„El lider maximo“ părăseşte scena politică Mazăre şi-a luat adio de la PSD



Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a demisionat din PSD. Demisia a fost înregistrată sâmbătă, la Organizaţia Municipală a PSD Constanţa, al cărei membru era. Cristinel Dragomir, secretarul executiv al PSD Constanţa, Decebal Făgădău, liderul de la municipiu, şi senatorul Nicolae Moga, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, fie nu au vrut să comenteze deloc pe marginea deciziei lui Mazăre, fie au declarat că gestul era previzibil.

Cu această ultimă demisie, Radu Mazăre a ieşit, oficial, din viaţa politică a Constanţei.
 
Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre şi-a luat adio de la partidul care l-a consacrat. El a demisionat din PSD, demisie înregistrată sâmbătă, la doar o zi după demisia sa de la conducerea administraţiei publice locale constănţene. Ca şi demisia din funcţia de primar, şi cea din partid a fost trimisă din arest. Astfel, cel care s-a autodefinit „participant activ, cu arma în mână, la Revoluţia din 1989“ a ieşit complet de pe scena politică de la malul mării. Dar nu oricum, ci forţat de împrejurări, cel mai probabil obosit de ceea ce el a numit aproape obsesiv lupta cu procurorii băsişti. Asta chiar şi după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni.

Cum devine un om de dreapta un convins om de stânga 

Cine a fost însă omul politic Radu Mazăre? Un inconstant? Un inconsecvent? Dacă ne-am raporta la debutul său în politică, am putea concluziona că exact aşa a fost. Căci Mazăre, cel dintâi (fost) social-democrat constănţean a fost, iniţial, pedist. Mai exact, deputat PD de Constanţa, partid din care a demisionat din cauza a ceea ce el a considerat ca fiind „discrepanţele dintre promisiunile electorale şi realităţile guvernării, devenind primul membru al Parlamentului român care a părăsit coaliţia guvernamentală aflată la putere“, aşa cum se lăuda pe site-ul Primăriei Constanţa. Fostul primar demisiona atunci doar din PD dar, aşa cum am menţionat, nu şi din Parlament. După o perioadă de independenţă, Radu Mazăre ajunge în PSD, partidul pe care l-a hulit intens, declarându-se din principiu împotriva comunismului şi a urmaşilor acestuia, a lui Ion Iliescu şi a „discipolilor“ săi. A renunţat deci la idealurile şi la principiile sale, îmbrăţişând doctrina, ideologia PSD. Cu alte cuvinte, s-a transformat rapid dintr-un om de dreapta într-unul de stânga. Niciodată după acest pas nu a dat impresia că ar regreta mişcarea făcută.

„Demisia lui Radu Mazăre este o pierdere“ 

De când a preluat conducerea PSD Constanţa, în noiembrie 2004, între partid şi Radu Mazăre s-a pus constant semnul egal. Cumva, PSD Constanţa s-a redus, mai bine de zece ani, doar la Mazăre. Colegii săi de partid nu au avut, în acest timp, prea multă libertate de exprimare. Dacă totuşi au avut-o, s-au autocenzurat constant. Nicio mişcare politică nu s-a făcut vreodată fără ştirea lui Mazăre. Cei care au făcut notă discordantă au fost excluşi fără prea multe discuţii, iar aici amintim cazul lui Petre Stancă, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi, de asemenea, fost lider al PSD Constanţa.
Ieri dimineaţă, Biroul de presă al Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa a dat publicităţii un comunicat de presă în care îi aduce un ultim... omagiu lui Radu Mazăre. „Radu Mazăre a fost preşedintele PSD Constanţa în ultimii 12 ani. În tot acest timp, a ajutat organizaţia să crească, să devină mai puternică şi a fost alături de fiecare dintre membrii ei. În toată perioada în care a condus Municipiul Constanţa, a transformat oraşul nostru fundamental, administraţia condusă de el fiind un etalon la nivel naţional. Indiferent de discursurile politicianiste pe marginea situaţiei sale actuale, rămân proiectele şi realizările echipei PSD de la nivelul municipiului, zecile de mii de voturi pe care le-am obţinut în ultimii 12 ani sunt mărturie a performanţei organizaţiei noastre. Demisia lui Radu Mazăre din PSD este o pierdere pentru organizaţia noastră, dar îi asigurăm pe constănţeni că munca noastră va continua pentru dezvoltarea Municipiului Constanţa“, se menţionează în comunicat. Aceste declaraţii vin după ce mai mulţi lideri şi membri ai PSD Constanţa au declarat, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Judeţean al PSD Constanţa din 15 mai, că organizaţia se află într-un moment dificil, de-a dreptul critic. A fost momentul în care, pentru prima dată, despre Radu Mazăre, dar şi despre Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, s-a vorbit la timpul trecut, social-democraţii constănţeni dorindu-le celor doi sănătate şi rezolvarea tuturor problemelor.

