Politic

Alegeri la Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal. Cine face parte din Comitetele de Coordonare Locale

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal a continuat, la sfârșitul săptămânii trecute, seria Comitetelor de Coordonare Locale în organizațiile liberale din Mircea Vodă, Murfatlar, Poarta Albă, Gârliciu, Negru Vodă, Albești, Limanu, Mangalia și Chirnogeni.

Sâmbătă, Comitetul de Coordonare Local al PNL Mircea Vodă l-a desemnat în fruntea organizației pe liberalul Vasile Bălan, în timp ce CCL al PNL Gârliciu l-a ales în funcția de președinte al organizației pe Iulian Șerban. La Murfatlar, liberalii reuniți în Comitetul de Coordonare Local, l-au reconfirmat în funcția de președinte al organizației pe Gheorghe Cojocaru. Și liberalii din Poarta Albă l-au reconfirmat în funcția de președinte al organizației locale pe primarul Vasile Delicoti.

În urma centralizării voturilor, Biroul Politic Local al PNL Murfatlar este format din opt vicepreședinți – Ion Anton, Elena Cucuveanu, Tănase Tivichi, Nicușor Gherghin, Stere Beca, Dumitru Coșbuc, Marian Samoilă și Ion Ene – opt membri și un trezorier. Biroul Politic al PNL Poarta Albă este alcătuit din trei vicepreședinți – Leonora Moșteanu, Florentina Tigmeanu și Valentina Tudose - șase membri și un trezorier.

Duminică, Comitetul de Coordonare Local al PNL Chirnogeni l-a desemnat în funcția de președinte pe Nicolae Gheorghe Tudose, în timp ce CCL al PNL Albești l-a reconfirmat președinte pe primarul localității Gheorghe Moldovan. CCL al PNL Negru Vodă l-a reconfirmat pe primarul Petre Urziceanu în funcția de președinte al organizației liberale, iar liberalii din municipiul Mangalia, reuniți în Comitetul de Coordonare Local, l-au reconfirmat președinte al organizației pe primarul Cristian Radu. Începând de duminică, liberalii din Limanu au un nou președinte în persoana Anei Peleanu.

Ca urmare a centralizării voturilor exprimate, Biroul Politic Local al PNL Albești are trei vicepreședinți – Georgel Petcu, Ionel Călin și Gheorghe Cîrstescu – patru membri și un trezorier, în timp ce BPL al PNL Negru Vodă este alcătuit din patru vicepreședinți – Viorel Chiribuță, Elena Corbu, Eduard Spiridon și Florin Bounegru - șase membri și un trezorier. În ceea ce privește Biroul Politic Local al PNL Limanu, acesta are un vicepreședinte - Ștefan Vlădescu – patru membri și un trezorier.

În componența Biroului Politic Local al PNL Mangalia se regăsesc șase vicepreședinți, din cei 13 candidați înscriși în competiția internă, aceștia fiind: Dumitru Filip, Daniel Sorin Andrei, Valentin Ciuraru, Ioan Ungureanu, Lucian Nichita și Eliza Cucu. De asemenea, pentru funcția de membru al PNL Mangalia au fost înregistrate 18 candidaturi, în urma numărării voturilor fiind aleși primii opt candidați.

La ședințele Comitetelor de Coordonare Locale ale PNL Constanța organizate la finele săptămânii trecute au participat președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, deputatul Bogdan Huțucă, secretarul general al PNL Constanța, Septimiu Bourceanu, consilierii județeni Marian Crușoveanu, Bogdan Bola, Cristian Zahariuc, secretarul Comisiei de Coordonare și Desfășurare a Alegerilor, Marilena Dragnea precum și Costel Stanca, membru al CODA.

Ședințele Comitetelor de Coordonare Locale vor continua și în această după-amiază în organizațiile Fântânele și Cogealac.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Avea o desconsiderare pentru cei din jurul său, deveniserăm prea mici pentru el“ Chiţac a demisionat. PNL îl compară cu un dezertor! Ce va face senatorul?

15 Sep 2017 2160

Fostul senator Puiu Hașotti a demisionat din PNL

06 Sep 2017 940

PNL a stabilit cine îi înlocuieşte pe Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte în Consiliul Local Municipal Constanţa. Tulică şi Gavrilă aşteaptă validarea mandatelor! (galerie foto)

25 Jul 2017 1985

Căliminte şi Rezeanu atacă excluderile la Comisia de Arbitraj La Prefectură a ajuns adresa PNL de încetare a mandatelor a trei consilieri, dar şi o contestaţie

22 Jun 2017 2880

PNL Constanţa şi-a reiterat susţinerea moţiunii lui Ludovic Orban la Congres

12 Jun 2017 538

Update. Excluderea celor trei consilieri votată în unanimitate în BPJ al PNL Constanţa

09 Jun 2017 1207

Doi consilieri locali şi un consilier judeţean au fost propuşi pentru excludere din PNL Constanţa. Ce a condus la această decizie. Ce spun consilierii propuşi spre excludere

08 Jun 2017 2520

Editorial O lume politică nebună, nebună, plină de „combinatori“ şi „populişti“. Şi totuşi, cine salvează „Casa Bănescu“?

