Ce constănţeni pică din funcţii dacă PNL iese de la guvernare

În pofida faptului că liderul PNL, Crin Antonescu, susţine că în şedinţa de luni a conducerii partidului nu s-ar fi discutat despre ieşirea liberalilor de la guvernare, „divorţul” USL pare iminent. Schimbul dur de declaraţii între Antonescu şi premierul Victor Ponta vine, într-o oarecare măsură, să anticipeze ruptura coaliţiei de guvernare, iar neînţelegerile dintre parlamentarii PNL şi cei ai PSD „dinamitează” o relaţie şi aşa destul de tensionată.
 
În cazul în care USL se va rupe, iar liberalii vor ieşi de la guvernare, este de aşteptat ca unii dintre peneliştii tomitani să „zboare”, şi ei, din funcţiile în care sunt instalaţi în prezent. Prin ieşirea de la guvernare PNL va pierde un minister extrem de important, anume Ministerul Transporturilor, la conducerea căruia se află, la momentul actual, fostul europarlamentar Ramona Mănescu. De sus în jos, vor fi schimbaţi şi secretarii şi subsecretarii de stat. Unul dintre aceştia este Constantin Matei, subsecretar de stat la Transporturi, fost director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

În aceeaşi situaţie delicată s-ar afla, cel puţin ipotetic, liberalul Ovidiu Cupşa, directorul general al CERONAV.
Ar urma o funcţie din ograda Ministerului Economiei, anume cea de vicepreşedinte al Daewoo Mangalia, funcţie ocupată în prezent de liberalul Paul Ilicenco. Dacă ministrul liberal al Economiei, Andrei Gerea, pleacă din vârful ministerului odată cu ieşirea de la guvernare a PNL, cel mai probabil funcţia de vicepreşedinte al Daewoo Mangalia va reveni social democraţilor sau, poate, unei persoane provenind din UNPR.
Scenariul s-ar aplica şi în cazul fostul prefect al judeţului Constanţa, Bogdan Huţucă. La momentul de faţă, fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu la Constanţa ocupă fotoliul de director al Direcţiei Legislaţie Cod Fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Nu în ultimul rând, dintre liberalii constănţeni care ar putea fi aruncaţi peste bord îi amintim pe Claudiu Teliceanu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa şi pe Dragoş Poteleanu, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 387

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 432

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 638

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 345

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 656

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2129

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 464

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 501

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 432

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 552

Proiect PNL pentru a completarea Legea Cooperativelor Agricole nr. 566/2004!

14 Apr 2024 462

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 403

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea își prezintă, azi, echipa în perspectiva alegerilor din acest an. Printre invitați se află și Nicolae Ciucă

13 Apr 2024 737

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 841

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 650