Partidul România Unită, la Constanţa Bogdan Diaconu - „Radu Mazăre greşeşte când cere Portul în schimbul voturilor“ (galerie foto)



O nouă formaţiune politică intră pe scena politică din România, lansându-şi prima filială chiar la Constanţa.

Partidul România Unită sau PRU este opera deputatului Bogdan Diaconu, care a demisionat recent din PSD, punând bazele unui nou partid naţionalist. Cel care va asigura interimatul conducerii în teritoriu a noii formaţiuni politice PRU este tocmai fostul preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului Ecologist Român (PER), avocatul constănţean Dumitru Bădrăgan.
Alături de Vlad Hogea, prim-vicepreşedintele formaţiunii, şi de alţi membri din Comitetul de Iniţiativă al PRU, Diaconu şi-a lansat şi două noi apariţii editoriale - „România Unită“ şi „România Iubită“, care, susţine autorul, descriu întocmai doctrina pe care noua formaţiune politică o împărtăşeşte. Deputatul Bogdan Diaconu a declarat că România are nevoie de o alternativă pentru actuala clasă politică, în contextul în care „avem cea mai slabă competiţie electorală pentru prezidenţiale de după 1989“. „Dorim să le transmitem constănţenilor un mesaj privind lupta pe care PRU doreşte să o ducă în acest judeţ, în acest municipiu. Ucraina a fost un stat slăbit din cauza unui sistem al baronilor cum avem şi noi în România. De aceea, corupţia este o vulnerabilitate majoră în România, pentru că ne confruntăm cu o «baroniadă» la nivel local“, a declarat preşedintele noului partid, Bogdan Diaconu.

Bogdan Diaconu - „Portul trebuie să rămână sub controlul statului român“

Totodată, liderul formaţiunii politice înfiinţate pe o doctrină naţional-democrată a ţinut să aducă în discuţie şi situaţia Portului Constanţa, obiectiv râvnit de primarul Radu Mazăre: „I-am rugat pe membrii PRU de la Constanţa să păzească Portul Constanţa şi de Mazăre, şi de toţi cei care vor să pună mâna pe el. Portul este un obiectiv de interes naţional şi trebuie să rămână al statului şi să aducă beneficii tuturor românilor“. „Portul reprezintă o miză uriaşă pentru poporul român, tot fluxul de mărfuri din China urmând a se muta de pe Portul Rotterdam pe Portul Constanţa. Acesta a fost şi motivul pentru care Olanda s-a opus aderării României la Schengen“, a explicat deputatul. „Portul trebuie să rămână sub controlul statului român, nici al unui baron local, dar nici al unei firme străine. Radu Mazăre greşeşte când cere Portul Constanţa în schimbul voturilor pentru prezidenţiale, ca un fel de tain“, a declarat liderul PRU, în contextul conferinţei de presă susţinute ieri, la Constanţa.

PRU va avea un candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa

În altă ordine de idei, deputatul a precizat: „În cazul în care vor fi organizate alegeri, iar PRU va avea toate formaţiunile gata pentru a putea fi un partid, cu siguranţă vom avea un candidat şi pentru alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa“, a declarat preşedintele PRU, Bogdan Diaconu, pentru ZIUA de Constanţa. El a menţionat că „speră ca partidul său să fie primit cu teamă de politicienii locali“.
Totodată, a precizat că, în trei săptămâni, pentru înfiinţarea noii formaţiuni, au fost strânse aproximativ 24.000 de semnături, sperând ca, până la finele lunii octombrie, să fie atins şi chiar depăşit numărul semnăturilor necesare pentru înregistrarea sa la Tribunalul Bucureşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal. O organizaţie PMP din judeţ vrea să meargă în audienţă la Traian Băsescu. Palaz le transmite - „Nu ne-am cumpărat partid la Eforie!“

30 Apr 2018 5888

Ce donaţii au făcut către PRU Dumitru Bădrăgan şi Cristian Darie

05 May 2017 2958

Ce averi au candidaţii Partidului România Unită (PRU) la Senat şi la Camera Deputaţilor (documente)

10 Nov 2016 4612

PRU a început racolările şi din PNL, după ce a transferat mai mulţi parlamentari PSD

30 Aug 2016 2032

Dumitru Bădrăgan, candidatul PRU la Primăria Constanţa

24 Jan 2016 2764

Partidul România Unită va participa mâine la protestul de la Cotroceni împotriva umilirii publice a lui Avram Iancu

26 Mar 2015 1022

S-a stins din viață vicepreședintele Partidului România Unită Vlad Hogea a plecat în „lumea fără de dor“ la doar 37 de ani

29 Dec 2014 3608

Preşedintele Filialei Judeţene a Partidului România Unită, Dumitru Bădrăgan, schimbă prefixul

27 Oct 2014 3956

Lansarea Filialei Constanța a Partidului România Unită Bogdan Diaconu - atac la Mazăre

14 Sep 2014 3964

Partidul România Unită își lansează prima filială județeană din țară, la Constanța

13 Sep 2014 2996