Deputatul Bogdan Huţucă vorbeşte despre măsurile bugetare ale Guvernului Grindeanu ca fiind populiste


Deputatul liberal Bogdan Huţucă critică  Guvernul Grindeanu-Dragnea, spunând despre acesta că a promovat pentru acest an politici bugetare mai mult decât populiste, chiar riscante pentru România în raport cu partenerii săi europeni.

În aceste zile, semnalul nostru a fost confirmat și de către reprezentanții Comisiei Europene, care au trimis ministrului de Finanţe o scrisoare în care avertizează că, potrivit datelor disponibile, deficitul României ar urma să depăşească 3% în 2017 şi cer Guvernului să anunţe măsuri clare pentru reducerea lui! Mai mult decât atât, după cum era de așteptat, în urma deciziilor Guvernului Grindeanu-Dragnea privind construcția trasă de păr a bugetului de stat pentru anul în curs și Comisia Europeană consideră că România nu-și va putea respecta angajamentele față de Uniunea Europeană, deoarece se estimează un deficit foarte mare, de 3,6% din PIB pentru anul 2017, şi chiar unul mai mare, de 3,9% din PIB, pentru anul 2018. Cu alte cuvinte, există un risc clar, în baza previziunilor Comisiei referitoare la anii 2017 şi 2018, de neîndeplinire de către țara noastră a criteriilor de deficit!”, precizează Bogdan Huţucă. 

Deputatul constănţean mai pune că semnalul de alarmă a fost tras anterior de către Partidul Naţional Liberal și de președintele României și confirmat, acum de către Comisia Europeană, că se bazează strict pe datele statistice, iar acestea nu sunt unele favorabile Guvernului Grindeanu  

Astfel, veniturile bugetului consolidat au scăzut în ianuarie a.c. cu 5,7%, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă a încasărilor, în condiţiile în care bugetul este construit de către Coaliția guvernamentală PSD-ALDE pe o creştere de venituri de 14% pe întreg anul 2017, iar cheltuielile bugetului general consolidat au crescut cu 3,5% faţă de ianuarie 2016. Deci nu a trecut nicio o lună de când bugetul Guvernului Grindeanu-Dragnea a trecut prin Parlament și ies deja la iveală probleme majore legate de modul populist și riscant în care a a fost construit acesta și de consecințele pe care le au astfel de decizii guvernamentale luate pe genunchi, căci orice nerealizare de venituri va avea drept consecinţă fie o tăiere de cheltuieli din altă parte – de regulă din fondurile prevăzute pentru investiţii –, fie o majorare de taxe, sau o depăşire a deficitului bugetar, consecințe care vor afecta atât buzunarele românilor, cât și viitorul economic al țării!”, mai explică Bogdan Huţucă. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 378

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 1150

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 819

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 758

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6811

Deputatul Bogdan Huțucă - „România, în aceste două zile, este inima politică a Europei“

06 Mar 2024 759

Congres PPE Bogdan Huțucă (PNL) - „Organizarea acestui eveniment în țara noastră reflectă importanța PNL în cadrul familiei politice europene"

03 Mar 2024 705

Președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă despre primarii care au trecut la PSD „Oare de ce ar alege o navă precum Titanicul să primească la bord pasageri în plus?“

29 Feb 2024 957

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 659

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 1045

LIVE VIDEO+TEXT Este oficial! Pro Romania Constanța a intrat în Partidul Național Liberal (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1681

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța - „Drumul Expres „Alternativa Techirghiol", în linie dreaptă“

08 Feb 2024 1027

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța despre o posibilă candidatură comună "Vergil Chițac este candidatul PNL la Primărie și suntem pregătiți pentru o competiție"!

06 Feb 2024 1006

Deputatul Bogdan Huțucă Un proiect marca PNL, de 140 de milioane de lei, va aduce turiștii mai aproape de Sudul Litoralului

25 Jan 2024 1164

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Unirea Principatelor Române ne arată un fapt esențial, anume că deciziile curajoase pot modela destinul unei națiuni unite”

24 Jan 2024 582