Politic

Alegeri interne PNL Chiţac şi echipa de vicepreşedinţi susţin că nu pot tolera abuzul şi presiunile (video)

Senatorul Chiţac şi echipa de vicepreşedinţi de la nivelul organizaţiei municipale susţin, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu pot tolera abuzul şi presiunile, în contextul alegerilor interne din cadrul PNL.
 
De mai bine de două săptămâni, liberalii de la municipiu, care deja au contestat alegerile în instanţă, se războiesc cu cei de la judeţ, pe care îi acuză că vor să captureze filiala de la municipiu.
 
Mai multe informaţii despre acest subiect puteţi citi în ediţia de mâine a cotidianului ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După memoriul depus de societatea civilă Liberalii îl cer lui Făgădău să explice oportunitatea creşterii taxelor (document)

20 Nov 2017 618

Liberalii cheamă constănţenii la miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului

20 Nov 2017 339

Liberalii avertizează că timpul trece în defavoarea pacienţilor CJC, obligat să preia administrarea „Casei Soarelui“!

14 Nov 2017 632

Decizie în premieră la propunerea consilierilor PNL. Apartamentele RAEDPP din Peninsulă ar putea intra în reabilitare pe măsura ce expiră contractele de închiriere

10 Nov 2017 1917

Deputatul liberal Bogdan Huţucă - „Armata PSD pierde încă o redută în judeţ. Pantelimon intră sub administraţia liberală“

07 Nov 2017 408

Componenţa CL ales duminică. ALDE va avea viceprimar în localitatea Mereni!

06 Nov 2017 589

UPDATE. Alegeri parţiale în judeţul Constanţa. Care sunt rezultatele după numărarea voturilor

05 Nov 2017 1288

Astăzi sunt alegeri parțiale în județul Constanța. Unde și de ce se organizează. Cine sunt candidații

05 Nov 2017 1669

Acuzaţii şi jigniri. 30.000 de constănţeni trăiesc cu 1,33 de lei pe zi! Scandal între PSD şi PNL pe tema tichetelor valorice pentru nevoiaşi

03 Nov 2017 2979

George Muhscină respinge ferm orice acuzație la adresa consilierilor liberali

01 Nov 2017 458

Romeo Rezeanu va depune plângeri penale împotriva consilierilor care au părăsit ieri şedinţa Consiliului Local

01 Nov 2017 849

Consilierul local Cristina Văsii, prim-vicepreședinte al Tineretului Liberal la nivel național

27 Oct 2017 670

Adriana Câmpeanu, preşedinte al Organizaţiei Municipale a OFL Constanţa

23 Oct 2017 405

Mărdărescu şi Donţu, pe aceleaşi baricade în FSN, conduc acum organizaţiile de pensionari liberali şi social-democraţi

23 Oct 2017 1216

Deputatul Bogdan Huțucă propune parlamentarilor constănțeni o dezbatere pe tema sistemului de sănătate din județ

23 Oct 2017 1604

Au fost alegeri la Organizația Femeilor Liberale din municipiul Constanța. Lista celor alese. Ce bărbați liberali au participat la ședință

22 Oct 2017 1033

George Scupra este noul președinte al Ligii Aleșilor Locali a PNL Constanța

20 Oct 2017 507

Soția fostului lider al PNL Constanța, Gabriel Căciuloiu își deschide o nouă firmă. Ce domeniu de activitate are

16 Oct 2017 594

Deputatul Huţucă solicită Ministerului Sănătăţii fonduri pentru dotarea Spitalului Judeţean Constanţa cu o secţie de radioterapie

12 Oct 2017 1223

„Teme pentru acasă“ pentru Bogdan Bola, de la Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Constanţa!

09 Oct 2017 1768

Romeo Rezeanu a obţinut în instanţa suspendarea ordinului prin care i-a încetat mandatul de consilier local (document)

04 Oct 2017 1106

Consilierii PNL şi PSD s-au mobilizat. PMP îi acuză de „blat“ şi nu a participat la vot Curtea de Apel Iaşi ia astăzi act de tranzacţia judiciară între municipalitate şi Polaris M Holding (galerie foto + document)

04 Oct 2017 1552

PNL Constanţa îl somează pe Decebal Făgădău să ajusteze tarifele din contractul cu Polaris M Holding şi să îşi asume răspunderea pentru situaţia creată (galerie foto)

