Atac politic fără precedent la Decebal Făgădău Robert Boroianu vrea Primăria Constanţa. Promite resuscitarea Opoziţiei

Robert Boroianu, copreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa, a susţinut, ieri, prima conferinţă de presă în calitate de aspirant la poziţia de candidat al partidului pentru Primăria Constanţa. Boroianu a menţionat încă de la început că îşi doreşte să fie candidatul partidului, dar şi că, dacă Ramona Mănescu va fi cea care va intra în cursa din 2016 din partea PNL, va avea tot sprijinul său. „Mi-o doresc pe Ramona la Constanţa“, a declarat, în această ordine de idei, liderul de la municipiu al liberalilor. Pe lângă proiectul la care lucrează în prezent şi despre care a vorbit în cadrul conferinţei de ieri, Robert Boroianu l-a criticat în termeni extrem de duri pe Decebal Făgădău, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, fiind, până la acest moment, singurul politician local care îşi asumă public un atac la adresa lui Făgădău.
 
Lider al Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa din septembrie 2014, Robert Boroianu a susţinut, ieri, o conferinţă de presă în care a vorbit despre intenţia sa de a candida la fotoliul de primar al Constanţei. În acest context, Boroianu a dat asigurări că Opoziţia din Constanţa va fi, începând de acum, mult mai activă în Constanţa. Cu alte cuvinte, a promis o resuscitare a acesteia, admiţând, în acelaşi timp, că aceeaşi aşa-numită Opoziţie poate fi criticată pentru că nu a fost mai pronunţată în ultimii ani.

„Primăria Constanţa 2016“


Conform declaraţiilor sale, Robert Boroianu lucrează, în prezent, alături de echipa de la Organizaţia Municipală, la un proiect denumit „Primăria Constanţa 2016“, proiect care se concentrează pe patru teme majore: sănătate, educaţie, siguranţa cetăţeanului şi mediu. În ceea ce priveşte mediul, liberalul a subliniat că, dacă va fi primarul Constanţei, n-ar vrea să fie pus în situaţia în care o mulţime de persoane cărora li s-au retrocedat în neştire terenuri să solicite municipalităţii eliberarea de autorizaţii de construire pe spaţii care, până la un moment, au fost spaţii verzi. De aceea, el a promis că toate terenurile care au acum statut de spaţiu verde în municipiul Constanţa îşi vor păstra regimul, chiar şi în situaţia în care sunt sau vor fi retrocedate. „Îl vom retroceda (n.r. un teren) doar dacă acel spaţiu verde va rămâne aşa“, a subliniat aspirantul la conducerea administraţiei publice locale.

Pe de altă parte, copreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa a menţionat că „pilonul“ proiectului său pentru Constanţa va fi reprezentat de investiţii, pentru că, în opinia sa, Constanţa a fost prea mult timp privată de investiţii.

Cât despre pachetele cu alimente pe care le primesc vârstnicii cu venituri reduse din Constanţa, liberalul a afirmat că nu va renunţa la ele, dar categoric va modifica modalitatea de distribuire a acestora, pentru a nu-i mai umili pe bătrâni.

„Nu sunt omul niciunui grup de interese“


Totodată, liberalul care vrea să fie primarul Constanţei a mărturisit că îşi doreşte ca municipiul să beneficieze de un buget mai generos, iar pentru asta, administraţia locală îi va avea în vedere în permanenţă pe investitori.

Despre taxa de linişte pe care o plătesc de ani buni agenţii economici din Constanţa, Boroianu a declarat însă că se va gândi dacă aceasta mai este sau nu necesară.
Proiectul „Primăria Constanţa 2016“, cu tot ce presupune el - teme de discuţie şi problemele cu care se confruntă constănţenii -, va fi prezentat de Boroianu întâi într-o conferinţă de presă şi ulterior în cadrul unor dezbateri publice.

Liberalul a subliniat, de asemenea, că nu reprezintă interesele niciunui grup, fie el din interiorul, fie din afara partidului. „Nu sunt omul niciunui grup de interese. Am capacitatea necesară să vin să fac ceva pentru constănţeni“, a mărturisit liderul Organizaţiei Municipale.

