Deputatul comunică pe reţelele de socializare în limba maghiară Antal Istvan-Janos - „Nu văd de ce ar fi anul Centenarului un moment nepotrivit să discutăm chestiunea autonomiei!“


Sfidând articolul 1 din Constituţie, conform căruia „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil“, la sfârşitul anului trecut, deputatul UDMR Kulcsár-Terza József-György, preşedintele organizaţiei Covasna a Partidului Civic Maghiar (PCM), a depus un proiect de autonomie teritorială a ţinutului secuiesc, care propune o nouă organizare administrativă, cu parlament, preşedinte şi guvern propriu, şi ca limba maghiară să fie recunoscută ca limbă oficială, alături de limba română.
 
Concomitent, liderii celor trei partide ale comunităţii maghiare din România, UDMR, PCM şi PPMT, au semnat, la începutul acestei săptămâni, o declaraţie comună prin care cer autonomie teritorială, locală şi culturală.
Judeţul Constanţa a avut, în urma repartizării voturilor de la alegerile parlamentare din 2018, un deputat maghiar, în persoana lui Antal Istvan-Janos. Pentru că cele două iniţiative în cascadă ale UDMR au generat deja tot felul de comentarii în spaţiul public, în condiţiile în care demersurile sunt făcute chiar în anul Centenarului, am vrut să ştim dacă parlamentarul UDMR de la Constanţa este parte a acestor iniţiative şi, evident, dacă le susţine.
 
Aflat în vacanţă parlamentară, Antal Istvan-Janos se afla în Harghita, la o întâlnire de lucru. Ne-a asigurat că are cunoştinţă despre cele două iniţiative ale UDMR, că le susţine, pentru că „noi, maghiarii suntem destul de uniţi“, că nu cunoaşte în amănunt textul propunerii legislative depuse de Kulcsár-Terza József-György, însă, de principiu, „sunt probleme care trebuie discutate“. „Se amână discutarea lor de prea multă vreme. Iar aceste discuţii ar trebui să plece de la documentele semnate în urmă cu o 100 de ani, calm, fără certuri“, afirmă deputatul UDMR.
 
Antal Istvan-Janos este de părere că „2018 nu ar fi deloc un moment nepotrivit pentru repunerea pe tapet a chestiunii autonomiei, de vreme ce acest deziderat este parte din programul UDMR“.
 
Dincolo de orice demers al uniunii din care face parte, este interesant faptul că Antal Istvan-Janos aplică „regulile autonomiei“ când vine vorba de comunicare. Pe pagina sa de socializare, majoritatea postărilor sunt editate în limba maghiară.
 
Revenind la proiectul depus de către deputatul Kulcsár-Terza József-György, acesta vrea ca teritoriul regiunii autonome să cuprindă actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş. Un consiliu de autoadministrare ar urma să ia locul guvernului, iar în parlamentul regiunii să fie aleşi 77 de membri. Impozitele şi taxele ar urma să fie stabilite prin decizii ale consiliului de autoadministrare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege ce prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României (VIDEO)

05 Mar 2024 632

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 621

Președintele UDMR, Kelemen Hunor ÎCCJ vrea să întoarcă roata istoriei şi să pună sub semnul întrebării dreptul la proprietate

11 Jan 2024 1500

Vești bune pentru părinții care au copii la creșă sau grădiniță! Cum pot beneficia de o deducere fiscală de până la 1.500 de lei

11 Jan 2024 1268

Senatul a respins trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

29 Dec 2023 619

UPDATE. PNL le-a catalogat inacceptabile și contraproductive pentru România Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

28 Dec 2023 773

Ședință de plen la Camera Deputaților pentru proiectele referitoare la autonomia ținutului secuiesc

28 Dec 2023 735

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 651

Partidul ARCA Naţiunii Române „Autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie respinsă!”

26 Dec 2023 970

USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole

20 Dec 2023 762

În supermarketuri şi hipermarketuri trebuie să existe cel puţin o casă de marcat dedicată familiilor

11 Oct 2023 705

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 750

Grupul deputaţilor neafiliaţi, membri ai REPER, au anunţat că au finalizat textul unei moţiuni de cenzură

24 Sep 2023 796

Reprezentanții UDMR, înlocuiți cu angajați ai MDLPA Mai mulți administratori din Consiliul de Administrație al CNI au fost revocați din funcție prin hotărârea AGA

06 Sep 2023 1146

Se modifică legea de administrare a spaţiilor verzi. Primăriile, obligate să angajeze persoane cu studii de specialitate

02 Jun 2023 1431