cu caracter temporar . prin detaşare în condiţiile legii. Ordinul de numire a fost semnat de premierul Victor Ponta şi de vicepremierul Gabriel Oprea. La fel ca predecesorul său, Radu Volcinschi, cel care, înainte de a ocupa funcţia de prefect şi, anterior, pe cea de subprefect, a fost mai întâi un angajat de vază în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, şi Constantin Ion a fost, din 2009, şef al Direcţiei Publice Judeţene de Evidenţa Persoanelor Constanţa (DJEPC). Nu mai puţin interesant este că până atunci a fost membru al Consiliului Organizaţiei Judeţene al Tineretului Social-Democrat (TSD) Constanţa. Mai mult decât atât, legăturile sale cu nume importante aflate la conducerea Consiliului Judeţean sunt de notorietate.
 
În anul 2009, la scurt timp după ce Constantin Ion a fost uns şef la DJEP Constanţa, cotidianul ZIUA de Constanţa arăta legăturile de afaceri pe care actualul prefect le avea (şi încă le are) cu „grei“ ai oraşului. Dacă ieri vă prezentam cea mai recentă declaraţie de avere a lui Constantin Ion, astăzi, cotidianul ZIUA de Constanţa vă propune o trecere în revistă a afacerilor pe care actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu le-a dezvoltat de-a lungul ultimilor ani într-un mod foarte interesant.

 Venituri considerabile obţinute în câţiva ani


Declaraţia de avere a lui Constantin Ion din 2009 nu oferă prea multe informaţii. Directorul nu avea pe atunci terenuri, case, maşini sau bijuterii, ci doar un depozit bancar deschis la BCR în 2008, în valoare de 188.000 de lei. Asta deşi, aşa cum ZIUA de Constanţa prezenta ieri, cinci ani mai târziu, din anul 2013, Constantin Ion este proprietarul unui teren intravilan în suprafaţă de 1.433 (unitate de măsură neprecizată, probabil metri pătraţi), însă nu este menţionată adresa sau zona de amplasare. Tot în anul 2013, acesta a achiziţionat şi două clădiri: un spaţiu comercial şi un apartament. Constantin Ion este şi proprietarul a două autoturisme, ambele fabricate în anul 2008: un automobil Honda Civic, dobândit după încetarea activităţii Biroului Notarial Public (probabil cel deţinut de soţia sa, Cătălina), şi unul Toyota Land Cruisier. Prefectul numit al Constanţei are şi două conturi curente sau echivalent (inclusiv card), deschise la BCR. Primul, din 2011, al cărui sold la zi este de 15.000 de euro, şi altul, de 23.000 de lei, deschis din anul 2012. Mai are, astăzi, şi o datorie de 90.000 de lei către BRD, în urma unui credit contractat în 2013, scadent în 2023.

 Administrator alături de Cristinel Dragomir în firma care i-a adus viceliderului CJC probleme de incompatibilitate

 Mai bogată în informaţii a fost, de fiecare dată, declaraţia de interese a lui Constantin Ion. Documentul completat de fostul director al DJEPC arată că Ion este asociat în trei firme: SC Asci Industry SRL, SC Cazare la mare SRL - firme unde apare şi în prezent, dar atunci era asociat şi în societatea Smith & Mayer SRL. Cea din urmă firmă se află în lichidare din iulie 2013.

SC Cazare la Mare SRL a fost înfiinţată în martie 2003, societatea avându-i ca asociaţi pe Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC, şi pe Constantin Ion. Cei doi au fost şi administratorii firmei la momentul respectiv. Societatea are ca domeniu de activitate „activităţi ale agenţiilor de publicitate“. Potrivit datelor din Monitorul Oficial nr. 804/2010, Cristinel Dragomir s-a retras, alături de Constantin Ion, din funcţia de administrator al societăţii Cazare la Mare SRL, pe data de 13 ianuarie 2010. În locul lor a fost numit administrator, la acea dată, pe perioadă nelimitată, Florin Bănuţ. Actul care atestă acest lucru a fost redactat în ianuarie 2010, după ce Constantin Ion ajunsese deja şef al Direcţiei Publice Judeţene de Evidenţa Persoanelor Constanţa.
 


Interesant de precizat că mărul discordiei dintre Cristinel Dragomir şi ANI, pentru care viceliderul CJC a fost găsit incompatibil, a fost tocmai funcţia de administrator deţinută de el la această societate. Aceeaşi funcţie pe care o ocupa, aşa cum arătăm în documentul ataşat, şi şeful DJEP Constanţa, numit în 2009, Constantin Ion. Potrivit unui comunicat ANI din noiembrie 2013, „Dragomir Nicolae Cristinel s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 - 15 ianuarie 2010, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi calitatea de administrator la SC Cazare la mare SRL“.

Ba mai mult, în 2008, pe 31 octombrie, vicele CJC şi-a cumpărat un teren în Valu lui Traian, iar actul de vânzare-cumpărare l-a autentificat la un notar tocmai în Negru Vodă. Numele notarului: Cătălina Mihaela Ion. Tocmai nevasta lui Constantin Ion. Informaţia a fost confirmată atunci chiar de şeful Evidenţei Persoanelor, după cum nota ZIUA de Constanţa într-un articol din 2009.

