Goodbye, PSD! Senatorul Mircea Banias - „La alegerile din 2016, PC va avea candidaţi pentru Primăria Constanţa şi CJC”

Partidul Conservator (PC) se dezice de PSD. Astfel, la alegerile locale şi parlamentare din 2016, partidul ar intenţiona să aibă candidaţi proprii. Senatorul Mircea Banias, liderul PC Constanţa, a declarat că, în ceea ce priveşte alegerile generale, lucrurile nu sunt încă bătute în cuie, dar a confirmat intenţia partidului de a merge singur în alegerile locale.

„În ultimele discuţii purtate la Bucureşti s-a convenit că, în principiu, partidul va merge singur la proximele alegeri locale. Cât despre parlamentare, rămâne de văzut. Depinde şi de cum va evolua colaborarea dintre PLR şi PC care, în prezent, este la nivel parlamentar, în cele două camere”, a explicat parlamentarul constănţean.
Preşedintele PC a mărturisit însă că partidul din care face parte îşi propune să nominalizeze candidaţi proprii pentru Primăria Constanţa şi pentru Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). „La alegerile din 2016, PC va avea candidaţi pentru Primăria Constanţa şi CJC. De asemenea, sunt localităţi în judeţul Constanţa, precum Hârşova, Cernavodă, în care PC a avut candidaţi proprii şi la alegerile locale din 2012. Cei care au candidat atunci o vor face din nou”, a menţionat Mircea Banias.
Întrebat dacă PC Constanţa are deja câteva nume pentru proximul scrutin local, Banias a declarat că este încă prematur pentru avansarea lor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nici după condamnarea lui Dan Voiculescu Senatorul Mircea Banias nu pleacă din PC

09 Aug 2014 3198