Declaratiile de avere, subiectul tabu al primarilor

1222198978.jpg

Un singur primar, din cei 70 ai judetului, noi sau vechi, si-a postat declaratia de avere pe site-ul oficial al primariei, dupa definitivarea alegerilor locale * Legal, alesii locali sunt obligati ca, anual, pana la data de 31 decembrie, sa-si declare publice bunurile obtinute pe parcursul acelui an * Majoritatea primarilor ignora prevederile legale, unii dintre ei figurand la "declaratii actualizate" cu cele din 2003 sau 2005

In spiritul transparentei activitatii in administratia publica locala, toate localitatile din tara, indiferent de marime, din cine stie ce colt uitat, trebuie sa aiba propriile site-uri. Mai mult, alesii locali sunt obligati, legal, sa-si posteze, pe site-urile oficiale ale primariilor in fruntea carora se afla, declaratiile de avere. Conform legilor 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public, si 52/2003, referitoare la transparenta decizionala in administratia publica, primariile sunt obligate sa aiba site-uri proprii, sa le actualizeze constant si sa-si afiseze hotararile pe care le iau pe pagina de internet. In acest context, si postarea declaratiilor de avere ale alesilor locali, fie ei consilieri ori primari, este absolut necesara. Ceea ce nu este nici pe departe pus in aplicare in majoritatea localitatilor de pe raza teritoriala a judetului cu deschidere la Marea Neagra. Din cele 70 de primarii din judetul Constanta, mai bine de jumatate nu au un site oficial, iar despre declaratii de avere recente, nici nu poate fi vorba. Tie, ca simplu cetatean, in spiritul unei informari amanuntite cu privire la averea pe care o detine primarul unei localitati, nu mare iti va fi mirarea cand vei constata ca, accesand posibila pagina de internet, link-ul indicat pe portalul de cautare te va directiona oriunde altundeva decat unde ti-ai fi dorit initial. Desi exista o lege care ii obliga pe functionarii publici sa-si depuna declaratiile de avere la vedere, mai bine de jumatate s-au facut ca ploua, dand de inteles ca nu sunt dispusi sa-si afiseze public averile. Potrivit normelor in vigoare, neactualizarea declaratiei respective, din motive imputabile, pana la data de 31 decembrie a fiecarui an, in situatia in care respectivii conducatori de comuna ori oras au dobandit bunuri materiale, va atrage automat dupa sine declansarea procedurii de control al averii. Exista insa si site-uri oficiale ale unor primarii din judet, pe care, din motive strict tehnice, ori nu pot fi accesate declaratiile de avere ale alesilor locali ori paginile de web sunt in constructie. Exista insa localitati care, in ciuda faptului ca se incadreaza in cerintele obligatorii, impuse de standardele UE, nu au nicio declaratie de avere postata ori, si mai rau, acestea nu pot fi accesate.

Primari ramasi saraci din 2005

Cel putin asa putem deduce din lipsa declaratiilor de avere de pe portalurile oficiale ale primariilor din judet. Cu putine exceptii, majoritatea primarilor par a nu fi dobandit niciun bun material in ultimii doi-trei ani. Asta pentru ca ultimele lor declaratii de avere dateaza de pe vremea vechiului mandat, din 2004 sau 2005. Fara a favoriza un primar sau altul, exista posibilitatea ca alesii locali sa-si fi completat declaratiile de avere, iar angajatii in atributiile carora intra postarea acestora pe site-uri sa fi fost prea putin interesati sa le afiseze, ignorandu-si indatoririle de serviciu.

Altii sunt mai harnici...

Cu putine exceptii insa, exista situatii in care alesii locali s-au preocupat si de acest aspect al mandatului care le-a fost dat si de obligatia morala si legala, aceea de a informa alegatorii. Dupa cum este cazul primarului din Comana, Ion Adam, care, cu mai putin de doua luni inainte de alegerile locale, si-a prezentat stadiul actual al averii sale, ultima sa declaratie de avere fiind datata cu 12.04.2008. In aceeasi situatie se afla primarul din Mereni, Gheorghe Chiriac, si cel din Valu lui Traian, Florin Mitroi. Primul dintre acestia si-a actualizat averea in 7.04.2008, iar cel de-al doilea, cu o saptamana inainte de alegeri, pe 23 mai 2008. Nu face exceptie de la aceasta regula nici primarul din Deleni, Dan Marian, care si-a afisat declaratia de avere inainte de a fi declarat castigator. In aceeasi categorie intra si Mariana Gaju, primarul comunei Cumpana, care si-a postat ultima declaratie a veniturilor si bunurilor in data de 14.04.2008.

...dar unul e mai silitor

Exceptia de la regula celor mai putini harnici, cand vine vorba de a urma cativa pasi legali, o face noul primar al orasului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru. Acesta si-a postat declaratia de avere imediat dupa primul tur al alegerilor locale, pe 2.07.2008. Se pare ca noul edil ori doreste sa indeplineasca prevederile legale, dat fiind faptul ca e nou instalat in functie, ori vrea sa promoveze o cu totul alta atitudine la nivelul administratiei publice locale.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2691

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3212

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3402

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3447

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3784

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6189

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2667

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5211

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 2988

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3017

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3004

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2662

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2764

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2762

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2757