Pentru ce se împrumută Consiliul Local Constanţa de 68.000.000 de lei?

02_sedinta_clm_-_sedinta_consiliu_local_2.jpgConsiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte, marţi, într-o şedinţă ordinară pe a cărei ordine de zi sunt incluse 35 de proiecte de hotărâre.

Printre acestea se numără o serie de rectificări bugetare şi anume: rectificarea bugetului municipal pe 2012, a R.A.D.E.T. Constanţa pe 2012, rectificarea execuţiei bugetului municipal pe trimestrul III al acestui an, a bugetului R.A.T.C. Constanţa şi a R.A.E.D.P.P.

Aleşii locali constănţeni vor dezbate, de asemenea, un proiect privind acordarea unui sprijin financiar Arhiepiscopiei Tomisului. Totodată, CLM va aproba liniile prioritare pentru subvenţionarea din bugetul local, în anul 2013, a asociaţiilor şi fundaţiilor care acordă asistenţă socială.

Unul dintre proiectele iniţiate de primarul Radu Mazăre prevede aprobarea vânzării, prin negociere directă, a unor bunuri imobile (terenuri şi/sau clădiri) ce aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa. Tot edilul şef a iniţiat şi proiectul care se referă la aprobarea achiziţionării de către R.A.E.D.P.P Constanţa a serviciilor juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau reprezentare.

Interesant, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi figurează şi un proiect de hotărâre privind completarea H.C.L. nr. 266/2012 privind aprobarea ca antreprenorii implicaţi în „Programul locuinţe ieftine pentru tineri destinate cumpărării, zona Baba Novac" să aibă posibilitatea de a vinde la liber locuinţele rămase necontractate.

De menţionat este că CLM va dezbate şi proiectul de hotărâre privind închirierea spaţiilor cu destinaţia „magazinul pensionarului". Proiectul cu numărul 20 pe ordinea de zi se referă la aprobarea aderării unei noi unităţi administrativ-teritoriale la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanţa.

Tot în şedinţa de marţi, consilierii locali vor dezbate proiectul privind aprobarea tranzacţiei extrajudiciare dintre primarul municipiului Constanţa, Consiliul Local, municipiul Constanţa şi SC Comprest Util SRL. Nu mai puţin important, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi este inclus şi un proiect privind completarea anexei 2 la H.C.L. nr. 351/2001 privind majorarea capitalului social al SCIL Confort Urban SLR şi delegarea de gestiune a unor sisteme publice de gospodărire comunală către SCIL Confort Urban SRL.

Unul dintre cele mai importante proiecte care vor fi dezbătute marţi se referă la aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 68.000.000 lei. Pentru ce va contracta municipalitatea acest împrumut?


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 370

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 445

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 455

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 508

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 557

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 336

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 540

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 689

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 684

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 829

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 639

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 573