Pe principiul „ia mai pune-ţi pofta-n cui“, Mazăre! Ponta amână transferul Portului Constanţa până după prezidenţiale

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat ieri, la Tuzla, că statul va deţine 65% din acţiunile Portului Constanţa, explicând că acestea vor fi împărţite între Ministerul Transporturilor şi administraţia Mazăre. Premierul a specificat însă că acest transfer va avea loc abia după proximele alegeri prezidenţiale.

În octombrie 2012, Radu Mazăre, primarul Constanţei, declara că a discutat cu premierul Victor Ponta despre posibilitatea de preluare, sub „umbrela“ municipalităţii, a unui nou pachet din acţiunile Portului Constanţa. „Este o voinţă politică a USL şi un acord discutat între mine şi premier“, menţiona edilul-şef la momentul respectiv.
În martie 2013, primarul municipiului Constanţa revine cu declaraţii pe acest subiect şi spune că relaţia sa cu prim-ministrul depinde de trecerea Portului Constanţa sub controlul administraţiei publice locale. „Să vedem ce facem cu Portul“, afirma Mazăre, în primăvara anului trecut, lăsând foarte clar de înţeles că legătura dintre el şi liderul central al PSD ar putea să aibă de suferit dacă Portul Constanţa, această fată Morgana a actualei administraţii, nu intră sub „bagheta“ sa.
Au trecut aproape doi ani, iar majorarea pachetului de acţiuni deţinut de municipalitatea constănţeană rămâne şi acum doar la stadiul de dorinţă, de proiect „agreat“. Cât de agreat este însă în realitate acest plan, de vreme ce niciunul dintre miniştrii liberali din guvernarea USL şi nici măcar miniştrii social-democraţi care i-au succedat nu sunt de acord cu acest transfer?!?

„Statul român va deţine 65%“

Prezent, ieri, la Tuzla, după efectuarea unei vizite pe platforma Ocean Endeavor, care operează pentru ExxonMobil şi OMV Petrom în Marea Neagră, premierul Victor Ponta a explicat ce urmează să se întâmple cu acţiunile Portului Constanţa. „Domnul Rus (n.r. Ioan Rus, ministrul Transporturilor) a spus un lucru pe care l-am văzut şi eu: răspunsul Comisiei Europene a fost acela că se recomandă României, după alte experienţe europene, ca statul român, într-o formă sau alta - pentru că statul român înseamnă autoritate publică centrală - Guvern, şi o autoritate publică locală - să deţină peste 51%. În ceea ce eu am propus şi ceea ce se va face, până la urmă, statul român, ca autoritate publică centrală - minister, şi locală - Primărie, Consiliul Local, va deţine chiar mai mult de 51%, va deţine 65%“, a declarat prim-ministrul. În continuare, el a adăugat: „Restul trebuie însă intrat în procedura de listare la Bursă. Încă 15% din ceea ce are ministerul eu cred că este bine să fie scos pe Bursă, pentru că, în acest fel, Portul Constanţa va putea să fie o companie în primul rând transparentă şi să se atragă investiţii şi să se poată dezvolta“.
Întrebat când anume estimează că vor avea loc transferul şi listarea acţiunilor pe Bursă, liderul PSD a avansat un termen foarte vag, anume după alegerile prezidenţiale din acest an. „După noiembrie, că până în noiembrie orice vrei să faci oricum Băsescu-i contra“, a ţinut să precizeze premierul Ponta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1496

Ludovic Orban prezintă astăzi lista miniștrilor și programul de guvernare

24 Oct 2019 1951

Ședință a liderilor PSD în acest week-end în stațiunea Neptun

20 Jun 2019 2195

UPDATE. Sorin Grindeanu îşi pregăteşte o nouă echipă pentru guvernare. Cine ar putea face parte din nou Guvern

15 Jun 2017 3194

UPDATE Sebastian Ghiţă ar fi fost localizat în Serbia

15 Mar 2017 3801

Premierul Sorin Grindeanu face noi numiri în Guvern

30 Jan 2017 2507

Victor Ponta despre Sevil Shhaideh. „E femeie, e musulman, e un semn de deschidere”

21 Dec 2016 4070

Ponta - "Cioloş a devenit mai politician decât toţi politicienii"

19 Sep 2016 1746

Dacian Cioloș despre absorbția fondurilor UE „Am desțelenit buruienișul lăsat de cei care acum strigă de pe margine“

19 Aug 2016 1832

Promisiunea Ralucăi Prună. "Urmează zilele acestea să-l chem pe Victor Ponta în instanță"

09 Aug 2016 1926

”Niciun partid din România nu își va asigura majoritatea absolută în următoarele alegeri”

02 Jun 2016 1808

Premierul României și secretarii de stat. A eliberat unul și a numit doi

28 Apr 2016 2176

Ștefan Dănilă nu mai este consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru

02 Mar 2016 2226

Fostul şef ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu s-a prezentat în faţa procurorilor DNA

07 Dec 2015 1992

Traian Băsescu – „Suntem în faţa guvernului lui Klaus Iohannis”

17 Nov 2015 1751