Huţucă - „Bugetul aferent anului 2018 are ca principale victime primăriile!“

Au fost respinse amendamentele la Legea Bugetului ce asigurau creşterea cotelor privind sumele defalcate către primării din impozitul pe venit şi cele care evitau confiscarea excedentelor bugetare ale primăriilor, susţine deputatul PNL Bogdan Huţucă.

„Este greu de imaginat cum se vor mai raporta parlamentarii coaliţiei la aleşii locali şi la cetăţeni. Bugetul aferent anului 2018 are ca principale victime primăriile. Spun acest lucru pentru că guvernul asigură încadrarea în deficit tăind finanţarea localităţilor din România cu efecte asupra proiectelor de dezvoltare, accesarea fondurilor europene şi a nivelului impozitelor si taxelor locale. Pe parcursul lucrărilor Comisiei buget-finanţe au fost respinse amendamentele PNL privind creşterea cotelor defalcate din IV, mărirea plafoanelor şi protejarea excedentelor bugetare“, afirmă deputatul constănţean. 

În schimb, a fost aprobat un amendament mult mai generos din partea UDMR, cu sprijinul opoziţiei. „Ulterior, şedinţa s-a suspendat pentru negocieri PSD-UDMR. La reluarea şedinţei, cele doua formaţiuni au refuzat corelarea amendamentului aprobat cu restul prevederilor din textul legii, făcându-l inaplicabil. Aşteptăm să vedem cum va gestiona plenul această problemă. Parlamentarii coaliţiei vor sacrifica sau nu primăriile?“, a conchis Huţucă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

70% din operatorii de cazinouri din țară susțin restricționarea totală a publicității

20 Feb 2024 487

Ședință extraordinară a Consiliului Municipal Constanța! Amendamentele USR nu trec de votul CLM

14 Feb 2024 577

Ședință CJ Constanța Ce sume vor primi primăriile din județ, pentru susținerea proiectelor locale?

22 Dec 2023 1171

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2024 (VIDEO)

20 Dec 2023 798

Cele 20 de amendamente depuse de USR Constanța la bugetul de stat pentru 2024, prin deputatul Stelian Ion și senatorul Remus Negoi, respinse de coaliția de guvernare

19 Dec 2023 873

Ministerul Apărării Naţionale va avea anul viitor un buget în creştere cu 44,68%

18 Dec 2023 787

Vot final pentru calendarul dezbaterii proiectelor de lege privind bugetul de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2024

15 Dec 2023 778

În ședința precedentă, proiectul a fost respins Mihai Lupu propune o nouă arhitectură instituțională. PNL reclamă aspecte de nelegalitate, Pro România depune amendamente. PMP votează, USR și PSD, tac! (DOCUMENTE)

11 Dec 2023 1462

Ungaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina

30 Nov 2023 801

Băuturile energizante, interzise la comercializare minorilor! Proiectul a fost adoptat de Senat

30 Oct 2023 1041

Premierul Marcel Ciolacu „Doresc ca în următoarele două săptămâni aceste amendamente la pensiile speciale să le trecem prin Parlament “

07 Oct 2023 772

Proiectele legilor învăţământul preuniversitar şi superior intră la vot, în plenului Senatului

22 May 2023 897

După adoptarea noului Regulament de organizare și funcționare al agenților economici din Constanța, Poliția Locală poate confisca în continuare bani și bunuri de la comercianți

02 May 2023 1496

UPDATE Consiliul Local Constanța, reunit în ședință. Zeci de amendamente la Bugetul Local, cât și completări la nivel de asistență socială

31 Jan 2023 2121

USR Constanţa a anunțat amendamentele pe care le vor face la bugetul municipiului Constanța pentru anul 2023

26 Jan 2023 1044