02 Oct 2017 1680

Discuţii aprinse la şedinţa ordinară a CJC. Proiecte de pe ordinea de zi care au stârnit nemulţumirea consilierilor judeţeni PNL (galerie foto)

30 Sep 2017 1150

LIVE TEXT. Consiliul Local al Municipiului Constanța convocat în ședință ordinară. CLM a respins tranzacția cu Polaris M Holding

29 Sep 2017 1654

În scandalul locurilor de joacă Liberalii îl văd pe primarul Făgădău rupt de realitatea oraşului

25 Sep 2017 891

Sorina Tușa, fost consilier PNL, a pus bazele firmei Mikado Turism SRL la Constanța

24 Sep 2017 781

Tinerii liberali îi cer demisia senatorului Chiţac Ei fac dezvăluiri din culisele campaniei electorale pentru parlamentare

20 Sep 2017 1956

Un lider ALDE despre Chiţac "După o perioadă de independenţă, preia organizaţia municipală şi candidează la Primărie în 2020"!

14 Sep 2017 1542

Bogdan Huţucă "I-am rămas cu toţii prea mici, senatorului Chiţac!"

14 Sep 2017 2325

Înaintea alegerilor interne, tinerii din PNL învaţă cum să-şi promoveze proiectele politice

09 Sep 2017 1017

Deputatul Huţucă le transmite parlamentarilor PSD de Constanţa „Nu vă aud şi nu vă văd. De ce nu ieşiţi să promovaţi măsurile luate de guvernul vostru?“

05 Sep 2017 1669

Consilierul liberal Cristina Văsii nu renunţă la ideea gratuităţii transportului pentru elevii şi studenţii din municipiu

19 Aug 2017 1832

George Niculescu, vicepreşedinte al PNL Constanţa, consideră necesară o anchetă a Consiliului Concurenţei pe piaţa de energie

16 Aug 2017 1285

Precizări asupra solicitării PNL Constanţa în privinţa suspendării Marianei Belu

11 Aug 2017 736

„Disidentul“ liberal Cristy Băisan îşi face partid cu filon naţionalist?!

03 Aug 2017 1621

Toate vânzările de bunuri proprietate privată a Constanţei se vor realiza doar cu aprobarea Consiliului Local Municipal

01 Aug 2017 1355

Consilierii locali ai PNL Constanța, acuzați că au votat împotriva valorilor istorice

31 Jul 2017 621

Bogdan Huţucă, despre amendamentele aduse la Codul Fiscal

27 Jul 2017 1135

Ce averi şi interese au bobocii din Consiliul Judeţean Constanţa (documente)

24 Jul 2017 1818

Huţucă - „Vom calcula câte companii deţinute de oameni de afaceri constănţeni îşi vor deschide porţile în Bulgaria“

03 Jul 2017 1495

Tribunalul Constanţa, hotărâre importantă luată în dosarul fostului şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase

30 Jun 2017 858

Băisan, Banias şi Dragomir părăsesc Consiliul Judeţean. Vineri intră în pâine noii consilieri

27 Jun 2017 1707

Prefectul a emis ordine de încetare a mandatelor de aleşi locali pentru trei liberali Cine devine consilier judeţean după ce Cristy Băisan şi-a pierdut mandatul? (galerie foto)

24 Jun 2017 2915

Căliminte şi Rezeanu atacă excluderile la Comisia de Arbitraj La Prefectură a ajuns adresa PNL de încetare a mandatelor a trei consilieri, dar şi o contestaţie

22 Jun 2017 2957

Deputatul Bogdan Huţucă Parlamentarii PNL nu vor vota moţiunea de cenzură

21 Jun 2017 2400

Un ochi râde, altul plânge Organizaţia Constanţa, trasă în jos la Congresul PNL de o candidatură neinspirată

20 Jun 2017 2982

Parlamentarii PNL de Constanţa nu vor fi prezenţi astăzi în Parlament.Huţucă "PSD dă dovadă de o lipsă totală de respect față de Congresul PNL"!

18 Jun 2017 3016

Exclusiv Lovitură de teatru în PNL Constanţa. Huţucă de partea lui Orban, Muhscină cu Buşoi (document)

16 Jun 2017 4531

PNL Constanţa explică „execuţiile“ interne ale consilierilor Rezeanu şi Căliminte

16 Jun 2017 2195