„Decebal Făgădău este la fel de vinovat ca Radu Mazăre“

La conferinţa de ieri, Robert Boroianu a fost secondat de doi dintre colegii săi din cadrul Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa, şi anume consilierii locali Ana Marcu şi Radu Matei. Menţionând că este o părere pur personală, pe care şi-o asumă, Ana Marcu a ţinut să precizeze că, în opinia sa, Decebal Făgădău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, „are experienţă în administraţie, dar nu are suficientă autoritate în PSD“. În sensul acesta, liberala şi-a criticat colegii PSD din Consiliul Local Municipal Constanţa pe motiv că „pesediştii au şansa să tacă şi să pară inteligenţi“, neavând însă nicio iniţiativă.

Nu doar Ana Marcu a făcut declaraţii cu privire la Decebal Făgădău, preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa şi, cel mai probabil, candidatul PSD la mandatul de primar. Mult mai dur decât consilierul local, Robert Boroianu a afirmat că, atunci când vorbeşte despre schimbarea actualei administraţii publice locale, se referă la schimbarea ei în totalitate, iar aici ar intra şi Decebal Făgădău. „Decebal Făgădău a semnat alături de Radu Mazăre toate anomaliile pentru Constanţa şi cred că e la fel de vinovat ca Radu Mazăre“, a afirmat aspirantul la mandatul de edil-şef al Constanţei.

 
Menţionăm că am încercat să aflăm un punct de vedere pe marginea afirmaţiilor făcute ieri de Robert Boroianu de la viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, dar acesta nu a răspuns. În eventualitatea în care, totuşi, va transmite un punct de vedere, acesta va fi ulterior publicat.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Anonim

19 May, 2015 13:13

CHIRU VA FI PRIMARUL CONSTANTEI !!!

Vasile

18 May, 2015 13:03

Va sustinem cu drag Domnule Boroianu....Constanta are nevoie de un om ca dmv.

Articole asemanatoare

Ilie Bolojan vine astăzi la Constanţa. Vergil Chițac devine oficial membru PNL!

03 Feb 2016 3252

Confuzii în PNL Constanţa Candidaţi stabiliţi în 23 sau în 50 de localităţi ale judeţului?!

19 Jan 2016 3552

Startul anului electoral în Constanța s-a dat la Ovidiu. Primarul George Scupra lasă PSD și bate palma cu PNL

08 Jan 2016 4938

Sondajul pentru Primărie, ţinut la sertar de PNL Constanţa Privire de ansamblu asupra candidaţilor şi concluziile sociologilor

11 Dec 2015 4183

Robert Boroianu „PNL este în Opoziţie la Constanţa şi rămâne în Opoziţie. Nu vrem să fim asociaţi cu PSD“

12 Jun 2015 2382

Boroianu vrea un nou CET „În Primăria Constanţa a fost un dezmăţ în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici“

12 Jun 2015 2350

Săptămâna viitoare PNL derulează primul sondaj pentru Primăria Constanţa

10 Jun 2015 3252

Robert Boroianu, liberalul preferat de constănţeni pentru Primăria Constanţa

24 May 2015 3514

Robert Boroianu, copreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL „Primăria Constanţa nu poate fi condusă de pe holurile DNA“

23 May 2015 6170

Sondaj de opinie Cine credeţi că ar trebui să fie candidatul PNL la Primăria Constanţa?

18 May 2015 5136

PNL caută firmă pentru derularea unui sondaj de opinie privind candidatul la Primăria Constanţa

09 May 2015 2305

Robert Boroianu - „Voi fi portavocea partidului“ PNL Constanţa îşi instruieşte oamenii pentru alegerile locale

20 Apr 2015 2962

Test de integritate pentru liberali 2016 - cel mai fericit context în care PNL (nu) va face „blat“ cu PSD pentru Primăria Constanţa

06 Apr 2015 5768

De ce ei? O nouă generaţie de candidaţi pentru Primăria Constanţa

24 Mar 2015 4582

Boroianu vs. Roman. Primii aspiranţi la funcţia de primar „Războiul rece“ din PNL Constanţa anunţă un an fierbinte

23 Mar 2015 3736