Che Guevara, simbolul regimului comunist cubanez A renunţat Mazăre la uniforma de revoluţionar?

În ediţia din 4 decembrie a cotidianului ZIUA de Constanţa semnalam faptul că, deşi la nivel central au existat, ulterior eşecului de la prezidenţiale, numeroase reproşuri în ceea ce priveşte imaginea de partid comunist a PSD, în teritoriu lucrurile s-au văzut altfel. Asta pentru că, în pofida faptului că Liviu Dragnea, preşedintele executiv al partidului, încerca din răsputeri să argumenteze că PSD nu e continuatorul PCR, la Constanţa, primarul Radu Mazăre a purtat constant, în ultimii ani, ţinute de inspiraţie Che Guevara.

Reamintim, în acest context, că Che Guevara este unul dintre cei mai controversaţi revoluţionari ai tuturor timpurilor, dar nu orice revoluţionar, ci eroul-martir al radicalismului de stânga şi reprezentantul de seamă al regimului comunist cubanez. Sfidând acest aspect, primarul Radu Mazăre, liderul PSD Constanţa, a avut, în ultimii ani, zeci, poate sute de apariţii publice în care a fost îmbrăcat în ţinută kaki, de inspiraţie militară, purtând deja faimoasa beretă roşie. Uneori, edilul-şef a purtat şi tricouri cu chipul lui Che Guevara. Cum şi-a explicat primarul alegerea vestimentară? Ei, bine, aceste apariţii au făcut parte din „arsenalul” său în ceea ce el a numit „lupta cu procurorii DNA”.

Mazăre a apărut îmbrăcat a la Che Guevara la alegeri, fie ele locale, fie parlamentare şi prezidenţiale, la conferinţe judeţene ale PSD, la şcoli de vară şi chiar şi la evenimentele naţionale ale PSD. Fără nicio rezervă, fără nicio ezitare.

Interesant este însă că, ulterior comentariilor mai multor lideri centrali ai PSD care au încercat să explice că PSD-ul n-ar fi, de fapt, un partid comunist, dar şi apariţiei articolului „Radu Mazăre - Che Guevara, Victor Ponta - Mao Zedong. Cât de mult (nu) şi-a dorit PSD să scape de eticheta partidului comunist?”, primarul municipiului Constanţa nu a mai apărut în public în ţinuta de revoluţionar. Să fie o coincidenţă sau liderul social-democraţilor constănţeni renunţă la asocierea propriei imagini cu cea a simbolului comunismului cubanez?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

teodor

17 Dec, 2014 11:20

Draga "Ziua",sunteti pe aproape.Mazare nu este nici comunist,nici pesedist.Pun pariu ca Mazare si multi membri ai PSD-ului nu stiu care este diferenta intre comunisti si socialisti sau social-democrati cum isi spun ei.Uniforma de revolutionar cubanez are o mica istorioara.Totul a inceput cand DNA-ul nu reprezenta o amenintare pentru coruptia din Romania.DNA-ul s-a facut cunoscut doar in ultimii 2-3 ani.Asa cum a si declarat,Mazare a dorit sa fie simbolul luptei cu "dictatorul" Basescu sau cu "satana de Basescu".Atunci si-a ales un personaj istoric care a participat la tentativa de asasinat a lui Hitler.Este vorba de Claus von Stauffenberg.Sa ne aducem aminte ca Mazare "s-a lansat" in uniforma de ofiter german sau de nazist cum se mai spune.Reactia opiniei publice nationale si chiar internationale a venit imediat.Mazare a fost aspru criticat si chiar amenintat.Pentru ca in uniforma de ofiter german nu s-a putut manifesta,atunci si-a ales uniforma de revolutionar cubanez.Comunismul nu a fost condamnat in Europa,spre deosebire de nazism.Nu cautati convingeri ideologice sau politice la Mazare ca pierdeti vremea.Nu are principii,si nici nu este in stare sa fie fidel unui ideal politic.Mazare mai are si niste probleme de educatie si comportament daca urmarim la "festivalurile" de la Mamaia.Dar despre asta vorbim alta data.

Articole asemanatoare

Agonie şi extaz Radu Mazăre, de la Che Guevara şi James Bond, la cătuşele procurorilor (video)

22 May 2015 2534

Radu Mazăre - Che Guevara, Victor Ponta - Mao Zedong Cât de mult (nu) şi-a dorit PSD să scape de eticheta partidului comunist?

04 Dec 2014 6411

Fără mascaţi la televizor Mazăre - „Vreau să mă retrag. Nu numai de la primărie, vreau să mă retrag de tot“

17 Nov 2014 8195

„Băi, ce aş mai face o revoluţie cu voi de aici!“ Fiul lui Fidel Castro şi cel al lui Che Guevara, curtaţi de Mazăre (galerie foto)

16 Sep 2014 5359

Fiul lui Fidel Castro şi cel al lui Che Guevara, invitaţi de Mazăre la carnavalul din Mamaia (galerie foto)

15 Sep 2014 2646

UPDATE Radu Mazăre şi-a lansat pagina oficială de Facebook

02 Sep 2014 2630

Carnaval, ediția 2015 Radu Mazăre îl va interpreta pe Fidel Castro sau pe Che Guevara? Lista rămâne deschisă

26 Aug 2014 3808

Carnavalul continuă în Mamaia Radu Mazăre s-a gândit deja la rolurile de anul viitor

07 Aug 2014 3760

Virginele lui Gaddafi şi bereta lui Che Guevara Radu Mazăre vs. cei mai controversaţi lideri contemporani

22 Jul 2014 7681

Radu Mazăre, prezent la premierea vârstnicilor din Constanţa

21 May 2014 2366

Va mai amintiţi imaginile cu Radu Mazăre atotputernicul? (video)

09 Apr 2014 2350