29 Apr 2017 3644

Deputatul Bogdan Huţucă vorbeşte despre măsurile bugetare ale Guvernului Grindeanu ca fiind populiste

28 Feb 2017 735

Deputatul constănţean Bogdan Huţucă „Bugetul naţional este unul fragil”

07 Feb 2017 762

Guvernul Grindeanu, pus la zid de liberali

01 Feb 2017 750

PNL vrea eliminarea impozitării tuturor pensiilor

26 Jan 2017 1573

Robert Boroianu - „Tinerii trebuie încurajaţi să pornească afaceri fără teama că statul român le va lua şi pielea de pe ei”

08 Dec 2016 1077

Candidaţi PNL pentru Senat, cu imobile, terenuri, conturi bancare, colecţii de ceasuri şi bijuterii (documente)

09 Nov 2016 1198

Liberalii şi-au lansat candidaţii la parlamentare în cadrul mitingului de susţinere a lui Dacian Cioloş ca premier după alegeri (galerie foto)

07 Nov 2016 1780

Cum arată sondajul prezentat în BPN al PNL PNL şi PND, colaborare pentru parlamentare

05 Oct 2016 1830

Alegerile locale bat la uşă. Este anul protocoalelor la nivel national şi al alianţelor locale

10 May 2016 767

Ştiaţi că...? Pe 24 mai 1875 – În România, la Bucureşti, este fondat Partidul Naţional Liberal

24 May 2015 848

Consiliul Naţional al PNL Ce rezoluţii au fost adoptate de cei 1050 de delegaţi reuniţi

31 Jan 2015 720

Klaus Johannis „Ţara noastră trebuie să-și asume o creștere a bugetului pentru apărare”

04 Sep 2014 762

PNL înaintează Avocatului Poporului cererea de sesizare a OUG privind aleşii locali

04 Sep 2014 757

Delegaţia PNL Constanţa participă, mâine, la Congresul Extraordinar al PNL

25 Jul 2014 1042

Senatorul Ioan Ghişe părăseşte PNL-ul

21 Jul 2014 868

CERE-I LUI VICTOR CIORBEA SĂ ATACE NOUA LEGE A EDUCAȚIEI LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ!

15 Jul 2014 697

PNL și PDL au stabilit data primului Congres reunit

02 Jul 2014 728

Daniel Chițoiu a demisionat din PNL

30 Jun 2014 897

Află cine sunt cei 31 de vicepreședinți ai PNL, aleși astăzi în Congresul extraordinar

28 Jun 2014 1603

Se pregătește debarcarea lui Blaga din fruntea PDL?

28 Jun 2014 1075

UPDATE Încep demisiile în PNL, în urma Congresului extraordinar

28 Jun 2014 1753

Iohannis a anunțat că noul partid format prin fuziunea dintre PNL și PDL se va numi PNL

28 Jun 2014 1324

Partidului Național Liberal a distribuit joi, 26 iunie a.c., peste 1.000 de stegulețe tricolore

27 Jun 2014 866

Anunț de ultimă oră Cine are cele mai mari șanse să fie prezidențiabilul PNL

24 Jun 2014 959

Aproape 30 de organizații județene sunt de acord cu fuziunea dintre PNL și PDL

13 Jun 2014 717

Alianța PNL-PDL se impune în 18 județe

11 Jun 2014 830

Candidat-surpriză la șefia PNL Se vehiculează o a treia candidatură pentru conducerea partidului

06 Jun 2014 1530

Ședință de urgență în PNL Klaus Iohannis a cerut o întâlnire cu liderii județeni

05 Jun 2014 1403

Klaus Iohannis a preluat conducerea PNL

02 Jun 2014 988

Alphamedia Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, a demisionat din funcția de președinte al PNL!

29 May 2014 2115

Ponta anunță cine sunt baronii care vor intra în vizorul DNA

29 May 2014 1203

Blaga „PDL a votat alianța cu PNL”

28 May 2014 853

Ludovic Orban s-a retras din cursă Află cine își dorește șefia PNL

28 May 2014 1088

Radu Stroe „Iau în calcul înscrierea în PSD”

26 May 2014 757

Moțiunea de cenzură nu a trecut. Guvernul Ponta 3 rămâne la conducere

26 May 2014 855

Una dintre organizațiile județene ale PNL a fost dizolvată

26 May 2014 814

Vezi primele reacții după demisia lui Crin Antonescu

26 May 2014 978

Ludovic Orban „Somnul unei națiuni naște monștrii!”

25 May 2014 932

PNL Constanța face un apel către toți alegătorii. Vezi despre ce este vorba!

23 May 2014 892

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu va fi prezent mâine în mai multe localități din Constanța

22 May 2014 1072

PNL Constanța reacționează „Victor Ponta folosește dublul limbaj în declarațiile facute alături de Biden”

22 May 2014 849

Crin Antonescu, așteptat sâmbătă în Constanța

16 May 2014 1431