Nu negociază cu liberalii ALDE Constanţa - obiective şi candidați la locale



Alianța Liberalilor și Democraților din Constanţa are obiective pentru iunie 2016: consilieri locali, consilieri judeţeni şi consilieri orășenești și comunali. ALDE va avea chiar şi candidat la primăria Constanţa, susţine preşedintele organizaţiei municipale, George Fulina. Acesta a explicat că după sărăbători, reprezentanţii ALDE au decis să singuri în alegeri la începutul lunii februariei vor face publice numele candidaţilor. De asemenea, ALDE mai vizează Consiliul Judeţean Constanţa și, nu vrea să fie doar simplu spectator nici al bătăliei pentru fotoliul de primar al Constanţei, așa că va intra în această luptă cu un candidat, care va fi măsurat din punct de vedere sociologic.

Liderul de la municipiu al ALDE Constanţa dă asigurări că formaţiunea sa nu va susţine candidatul niciunui alt partid politic în alegerile locale şi vor depune liste complete în municipiul Constanţa.
Reamintim că pe 10 ianuarie comitetul de unificare ALDE s-a reunit la Palatul Parlamentului pentru a discuta la început de an electoral care sunt paşii de urmat pentru a obţine atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare, un scor care să sporească influenţa partidului pe scena politică. În cadrul întâlnirii ar urma să participe peste 150 de reprezentanţi ai partidului.

Menţionăm că recent, copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a solicitat lui Călin Popescu Tăriceanu o întrevedere, însă, acesta nu s-a arătat interesat de o colaborare cu PNL, până în prezent. Poate de aici şi zvonurile de noncombat pe plan local şi susţinerea candidatului PNL la primărie. Conducerea municipală a ALDE a respins însă această ipoteză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul sediu al PNL și ALDE din București, transformat într-o „locuință individuală” care ar urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis

26 Feb 2024 1265

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 959

Congresul ALDE se desfășoară la București În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

20 Oct 2023 837

LIVE VIDEO+TEXT) USR Constanța despre legea pensiilor - „ Este o lege absolut odioasă, o escrocherie politică”

19 Oct 2023 1122

Lansarea candidaților USR pentru europarlamentare are loc vineri la Consiliul ALDE Europe, organizat la București

18 Oct 2023 819

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1136

UPDATE Cine preia atribuțiile de primar la Medgidia, după eventuala demisie a primarului Valentin Vrabie?

10 Oct 2023 4507

Averea și interesele lui Florentin Țapliuc, consilier județean în cadrul CJ Constanța (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1208

Declarații Avere Constanța Leonard Tănase, consilier județean ALDE, deține un teren și o casă de locuit (DOCUMENTE)

29 Jul 2023 1279

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2547

Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului european ALDE

28 May 2023 1021

Cotizații partide Ce partid din Constanța a avut cotizație 0 pe anul 2022?

02 May 2023 1196

Constănțeanul Claudiu Ceti, șeful de cabinet a lui Cristian Popescu Piedone, iese din singura firmă pe care o deținea

23 Jan 2023 2802

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2153

Cum a oscilat averea directorului interimar Ștefania Laura Abibula-Stroe, de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 2659