Florin-Toma Petcu, propus ministru al Energiei, a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Florin-Toma Petcu s-a născut la 29 aprilie 1978. A absolvit Facultatea de Construcţii Hidrotehnice la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (2001) şi un master în management public (2006), potrivit site-ului oficial al Camerei Deputaţilor. 

În cadrul Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" S.A. Giurgiu, a ocupat următoarele poziţii: inginer în cadrul serviciului de "urmărire şi control activităţi portuare" pe zona Baziaş - Cernavodă (mai 2003 - dec. 2004), şef serviciu "urmărire şi control activităţi portuare" (dec. 2004 - mai 2005), şef serviciu cu preluare de atribuţii ale directorului general (mai 2005-mai 2007). 

Din decembrie 2007 până în august 2008, a fost şef de şantier construcţii la SV Lotus Giurgiu. A mai fost preşedinte al C.A. şi director general al S.C. AEP Giurgiu-Port S.A. Giurgiu (aug. 2008 - mart. 2013) şi preşedinte al C.A. şi director general al Companiei de Navigaţie Fluvială Giurgiu, Giurgiu-Nav SA Giurgiu (sept. 2011 - mart. 2013). 

În perioada aprilie - august 2013, a ocupat poziţia de director al Direcţiei de Insolvenţă la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). 

A fost, de asemenea, subprefect de Giurgiu, în intervalul octombrie 2013 - iulie 2014. 

Din decembrie 2014 până în mai 2016, a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. 

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a obţinut un mandat de deputat în circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, pe listele ALDE. În această calitate, este preşedinte al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic.

Sursa foto: http://giurgiu-net.ro/
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2674

Mesaj de condoleanţe transmis de ministrul Toma Petcu după decesul celui de-al doilea miner rănit în accidentul de la mina Lupeni

06 Oct 2017 2524

Toma Florin Petcu, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, revocat din funcție

19 May 2016 3332

Încep epurările politice Schimbări la vârful Agenției Naționale de Protecția Mediului. A fost numit un alt președinte

30 Dec 2014 2769