Comunicatul PSD Constanţa se încheie aproape lacrimogen: „Îi mulţumim primarului şi colegului nostru Radu Mazăre pentru performanţă administrativă, pentru echipa formată la nivelul organizaţiei noastre şi îi urăm mult succes în continuare!“.
Amintim, în acest context, că Mazăre a făcut un prim pas înapoi în luna martie a acestui an, atunci când a demisionat din toate funcţiile deţinute în partid. Nu întâmplător, PSD Constanţa lasă acum impresia unei disoluţii fără precedent. Au urmat demisia din funcţia de primar al municipiului Constanţa, după 15 ani de mandat, şi cea din calitatea de simplu membru de partid.
 
Citeşte şi
UPDATE2. Renunță total la viața politică

Mazăre a demisionat din PSD. Colegii îl regretă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei ani de la demisia lui Radu Mazăre din funcția de primar. Vă mai amintiți scrisoarea pe care a trimis-o?

22 May 2018 4867

Editorial S-a ales fumul de Constanţa, la doi ani după ce Radu Mazăre „şi-a frânt gâtul“!

23 May 2017 8965

Doi ani de la demisia lui Radu Mazăre – „Drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa”

22 May 2017 8925

Un an de la demisia lui Radu Mazăre de la primăria Constanța (document)

22 May 2016 4669

Adio, lege! Plecat din Primărie de la începutul verii, Radu Mazăre nu şi-a depus declaraţia de avere nici până azi (document)

11 Sep 2015 2773

După demisia lui Radu Mazăre Şedinţă extraordinară a CLM Constanţa pentru desemnarea viceprimarului care va prelua atribuţiile de primar

05 Jun 2015 3484

Nu vom avea alegeri anticipate Cine va da viitorul viceprimar al Constanţei?

03 Jun 2015 3200

Demisia lui Radu Mazăre din funcţia de primar, citită în plenul Consiliului Local Municipal

02 Jun 2015 2397

Sondaj de opinie 83 la sută dintre respondenţi cred că mediul de afaceri din Constanța nu va avea de suferit după demisia lui Radu Mazăre de la Primărie

02 Jun 2015 2612

Ședință pe 2 iunie Consiliul Local Constanța va lua act de DEMISIA lui MAZĂRE din funcția de primar

27 May 2015 2163

PSD Constanţa "Demisia lui Radu Mazăre din PSD este o pierdere pentru organizaţia noastră"

27 May 2015 2323

UPDATE2. Renunță total la viața politică Mazăre a demisionat din PSD. Colegii îl regretă

27 May 2015 2807

Pro şi contra Mazăre Reacţiile cetăţenilor Constanţei la demisia primarului

23 May 2015 3152

Continuă să curgă reacţiile la demisia lui Radu Mazăre

23 May 2015 2764

Fotoreportaj Constanţa, 15 ani cu Radu Mazăre. Imagini de colecţie (galerie foto)

22 May 2015 4764