Alegerile interne încep în primăvară Liberalii nu se înţeleg în privinţa organizării Congresului

PNL nu a căzut de acord asupra modului în care se vor desfăşura alegerile interne, după cum afirmă surse din PNL, potrivit cărora fostul lider al PDL Vasile Blaga vrea alegerile de sus în jos şi Congres în martie, iar aripa vechiului PNL se pronunţă pentru alegeri la bază începând cu luna februarie şi Congres în mai-iunie. 
 
„Încă nu s-a stabilit un calendar al alegerilor interne. Cel mai probabil, ele vor avea loc la nivelul tuturor organizaţiilor în luna martie“, a declarat preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir.
 
Deşi este prea devreme să se vorbească despre conturarea viitorului lider pe care îl va sprijini aripa fostului PDL, surse din partid spun că Blaga l-ar putea susţine pe eternul candidat Cătălin Predoiu. Cu toate că, oficial, Raluca Turcan nu şi-a anunţat intenţia de a candida pentru şefia partidului la Convenţie, surse din rândul liberalilor susţin că în aripa fostului PDL lupta pentru şefia formaţiunii se duce între actualul lider interimar şi Cătălin Predoiu, nefiind însă exclusă posibilitatea ca democrat-liberalii să pregătească în tăcere un alt candidat pentru Convenţie.
 
Pe de altă parte, la întâlnirea convocată de actualul secretar general, Marian Petrache, aripa fostului PNL a decis că este important să se prezinte cu un singur candidat la Convenţie. Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida Ludovic Orban şi Ovidiu Raeţchi, fiind vehiculată şi o revenire a lui Dan Motreanu, dacă acesta îşi va rezolva problemele în justiţie.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 877

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1357

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 564

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1375

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 490

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 740

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 733

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 526

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1030

Ramona Chiriac vrea să se retragă din fruntea listei PSD-PNL la alegerile europarlamentare (PRESA)

21 Mar 2024 440

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 380

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 726

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680

Liderii coaliţiei de guvernare şi-au dat acordul pentru susţinerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

19 Mar 2024 371