 A „sărit“ din declaraţia de avere legăturile de afaceri cu Ionuţ Pripişi

Numai că datele de la Registrul Comerţului şi cele de pe Vrăjitorul.eu spun altceva decât menţiunile lui Constantin Ion din 2009. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, şeful de la Evidenţa Persoanelor era implicat în patru firme şi nu doar în trei, aşa cum a declarat. Cea de-a patra afacere era SC Re-Flex Limited SRL, firmă unde a fost implicat, potrivit Registrului Comerţului, şi Ionuţ Pripişi, pe atunci şeful Corpului de Control din cadrul Primăriei, actualmente director adjunct în cadrul instituţiei. Registrul Comerţului arată că cei doi au împărţit participaţiile de la SC Re-Flex Limited SRL. Fix firma omisă atunci din declaraţia de interese. Potrivit Monitorului Oficial 1096 din 2003, firma i-a avut ca fondatori pe Pripişi şi pe Ion. Numai că acum nu mai apare în declaraţiile de avere ale acestora, în anul 2011, firma fiind radiată de la Registrul Comerţului. Oricare au fost motivele pentru care actualul reprezentat al Guvernului nu a menţionat în documentele făcute publice această firmă, un lucru rămâne în continuare cert: partenerii de afaceri ai lui Constantin Ion nu au fost şi nu sunt nişte fitecine.

Partener de business cu nume din administraţia publică a oraşului Mangalia

În prezent, conform celei mai recente declaraţii de avere (din 2014), Constantin Ion deţine şi 36% din ASCI Industry SRL, firmă care se ocupă de fabricarea hârtiei, a cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi carton. Alături de el, asociaţi în firmă sunt Constantin Adrian Crăciunescu şi Florentina Angelescu, ultima fiind şi administratorul firmei. Crăciunescu este în prezent şi membru în CA-ul societăţii GoldTerm SA Mangalia.

Unic asociat la o firmă neprecizată în cea mai recentă declaraţie de avere

Tot din Registrul Comerţului aflăm că, în decembrie 2014, a luat fiinţă Herman & Luff SRL, firmă în care unic asociat este Constantin Ion, iar administrator apare Gheorghe Carataş. Firma are ca domeniu de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“. Carataş a fost totodată şi administratorul firmei Smith & Mayer SRL. Potrivit Registrului Comerţului, acesta a administrat şi firma Prolif SA - actualmente în faliment, Mario-Cara SRL - radiată şi Edessa SRL - radiată, în ultimele două fiind şi asociat. De asemenea, mai are pe numele său şi PFA Caratas Gheorghe Persoană Fizică Autorizată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Scarlat Vârnav, personalitate așezată pe un piedestal al prefecților județului Constanța

22 Oct 2023 1199

Foști prefecți, un subprefect și un vicepreședinte de Consiliu Județean dar și directori de deconcentrate, chemați în judecată de reprezentantul Guvernului în teritoriu

31 Dec 2022 4029

Scanare 3D. Iată cum ar putea arăta Hanul Balcan după renovare! (VIDEO)

13 Oct 2022 2319

Cum au devenit un fost prefect şi un fost consilier judeţean clienţii Consiliului Judeţean Constanţa

13 Jan 2020 8758

Fostul prefect al județului Constanța, Ion Constantin, numit preşedinte - director general CJAS Constanța

22 May 2019 6721

Patru pentru Prefectura Constanţa

14 Mar 2017 4108

Curtea de Apel Constanţa, decizie împortantă privind primarul din Oltina Gheorghe Chirciu

01 Jul 2016 3108

Aniversatul zilei. Adrian Nicolaescu-prefectul Constanței. Știi câți ani face?

21 Jun 2016 2989

Editorial Ce examen are de dat noul prefect al Constanţei?

04 Mar 2016 3212

Schimb de ștafetă la Prefectura Constanța. Adrian Nicolaescu, primit cu căldură de foștii colegi (GALERIE FOTO)

04 Mar 2016 3336

Adrian Nicolaescu știa de acum trei săptămâni că va fi noul prefect al Constanței

03 Mar 2016 2412

După 7 ani în “Tibetul guvernamental” Adrian Nicolaescu se întoarce în Prefectura Constanţa (documente)

03 Mar 2016 4944

UPDATE 3. OFICIAL - Constantin Ion, schimbat din funcţia de prefect al Constanţei. Adrian Nicolaescu, noul reprezentant al Guvernului în teritoriu (video)

02 Mar 2016 4802

Primăria Medgidia trebuie să reanalizeze taxa pe informaţie Prefectul Constanţei - „Valoarea de 5 lei/pagina este nejustificată“ (II) (document)

26 Feb 2016 4500

Primarul demis din Negru Vodă a atacat în instanță ordinul prefectului

02 Feb 2016 2079