Chiţac contra Dragomir. Când vor avea loc alegerile în organizaţia municipală a PNL?

Liberalii s-au reunit în şedinţa Biroului Politic Judeţean Constanţa, la care au participat şi preşedintele interimar, Raluca Turcan, şi secretarul general, Cristian Buşoi. Membrii Biroului Politic Judeţean al Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal au validat, în prezenţa liderilor de la centru, calendarul pentru toată perioada de alegeri, conform deciziei Secretariatului General al Partidului Naţional Liberal, şi convocarea comitetelor de coordonare locală pentru fiecare organizaţie în parte. Calendarul este extrem de strâns, mai ales din cauza sărbătorilor pascale care se apropie.
 
De asemenea, a fost validată şi norma de reprezentare pentru delegaţii aleşi, aceasta fiind stabilită în funcţie de rezultatele obţinute în circumscripţia electorală a fiecărei organizaţii la ultimele două scrutine electorale. Numărul membrilor aleşi trebuie să fie obligatoriu mai mare cu minimum 30% faţă de numărul membrilor de drept. Tot în şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa au fost validate şi convocatoarele cu membrii activi (cu drept de vot în conformitate cu prevederile Statutului PNL) pentru organizaţiile programate a organiza alegeri interne în săptămânile 20 - 26 martie şi 27 martie - 2 aprilie 2017.
 
Ultimele alegeri interne vor avea loc pe 11 aprilie, respectiv pe 27 aprilie - Conferinţa judeţeană. Conferinţa de alegeri pentru organizaţia municipală este programată pentru 31 martie, în sala Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. 500 de liberali sunt aşteptaţi să desemneze liderul. Până în acest moment, singurul care pare să-şi dorească această funcţie este vicepreşedintele George Muhscină. Senatorul Vergil Chiţac, preşedinte la municipiu, deşi nu va mai candida, îşi doreşte să impună un calendar propriu filialei municipale pentru alegerea viitorului preşedinte. „Eu am propus organizarea de dezbateri interne, după ce vom cunoaşte toate candidaturile, discuţii ale candidaţilor cu membrii partidului, astfel încât alegerea membrilor să se facă în cunoştinţă de cauză“. În acest sens, nu îi este pe plac data de 31 martie şi ar dori ca alegerile să aibă loc pe 22 aprilie. Dragomir spune că acest lucru nu este posibil, iar data avansată de Chiţac este nerealistă. Se prefigurează o dispută pe această temă, dacă niciunul dintre ei nu va ceda pe parcurs.
 
„PNL Constanţa şi-a asumat promovarea unor oameni noi“

Întrebată despre problemele sau situaţiile pe care i le-au semnalat liberalii constănţeni în cadrul şedinţei Biroului Politic Judeţean, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a spus că discuţia de la malul mării a fost benefică. „Am găsit la Constanţa oameni care vor să muncească pentru oameni, un preşedinte care a renunţat să mai candideze şi care şi-a asumat promovarea unor parlamentari noi. Bogdan Huţucă este un om de bază pentru noi în Comisia de Buget-Finanţe, Robert Boroianu, care a prins foarte bine ceea ce înseamnă Parlament, şi senatorul Chiţac, pe care l-am sprijinit să preia preşedinţia Comisiei NATO. Organizaţia Constanţa a avut rezultate bune locale, iar la parlamentare a încercat să capitalizeze pentru PNL. Însă există speranţă într-o evoluţie mai bună!“, a spus Turcan.
 
În legătură cu alegerile interne, liderul liberal „îşi doreşte ca cei mai buni să câştige, să adune echipa, iar de a doua zi să meargă la firul ierbii, să promoveze valorile PNL şi să vadă ce putem face mai mult pentru oameni. PNL nu va face rabat de la principii precum integritatea şi egalitatea în faţa legii! Urmărind ca aceste criterii să fie respectate în PNL, de la vârful deciziei politice, până la nivelul organizaţiilor locale, putem să atragem cât mai mulţi oameni buni alături de noi“, a conchis Turcan.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

18 Apr 2024 439

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tatăl lui Sebi, plin de durere- „Nu mai am nici o speranță” (VIDEO)

18 Apr 2024 512

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 566

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 500

Compania afaceristului Dragomir a contestat licitația pentru execuția străzilor Primăria Hârșova învinsă la Consiliul de Soluționare a Cotestațiilor!

29 Mar 2024 537

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 520

Licitații Constanța CNAIR SA, noi contracte subsecvente pentru lucrări de întreținere curentă (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 617

Afaceri Constanța Mai multe persoane fizice au obținut terenuri de la Primăria Saligny

21 Mar 2024 432

„O culegere de texte despre gastronomie” Despre „Colecționarul de sarmale” de Cosmin Dragomir, un volum destinat oricărui om interesat de fenomenul culinar

04 Mar 2024 629

Licitații Tulcea Olcocons SRL Brăila construiește cu 420.000 de euro un centru de colectare în comuna Topolog (DOCUMENT)

25 Feb 2024 4269

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 februarie 2024

13 Feb 2024 707

Iată cine sunt cei trei potențiali candidați din partea AUR Constanța la Consiliul Județean

02 Feb 2024 2098

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1043

Imobiliare Constanța PAK Autotrans SRL, tot mai aproape de realizarea investiției de pe bulevardul Aurel Vlaicu

01 Feb 2024 973

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 ianuarie 2024

01 Feb 2024 907