La inaugurarea celei mai frumoase grădiniţe din judeţ Ce sfaturi le-au dat Adrian Stan şi Eduard Martin şi ce le-au cerut copiii (galerie foto)

05_techirghiol_1.jpgPrichindeii de la Techirghiol au pătruns, ieri, într-o clădire de poveste cu Albă ca Zăpada, Tom şi Jerry dar şi Pinocchio şi multe alte personaje îndrăgite de ei. Educatorii au avut grijă ca noua grădiniţă, cea mai frumoasă din judeţul Constanţa, să fie pregătită de sărbătoare. „Bine ai venit, Moş Nicolae", scria pe tabele din clasele pregătitoare, ce-i drept încăperi spaţioase, cu geamuri înalte şi cu multă lumină.

Primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan, viceprimarul Adriana Şlincu, inspectorul şcolar general adjunct, Mircea Vrană dar şi deputatul Eduard Martin, candidat USL pe Colegiul 6 Camera Deputaţilor, au inaugurat, ieri, alături de educatori, copii şi părinţi, Grădiniţa Pinocchio. „Moş Nicolae a fost puternic anul acesta. A făcut clădirea aceasta, nu a putut să o ambaleze, dar v-a adus-o vouă să vă bucuraţi de ea şi să fiţi cuminţi. Şi poate mai facem şi alte lucruri împreună cu Moşul acesta mai tânăr (n.r. deputatul Eduard Martin)", le-a transmis celor prezenţi primarul Adrian Stan, stârnind râsete în rândul copiilor. Primarul le-a spus prichindeilor că dacă vor fi cuminţi vor avea, cât de curând, şi plaja şi piscină la Techirghiol. „Să aveţi o copilărie frumoasă, fericită, să vă bucuraţi părinţii şi ei să se bucure de voi, că până la urmă pentru ei muncim, pentru voi ne zbatem. Sunteţi frumoşi şi aveţi toate atuurile să aveţi o copilărie frumoasă şi fericită", le-a mai spus copiilor, Adrian Stan.

Copiii îşi mai doresc piscină privată, jacuzzi şi tobogane cu apă

techirghiol_2.jpgDeputatul Eduard Martin le-a dezvăluit celor mici că este profesor de sport, iar micuţii au fost încântaţi să audă aceasta. „O, ce bine!", „Cel mai mult îmi place sportul" s-a auzit în sală. „Bine că aveţi clasa aceasta pregătitoare, vă pregătiţi şi pentru şcoala foarte bine. O să vă placă foarte mult şi la şcoală. Important este să vă ascultaţi părinţii", le-a spus prichindeilor, Eduard Martin.

Deputatul i-a invitat pe copii să spună ce alte dorinţe mai au şi a fost de-ajuns acest îndemn pentru ca prichindeii să se întreacă în sugestii, cerându-i atât lui cât şi primarului, piscine private, jacuzzi sau tobogane cu apă. „Cine votează pentru jacuzzi?", i-a întrebat pe colegii săi o fetiţă.

Nu au lipsit de la eveniment nici momentele comice. În timp ce Eduard Martin i-a sfătuit pe micuţi să se facă primari, Adrian Stan le-a spus prichindeilor că mai bine este să fie deputaţi pentru că vor avea mai puţin de muncă.

Pe lângă noua grădiniţă, venită la pachet cu un mobilier nou, preşcolarii au avut parte şi de o altă surpriză. Primarul Adrian Stan le-a dăruit copiilor o cutie plină cu jucării lego, pentru a le stimula creativitatea.

Cum a fost posibilă investiţia

În urma evenimentului de inaugurare, Adrian Stan a făcut câteva precizări cu privire la această investiţie. „Este o investiţie de 700.000 lei pe care am început-o împreună cu Consiliul Locală acum doi ani. Am definitivat-o astăzi (n.r. Ieri). Constructorii, ca de obicei, s-au mişcat mai greoi, de la promisiune la realitate este o diferenţă de 6 luni, au întârziat cu şase luni inaugurarea. Bine că am terminat construcţia, copiii aţi văzut sunt foarte entuziasmaţi", a declarat primarul. Grădiniţa are patru săli de clasă, două sunt clase pregătitoare, iar celelalte două se adresează preşcolarilor. De luni, cei 86 de copii vor începe cursurile în această grădiniţă.

Fosta grădiniţă ar putea fi transformată în muzeu

Potrivit primarului, vechea unitate preşcolară care datează din anul 1920 şi în care au făcut şcoală mai toate generaţiile din Techirghiol, cel mai probabil va fi transformată într-un muzeu.

„Vechea clădire o vom renova şi s-ar putea să facem un muzeu acolo. De luni, copiii rămân în clasele de aici. Clădirea este încălzită cu gaz metan, este cumpărat gazul pentru toată iarna şi micuţii vor avea confortul necesar desfăşurării activităţilor", a apreciat Adrian Stan. Acesta a precizat că, din păcate, în vechea clădire, din lipsa spaţiului, copiii erau nevoiţi să înveţe, contrar normelor sanitare, şi după-amiaza.

La finalul evenimentului, primarul le-a urat copiilor şi părinţilor acestora sănătate, linişte în familie şi un an nou mai bun, mai frumos şi mai liniştit.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 519

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 356

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 298

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 435

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 936

IPJ SibiuDrumul spre libertate

05 Apr 2024 292

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 461

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1557

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 470

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 430

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 478

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1887

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 436

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 266

Compania afaceristului Dragomir a contestat licitația pentru execuția străzilor Primăria Hârșova învinsă la Consiliul de Soluționare a Cotestațiilor!

29 Mar 2024 524